Tu cum folosești puterea cuvântului?

0

Când am împlinit un an, de pe acea tavă care i se pune copilului în față “să-și aleagă destinul”, am ales stiloul. Habar nu am dacă acel obicei înseamnă ceva, dar lucrurile s-au așezat de așa natură încât scrisul a devenit parte din existența mea. La început scriam în jurnale pe care le țineam bine ascunse, apoi au urmat compunerile la Limba și Literatura Română, iar de 6 ani scriu pe un blog care mi-a deschis nenumărate uși.

Scrisul a fost mereu o evadare. Deși sunt studentă la medicină, nu am renunțat niciodată la această pasiune. Au fost momente în care am simțit că nu mai am inspirație, că textele erau doar o înșiruire de cuvinte fără sens. Îmi amintesc de profesoara mea de germană, o doamnă foarte cochetă și plină de viață, mereu machiată țipător, care spunea că scriitorii n-au luptat niciodată cu sabia, ci cu penița. După ce scriam câte un text, mă întrebam pentru ce cauză luptă acesta.

Mult mai târziu am înțeles că un text bun nu trebuie să lupte cu ceva în sine, ci trebuie să facă cititorul să își pună întrebări, să-și dorească să afle mai multe, să-i stârnească o oarecare curiozitate pe o anumită temă.

De-a lungul istoriei s-au scris milioane de cărți. Unele au pornit războaie, altele au schimbat destine și deschis minți. Cuvintele au o putere inimaginabilă. Pot face mult bine, dar în același timp pot distruge. Sunt amprente pe care omul le scrijelește pe hârtie sau în sufletele semenilor săi pentru a se exprima și a lăsa în urmă amintirea unei clipe bune sau rele. Când am început să mă gândesc la această putere a cuvintelor, mi-am dat seama că acestea m-au format.

Fie că vorbim despre cuvinte din cărți sau despre cele rostite de oamenii din jurul meu, ele și-au pus amprenta asupra mea și asupra fiecăruia dintre noi. Fie că acceptăm sau nu, cuvintele fac parte din felul nostru de-a fi, ne modelează, ne arată lucruri pe care nu le vedem, ne îmbunează și ne înrăiesc. Sunt un univers aparte, paralel care ne influențează realitatea conștientă.

Puterea acestora vine din convingerea cu care sunt rostite sau scrise. Vine din încărcătura emoțională delegată de către emițător și din laxitatea de percepție a receptorului.

Dacă ați avut răbdare să citiți până aici, sigur v-ați ridicat o altă întrebare. Oare nu sunt cuvintele simpli vectori, nicidecum entități de sine stătătoare? Iar dacă e așa, atunci de ce ne schimbă acestea viața?

În 1962 președintele american J.F. Kennedy a salvat omenirea de la un război nuclear în contextul Crizei rachetelor din Cuba. Adolf Hitler, unul dintre cei mai cruzi, narcisiști și megalomani conducători pe care i-a cunoscut planeta, a ajuns în inimile germanilor din vremea respectivă prin cuvinte. Iar în Primul Război Mondial, prima femeie soldat din România, Ecaterina Teodoroiu, îndemna: ”Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!” și murea alături de batalionul ei.

Camil Petrescu spunea: ”Cuvântul este un mijloc imperfect de comunicare” și probabil fix această imperfecțiune îi conferă libertatea de a fi interpretat, înțeles după bunul plac. Toți deținem puterea cuvântului pe care îl scriem ori rostim. Libertatea de a-l folosi după bunul plac este doar un pretext pentru a neglija de fapt puterea noastră. Așadar, tu cum alegi să folosești cuvintele?

text: Teodora Mateoc

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.