Selfie-ul: narcisism sau stimă de sine?

0

Amintirile frumoase trebuie păstrate vii, tocmai de aceea s-a inventat fotografia. Hacob Paronian spune că ”fotografia este o oglindă înzestrată cu memorie”, o modalitate de a păstra și de a aduna amintiri. Cu siguranță, ni s-a întâmplat tuturor să privim o fotografie și să zâmbim imediat, odată cu amintirea emoției trăite la momentul în care aceasta a fost realizată. Din punct de vedere psihologic, imaginile fotografice au rolul de a satisface parțial anumite nevoi emoționale, de a conserva prezentul. Întipărim locuri preferate, persoane dragi, evenimente semnificative.

Privind lucrurile din prisma unui comerciant, știm că imaginile pot avea un puternic impact asupra cumpărătorului. Este un lucru dovedit faptul că un text sau un produs care este însoțit de o imagine sugestivă, atrage atenția cumpărătorului.

Acestea sunt două elemente care trebuie luate în seamă când vine vorba despre rețelele de socializare, pentru că reprezintă principalele categorii ale persoanelor care postează în mod frecvent. Pe de o parte este vorba de persoanele care doresc să împărtășească cu ceilalți momente și ipostaze, pe de altă parte cei care își promovează afacerea sau serviciile și mai există o categorie, a celor care își etalează excesiv propria imagine cu scopul de a “câștiga” simpatie, like-uri și comentarii.

În plină eră a progresului tehnologiei și a accesibilității acesteia, fotografia are un rol important în viața noastră, iar acum, realizarea ei este la îndemâna oricui. Nu avem nevoie de un aparat foto performant pentru a realiza niște imagini reușite, este suficient un telefon inteligent, puțină îndemânare și gata, poza este pregătită să fie “urcată” pe rețelele de socializare.

Nu este necesar să avem în preajmă un fotograf experimentat, putem să ne facem poze de unii singuri și această proprietate “tehnică” a telefoanelor inteligente a primit și un nume – selfie. Denumirea pare una simplă și potrivită, având în vedere modalitatea în care se realizează o astfel de imagine, dar să privim dincolo de această asociere. Cuvântul selfie e compus din self, care înseamnă sine. Sinele se referă la structurile de identitate ale personalităţii. Identitatea de sine este pilonul central al personalității, ea este modalitatea în care se percepe un individ. Asta presupune că ceea ce postăm pe rețelele de socializare este o parte a identității noastre.

Rețelele de socializare au ajuns să ocupe un loc atât de important în activitățile noastre de zi cu zi, încât ne transpunem acolo o parte semnificativă din viață. Mai mult decât atât, există utilizatori care datorită numeroaselor postări aflate în categoria “selfie” și-au creat o imagine de sine, de cele mai multe ori distorsionată și cu grave consecințe asupra stimei de sine.

Percepția pe care o avem cu privire la propria persoană este strâns legată de modul în care ne raportăm la noi înșine. Promovarea exagerată a propriei imagini poate ascunde o supraestimare a stimei de sine, care se traduce prin aroganță și orgoliu, admirație excesivă față de propria persoană, într-un cuvânt, narcisism. Narcisistul dorește să fie permanent admirat, iubit și nu știe să facă față criticii, devenind obraznic când i se fac observații. Își apreciază aspectul fizic după numărul de like-uri și după feedback-urile pozitive, prezentând sensibilitate la critică. Pentru a fi sigur că are o imagine imaculată, narcisistul își maschează eventualele defecte, dorind ca acestea să nu fie observate de ceilalți. Editarea și retușarea imaginilor, folosirea de filtre fotografice sau posibilitatea realizării instante a imaginilor cu “beauty face” sunt un “must” când vine vorba de personalitate narcisistă.

Rețelele de socializare reprezintă o modalitate de validare pentru cei care au nevoie de atenție și admirație. Fiind absorbiți de imaginea creată și de superficialele aprecieri din partea “prietenilor”, este foarte ușor ca o persoană vulnerabilă să continue să se adâncească în această modalitate de confirmare a sinelui. Rețelele de socializare reprezintă un teren fertil pentru narcisistul care va putea să se înfrupte cu admirația primită de la ceilalți utilizatori.

Pe de altă parte, printre caracteristicile de personalitate este normal să se regăsească și elemente de narcisism pentru că, fără excese, ele denotă o imagine bună despre sine. Nu orice persoană care postează selfie-uri poate fi considerată narcisistă. Simțul superiorității, sentimentul gradios de autoimportanță ies la iveală prin poze excesive, deseori repetitive, uneori în ipostaze inedite, provocatoare, tocmai pentru a atrage cât mai multe aprecieri.

Rețelele de socializare devin dăunătoare în momentul în care ajung să acapareze, atunci când timpul petrecut pe telefon sau laptop este mai important decât cel petrecut în viața reală și atunci când like-urile și comentariile alimentează grandomania. Trebuie să îți dai seama că realitatea se află dincoace de ecranul telefonului și că lumea virtuală ajunge, până la urmă, să fie una dăunătoare, care distorsionează și care te îndepărtează de cine ești cu adevărat.

Fie că ne place sau nu, trăim într-o lume dominată de imagine, de aparențe și etichete și este necesar să găsim un echilibru, să încercăm să ne cunoaștem suficient de bine încât nimeni și nimic să nu ne poată manipula în a deveni altcineva decât suntem; să ne cultivăm calitățile și să ne corectăm defectele, fără a lua în seamă aprecierile false venite din partea unor necunoscuți, care, în mod superficial, privesc o imagine și nicidecum esența ființei noastre. Pentru viitor îți propun un exercițiu de imaginație: fii sincer cu tine, “dezbracă-te” de aparențe, imaginează-ți cum ai fi TU fără rețelele de socializare!

text: Șerb Cristina Maria
Cabinet Individual de Psihologie Șerb Cristina Maria
Psihoterapeut de familie și cuplu
Tel: 0749 437 945

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*