P.S. It’s complicated: Dar să nu-mi iei niciodată…

0

În maglavaisul de gânduri care se luptau pentru concretizare, unul singur a ieșit învingător și-a venit la mine fredonând: „Poți să-mi iei tot ce-am mai scump pe lume/ Poți să-mi iei zilele, nopțile sau anii de vrei…” Chiar dacă renumita piesă va ajunge mâine, poimâine la veritabila vârstă de 20 de ani, vorbește despre un adevăr tăios chiar din primele 2 versuri. Zilele, nopțile sau anii pentru mine se traduc în timp. Iar pe măsura trecerii lui realizez că este pe lista scurtă a „tot ce-am mai scump pe lume”. Căci timpul, o resursă irecuperabilă, va rămâne mereu ceva extrem de prețios.

În ultima perioadă am fost mai atentă la cum se adresează cei din jurul meu și multe din propoziții începeau cu: „Poți te rog să…”, „Mă ajuți cu…”, „Te invit să participi…” Exprimări foarte bine conturate, dar care nu fac decât să fure. Din resursele de atenție, de energie și de timp. Mereu am crezut că există o lege a echității undeva în aer, că ceea ce dai se întoarce înapoi sau că doar ceea ce vei cere ți se va cere și ție în schimb. Când am pus lupa mai aprig pe situația din jur, m-am înfuriat. Am realizat că e vorba de un egoism pur, acolo unde „timpul meu și dorințele mele sunt mai importante decât timpul tău și dorințele tale”. Dar la celălalt capăt al firului apare întotdeauna o altă variabilă: acceptarea. Accept să îți dau din timpul meu pentru că vreau să te ajut ori accept să-mi furi din timp pentru că nu știu/mi-e rușine/mi-e jenă să spun NU!

N-am să te întreb dacă te-ai aflat vreodată într-o astfel de situație, ci am să te întreb ce-ai simțit în momentul în care ai acceptat să faci ceva pentru cineva? Poate bucurie, o urmă de înfumurare, milă, compasiune, dorința pură de-a ajuta, enervare, furie, dezamăgire? De la caz la caz, am trecut prin toate stările în momentul în care cineva mi s-a adresat cu: „Poți te rog să…”, „Mă ajuți cu…” sau „Te invit să participi…” Iar dacă până acum câteva luni nu mă supăra atât de mult să spun da, chiar dacă aș fi preferat să spun nu, în ultima vreme mi-am dat seama cât de mult contează timpul pe care îl avem la dispoziție. Nu știu dacă ar trebui să pun această conștientizare în cârca lui aproape 30, deși cred că are legătură cu cifrele care îmi contorizează existența pe pământ.

Încet, încet, am refuzat să mai particip la prezentări „faine” despre care nu primesc mai nicio informație ca să descopăr abia la fața locului că acel subiect n-are legătură cu nimic din ce sunt. Am început să refuz cererile de a mă implica în proiecte care nu-mi sunt aproape de suflet. Am renunțat la oamenii care îmi cereau o cantitate enormă de timp pentru a-și atinge un scop al lor, dar nu și al meu. Am renunțat să mai investesc în visul altora și nu în visurile mele. Ce am descoperit în această schimbare a foii este că atunci când vrei să ajuți, poți s-o faci și în aria ta de activitate sau să fii alături de cei care chiar au nevoie de tine.

Cred că putem avea proiecte comune, că putem participa în echipă la îndeplinirea unor țeluri grandioase, dar cred că ar trebui să renunțăm la jena de a spune nu atunci când simțim că nu vrem să fim acolo. Și mai cred că putem să oferim ajutor celor care calcă pe același drum pe care suntem și noi dar care sunt cu mulți pași în urma noastră. Cu toții avem un timp limitat pe pământ, propun să-l folosim cu rost, cu atenție și cu un dram de „egoism”.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Sunt o optimistă convinsă și mi se spune că am un entuziasm molipsitor. Am declarat război oricărui colț de mobilă, acolo unde se râde mult sunt mereu prezentă și încerc să împodobesc lumea din jurul meu cu frumos. Îmi place să cunosc suflete noi, să le observ și să-i descopăr pe oamenii care le poartă. Și, poate cel mai important, îmi place să scriu despre toate acestea.

Leave A Reply

*