The crazy cat lady/gentleman album

0

Sunt pufoase, au ochii mari și fac numai năzbâtii. Este clar că au avut încă de la început toate armele necesare pentru a cuceri internetul și, odată cu el, și inimile noastre. Însă, chiar dacă pisicile ne-au cucerit complet, nu s-a întâmplat la fel și cu proprietarii acestora (sau mai bine zis “colegii de apartament”?). Mitul “the crazy cat lady” este încă larg răspândit și acceptat. Dar este el și adevărat? Sunt proprietarii de pisici o rasă aparte de oameni aflați în vecinătatea nebuniei sau sunt ei, pur și simplu, oameni obișnuiți, ca tine și ca mine, care doar au aflat că prietenia poate trece granița dincolo de cuvinte? Haideți să aflăm…

Loredana & Tommy

loredana-si-tommy

Se spune că există două tipuri de persoane pe lume: cei cărora le plac câinii şi cei care adoră pisicile.

Până acum un an, m-am declarat ca fiind o persoană căruia îi plac câinii. Însă mi-am schimbat preferința când mama a adus-o acasă pe Tara, pisica absolut neagră care avea câte 6 gheruţe la fiecare lăbuţă. Tara era o pisică mofturoasă şi nu se sfia să zgârie din când în când, dar eu tot o îndrăgeam până peste cap. Într-o excursie în Austria, am întâlnit o altă pisică, gri din rasa Albastru de Rusia. Desigur, întâlnirea noastră a fost una scurtă dar a fost suficient să-mi dau seama că îmi doresc să am şi eu o pisică la bloc. Cum puii de rasă de la crescători nu scad de obicei sub preţul de 200 euro, am renunţat la idee după câteva luni. Însă la toată lumea spuneam că-mi doresc o pisică gri. Era ca o poezie pe care o aveam în cap. Miracolul (altfel nu aş şti cum să-l numesc) a fost ca Tara, pisica noastră neagră, să fete 4 pisoiași dintre care unul gri cu burtica albă. Un pufos mic şi grăsuţ care abia mieuna şi era tot timpul înfometat şi adormit. I-am pus numele Tommy pentru că semăna cu Tom din desenele “Tom şi Jerry”. Contrar miturilor, Tommy este un motan model. Îşi face nevoile la litieră, miaună foarte rar (doar atunci când vrea să-i deschid uşa la cameră să meargă să-şi facă nevoile), stă la mângâiat, dezmierdat şi pieptănat. Mănâncă tot din farfurie, este deosebit de iubitor şi ştie să “dea un pusi”.

Niciodată nu mi-am imaginat că un motan poate fi o oportunitate de relaxare dar, cum se spune, “animalele oferă iubire necondiţionată”.

Iulia & Chamcham

iulia-si-chamcham

Se zice că pisicile ne aleg pe noi. Desigur, cei sceptici ar spune că pisicile îşi văd interesul şi iubesc mâna care le hrăneşte. Din fericire, cei ce le iubim, ştim că este vorba de mult mai mult în spatele poveştii.

Şi cum orice poveste începe cu “a fost odată”, şi în cazul nostru, a fost odată, într-o zi de toamnă, o mare expoziţie de pisici, organizată în centrul capitalei. S-a dus vestea că vin feline de soi, de peste mări şi ţări, de rang ales şi mare renume. Aşa se face că weekendul ne-a prins plimbându-ne printre standuri, admirând frumuseţea pisicească. Toate una şi una, exemplare de neasemuit, îşi disputau supremaţia în faţa juriului.

Într-o cuşcă, mic şi îngrămădit, speriat de vâlva din jur, stătea un motan, care-şi aştepta timid rândul în faţa juraţilor. Acela a fost momentul în care forţele universului au complotat, privirile s-au încrucişat, inimile au bătut puternic iar în braţele mele a sărit un superb exemplar de british short hair blue, de numai 3 luni, de o frumuseţe de neasemuit, după cum bine se vede şi în poze 🙂

Şi-am încălecat pe-o șa, povestea noastră-ncepe aşa, în urmă cu 3 ani, în ţinutul fermecat al pisicilor, şi trăim fericiţi şi-n zi de azi 🙂

Andreea & Daisy

andreea-si-daisy

Când mă gândesc la Daisy, mă gândesc la un suflețel care a fost alături de mine în momentele importante din viața mea. Pe Daisy am luat-o cu câteva zile înainte să împlinesc 18 ani. Am căutat pe un site de adopții din orașul meu un pui de pisică. Nu aveam nici o preferință, știam că atunci când o să o văd, îmi voi da seama că trebuie să fie a mea. Sau al meu. Și așa am găsit-o pe Daisy. A doua zi de când i-am văzut pozele pe site, m-am dus să o iau acasă. Era atât de micuță în poze, albă, cu câteva pete maronii și cu niște ochișori mari și verzi. M-am întâlnit cu o prietenă și am mers la doamna care o avea. Când am intrat în casă, am fost „asaltate” de pisici de toate vârstele. Doamna aceea salva pisicuțe, iar pe cele mai multe le și păstra. Imediat am văzut-o pe Daisy. Am aflat că ea și cei 3 frățiori ai ei fuseseră salvați de pe un câmp într-o noapte ploioasă. Ciudat, ea era singura albă cu pete maro și singura fetiță. Frățiorii ei erau toți gri. Nu semănau deloc. M-a cucerit din prima clipă. Din fericire, s-a obișnuit foarte repede cu mine și cu noua ei casă. 3 săptămâni am hrănit-o cu biberonul, atât de micuță era. Dar, după ce a trecut de o răceală zdravănă și de perioada mâncatului din biberon, Daisy a devenit o adevărată prietenă. Suntem de 3 ani și 5 luni una lângă cealaltă. Acum, unde merg eu vine și ea, dormim împreună, mă trezește în fiecare dimineață dacă stau în pat după ce sună alarma, când mă simt rău vine și se așează lângă mine. A fost alături de mine și în momentele fericite, și în cele mai puțin fericite, și în stresul bacalaureatului, și al admiterii la facultate. Când m-am mutat în Timișoara, am luat-o cu mine. Întotdeauna mă întorc acasă cu gândul că Daisy mă așteaptă. Pisicile sunt niște prieteni adevărați. Iar eu nu pot să fiu mai recunoscătoare pentru faptul că Daisy face parte din viața mea.

Daniel & Missy

daniel-si-missy

Mi-au plăcut dintotdeauna animalele. Dar copil fiind şi stând la bloc, singurele mele interacţiuni cu animalele au fost cu cele de pe stradă. În apartament am avut doar acvariu cu peşti şi doi papagali. Până când ai mei au decis să ne mutăm la casă, unde aveam o curte generoasă.

Foştii proprietari trebuiau să plece din ţară, dar aveau un superb ciobănesc german de doar 5 luni. Putem spune că am cumpărat casa odată cu căţeluşul. Au fost foarte frumoase lunile ce au urmat, dar parcă ne mai lipsea ceva. Aşa că într-una din zilele călduroase de vară, taică-meu a venit din delegaţiile lui cu un tricou cu ceva înfofolit în el în braţe. Toţi ne-am strâns în jurul lui, chiar şi câinele să vedem ce a adus. Când l-a desfăcut am văzut un pui de pisică. Nu ştiu dacă avea o lună, tot lovit şi foarte slab, dar care avea o blăniţă precum un tigrişor. A zis că l-a văzut pe stradă şi nu l-a lăsat sufletul să nu-l ia acasă. De atunci au trecut 14 ani, iar Missy încă doarme în locul ei preferat, pe caloriferul din bucătărie.

Nu ştiam cum va reacţiona câinele când o va vedea, dar imediat a mirosit-o şi a început să o lingă, în semn că a primit o surioară în curte. După ceva timp, afecţiunea familiei s-a mutat către micul membru al familiei, iar Niky, căţeluşa noastră a început să fie geloasă. Odată ce Missy a crescut, au început şi certurile între ele. Dar totul era doar de faţadă. Doar în faţa noastră. Pentru că într-o zi am venit acasă, iar cele două nu m-au auzit şi le-am găsit în mijlocul curţii, în soare, dormind, dar cu pisica urcată pentru căţeluşă. Atunci am văzut exact relaţia lor. Am avut norocul să am o pisicuţă extrem de cuminte, care adoră să o mângâi, fără frica că vei rămâne zgâriat la finalul “masajului”. Acum ajunsă o bătrânică, este cu atât mai cuminte, nici nu-mi vine să cred cât poate să doarmă în decursul unei zile.

Se spune că pisica îşi alege stăpânul, nu invers, iar pentru aceasta vreau să-i mulţumesc. Din păcate acum sunt departe de ea, dar de fiecare dată când sunt acasă ştiu că o voi găsi la locul ei, de unde mă întâmpină cu un mieunat lung, iar apoi îşi caută locul la mine în braţe. Micul meu tigrişor.

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.