Povestea videoului din Timișoara care a adunat peste 35.000 de vizualizări în doar câteva ore de la lansare

0

La doar câteva ore de la lansare, un video filmat în centrul Timișoarei care surprinde artiști ai Filarmonicii Banatul în fața cărora s­-a aflat maestrul Enrico Cannata și o trupă de dans locală a devenit viral pe Facebook.

Câțiva artiști au apărut ca din senin în centrul orașului, în fața Operei, și au început să cânte. Acestora li s-­au alăturat din ce în ce mai mulți colegi, precum și o trupă de dans locală, în final făcându­-și apariția și maestrul Enrico Cannata, care a dirijat orchestra. Maestrul este cunoscut în Timișoara pentru dirijarea concertului de Crăciun de la Filarmonică.

Filmulețul care surprinde un flashmob a luat prin surprindere mediul online în aceeași măsură în care evenimentul fizic a atras atenția trecătorilor.

Flashmobul, și ulterior filmulețul de prezentare, au fost realizate de către Telco, o companie call­center din Timișoara. Prin acesta, compania și-­a dorit să facă un gest frumos față de timișoreni și Timișoara.

„Ne bucurăm foarte mult că videoclipul a fost primit cu atâta căldură de Timișoreni. Scopul flashmob­ului în sine, precum și al acestui video a fost de a ne arăta aprecierea față de Timișoara și locuitorii ei, oraș de unde avem norocul să ne desfășurăm activitatea. Vedem acest oraș ca pe unul al culturii și comunicării și ne­-am dorit să contribuim și noi, măcar puțin, la această imagine” ne spune Alessandro Console, fondatorul companiei.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*