Simte pozitiv!

0

De ce am ales să vorbesc despre gândirea pozitivă, cu toate că este un subiect foarte des abordat în ultima perioadă? Ce vreau să menționez de la bun început, este faptul că am descoperit această gândire pozitivă înainte să știu măcar că are un întreg concept la bază… pur și simplu eram optimistă tot timpul, eram încrezătoare și consecventă când aveam o dorință, un scop bine definit, iar toate acestea au dus la materializare.

Îndreaptă-ți fața către soare și lasă umbra în spatele tău – Proverb Maur

Eu doresc să vorbesc despre cum am înțeles și aplicat pe propria-mi piele acest concept. În primul rând, din punctul meu de vedere, este mai corect spus „Simte pozitiv”, decât „Gândește pozitiv”. Cu toate că undeva în interior știam toate aceste lucruri, momentul de aha l-am avut după ce am citit o parabolă drăguță, pe care îmi doresc să o împărtășesc și cu voi:

“Era un iluminat care călătorea prin întreaga lume. La venirea serii, se adăpostea în casele localnicilor binevoitori. Într-una din seri a bătut la ușa unui localnic pentru a cere adăpost. Gazda, un om foarte cumsecade, l-a primit cu drag, i-a dat de mâncare și au început să povestească. „Iluminate”, spuse gazda, „este adevărat că este suficient să ne dorim ceva, ca acel lucru să se și îndeplinească?” „Da”, răspunse iluminatul, „așa este”. „Asta înseamnă că dacă eu îmi doresc ca acel munte, pe care îl vezi în fața casei mele, să dispară până mâine dimineață, acest lucru se va întâmpla?” „Da”, fusese răspunsul. Apoi plecară cu toții la culcare. Dimineața, când se treziră, gazda se uită pe fereastră afară și spune: „Mda, muntele este tot acolo… știam eu!”

Cred că este destul de clar faptul că nu de puține ori ni se întâmplă acest lucru, să ne dorim ceva, să gândim într-un anume fel despre un lucru, dar poate un alt gând, un alt sentiment, sau chiar faptă, să transmită exact contrariul… să vă dau un exemplu mult mai simplu: Eu îmi doresc ca astăzi să fie o zi frumoasă, însorită, dar îmi iau totuși la mine umbrela… așa, în caz de ceva… poate că am auzit la meteo, sau am văzut niște nori groși… Ia ghiciți? Va ploua, sau nu? Da, ați ghicit.

Avem cinci simțuri: văz, auz, miros, gust și simț tactil. Toate aceste simțuri trebuie să fie aliniate înspre ceea ce ne dorim; ne dorim ca astăzi să fie o zi frumoasă și însorită, deși nori groși sunt deasupra, iar la meteo au anunțat ploi? Atunci haideți să simțim soarele cum ne mângâie fața, să auzim păsărelele ciripind vesele în copaci, să ne vizualizăm umbra pe pământ și să ne gândim la soarele strălucitor cu mintea noastră.

Și un alt lucru foarte important care contează când avem o dorință este intenția noastră. Care este intenția mea? De ce îmi doresc acel lucru? Ce urmăresc, de fapt, cu adevărat? Face o diferență imensă dacă îmi doresc să fie soare ca să îmi pot lua sandalele noi care sunt de firmă, ultimul model și sunt cele mai tari, cu care voi atrage toate privirile, sau dacă îmi doresc să nu plouă deoarece umezeala din aer îi va face rău mătușii mele bolnave.

Mergând și mai departe cu explicațiile, noi suntem ființe complexe, formate din corp, minte și suflet. Acestea fiind interdependente, orice dorință trebuie trăită la toate aceste 3 niveluri, dar cel mai important este nivelul sufletului, deoarece acolo se află divinul din noi; dacă la nivelul sufletului simțim într-un anume fel, acel lucru cu siguranță se va și materializa. Ceea ce simțim la nivelul sufletului este mai important decât ceea ce gândim sau ceea ce simțim cu corpul fizic.

Dar cum “auzim” ceea ce ne spune sufletul, cu adevărat? Cum “știm” care este de fapt sponsorul tuturor realizărilor nostre? Care este de fapt acel gând care contează din spatele a miilor de gânduri? Eu nu cred că există o rețetă universal valabilă. Deoarece suntem diferiți, fiecare dintre noi are propriul indiciu, propriul ghid. Ce pot face este să vă împărtășesc indiciul după care mă ghidez eu: când am o dorință (exemplu: la finalul lunii martie merg în excursie în Dubai), și orice gând care îmi vine și îmi spune că nu am cum merge acolo, cum că n-am bani, că nu am timp, că nu am cu cine, că nu este frumos acolo, etc îl pot da cu ușurință la o parte, și să nu pot concepe în niciun fel că dorința mea nu se va îndeplini, în momentul acela îmi este foarte clar că dorința se va materializa.

Invitația mea pentru fiecare dintre voi, este să descoperiți care este acel indiciu care vă arată ce gândiți cu adevărat, iar în momentul în care l-ați descoperit să îl faceți să lucreze în favoarea voastră, spre binele vostru suprem.

Să vă fie cu folos!

text: Oana Drăgoi

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*