Traumele din copilărie Nu rămân în copilărie!

0

Copilăria este poate cea mai frumoasă perioadă a vieții noastre, unde, dacă ar fi posibil, ne-am dori să ne întoarcem ori de câte ori ne e greu ca adult. Pentru că acolo eram mici, protejați, iubiți și lipsiți de griji și responsabilități. Însă nu toți am avut parte de o copilărie 100% fericită, așa cum ar fi trebuit să fie ea. Mulți am trăit experiențe traumatizante și aici nu ne referim la micile pedepse pe care cu toții le-am primit de la părinții noștri sau pierderea unui examen, ci la întâmplări mult mai grave și repetate, care au avut un impact deosebit de mare asupra psihicului nostru, cum ar fi abuzurile sexuale, fizice și emoționale, violența fizică și verbală, neglijența emoțională (lipsa de iubire și atenție), separarea, divorțul sau chiar moartea părinților, părinți dependenți de alcool sau suferinzi de diferite boli psihice dar și părinți deținuți.

Dr. Robert Block, primul preşedinte al Academiei Americane de Pediatrie, spunea că „experiențele traumatizante din copilărie sunt cea mai mare amenințare nerezolvată a sănătății publice cu care se confruntă în prezent populația.“

La ora actuală, avem acces la informație și putem citi numeroase studii care atestă faptul că aceste experiențe traumatizante rămase nerezolvate pot afecta grav viața adultă, însă preferăm să ne umplem timpul cu tot felul de alte activități pentru a uita de trecut. De ce? Pentru că ne doare durerea… și atunci învățăm diverse metode de a ne apăra, ne disociem de tot ceea ce ne-a produs durere și astfel avem falsa impresie că ea a trecut, așa, ca printr-o magie.

Din nefericire, am o veste proastă: traumele tale din copilărie NU rămân în copilărie! Ele ies la suprafață sub diverse alte forme în viața adultă. Studiile și cercetările actuale atestă faptul că o persoană care a trecut prin una sau mai multe dintre traumele enumerate mai sus poate risca să dezvolte boli pulmonare cronice obstructive, cancer pulmonar, hepatită, depresie, ischemie cardiacă sau chiar un act de sinucidere.

De asemenea, s-a demonstrat științific faptul că expunerea timpurie la traume afectează dezvoltarea cerebrală și fizică a copilului. Pentru că sunt în plină dezvoltare, cei mici sunt ființe extrem de sensibile atunci când sunt expuși la traume repetate și intense. Acest fapt afectează nu doar structura și funcțiile creierului, ci și sistemul imunitar și cel endocrin. Un lucru e cert, experții care au studiat impactul traumelor psihice timpurii sunt categorici și susțin cu dovezi faptul că ele afectează sănătatea individului de-a lungul întregii vieți, iar speranța de viață scade cu 20 de ani.

Astfel că, dragi părinți, dacă știți sau aveți cunoștință de aceste informații, puteți alege o terapie psihoterapeutică timpurie, de prevenție sau corectivă, pentru a nu vă lăsa micuțul să ajungă în viața adultă să lupte cu diverse probleme de natură medicală. Să nu vă lipsească curajul! În 2017 ar trebui să ne mândrim că avem acces la psihologi și psihoterapeuți calificați, nu să ne rușinăm că mergem să le cerem ajutorul. A merge din timp la un psiholog sau la un psihoterapeut poate preveni o vizită ulterioară la psihiatru, nicidecum NU înseamnă că suntem nebuni! Înseamnă că ne confruntăm cu o problemă ca oricare alta și solicităm ajutor de specialitate pentru a găsi cea mai bună variantă de a ne trata. De ce, dacă ne doare un rinichi, nu ne este rușine să mergem la nefrolog, dar dacă ne doare sufletul, îl ignorăm cu desăvârșire până nu mai putem?!

Cred că, așa cum adoptăm din cultura americană tot felul de obiceiuri proaste, la fel de bine putem să “copiem” și lucrurile, comportamentele sau atitudinile bune. Și aici mă refer la faptul că în Statele Unite psihoterapeutul este ca și avocatul, ca și medicul, o persoană calificată și deosebit de importantă pentru familie.

Și mai avem o problemă, iar aici sper din suflet ca măcar în gând părinții să realizeze asta: ne este extrem de greu să admitem că micuții noștri ar putea fi afectați de traume, pentru că asta ar însemna că, în calitate de părinți, am fi greșit în ceea ce privește educația și formarea lor, iar cel mai greu este să trăim cu vinovăția, nu e așa?

Cu toate acestea, vă sugerez cu respect și admirație pentru faptul că sunteți părinți, să recitiți acest articol și dacă vă regăsiți pe undeva, lăsați rușinea la o parte și apelați cu cea mai mare încredere la un specialist.

Traumele din copilărie nu le putem șterge cu buretele, iar pentru că acum știm ce efecte devastatoare pot produce ele în viața adultă, merită să le confruntăm din timp. Pentru asta trebuie să avem deschidere și o atenție sporită asupra copilului nostru, pentru că multe comportamente îngrijorătoare și ușor observabile nu au neapărat legătură cu experiența lor interioară. De exemplu, am întâlnit părinți care acuzau faptul că micuții lor suferă de ADHD însă, la o evaluare mai amănunțită a istoricului familiei din care face parte, am ajuns să descopăr că acel copil a suferit o traumă severă, despre care abia reușea sau dorea să vorbească.

Astfel că, dragi părinți, nu trebuie să vă rușinați să cereți ajutorul unui specialist. Dacă ignorați, minimalizați sau ascundeți acum eventualele semne care atestă consecințele diverselor traume pe care copilul dumneavoastră le-a suferit, mai târziu s-ar putea să regretați, pentru că poate fi prea târziu pentru rezolvarea lor.

Pe scurt:

  • Traumele din copilărie NU rămân în copilărie ci pot afecta grav viața adultă;
  • Cu cât copilul tău este expus la mai multe traume repetate, cu atât crește riscul dezvoltării diverselor boli în viața adultă, iar speranța de viață scade cu 20 de ani;
  • Printre problemele medicale se numără bolile pulmonare cronice obstructive, cancerul pulmonar, hepatita, depresia, ischemiile cardiace, afectarea structurii și funcțiilor creierului, a sistemul imunitar și a celui endocrin sau chiar acte de sinucidere;
  • A merge din timp la un psiholog sau la un psihoterapeut poate preveni o vizită ulterioară la psihiatru, nicidecum NU înseamnă că suntem nebuni!
  • În cultura americană psihoterapeutul este ca și avocatul, ca și medicul, o persoană calificată și deosebit de importantă pentru familie.

text: Aurelia Marcoane
Psiholog și Psihoterapeut 
contact: aurelia.marcoane@yahoo.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*