Moulin Rouge – o istorie a artei, moravurilor şi amorului

0
Un cetăţean rătăcit prin Paris coboară dealul dinspre Sacre Coeur, lovindu-se de îmbulzeala trecătorilor, spre bătrânul şi tumultuosul Montmartre. Spaţiul e dilatat iar timpul comprimat. Cu gândul de-a ajunge la Moulin Rouge se pierde printre vitrinele cluburilor de noapte şi de zi unde fete răpitoare îl ademenesc înăuntru pentru o băutură, un dans erotic, o partidă de amor sau un simplu şi banal furtişag de buzunare. Clientul năucit de căldură şi tulburat de sânii unei mulatre ce-l mângâie pe gât, uită pentru ce anume se află în Montmartre şi pleacă buimac, răsturnând consumaţia de pe masă şi aruncând o privire piezişă către bătrânul Moulin Rouge, parcă tot mai sclipitor, tot mai roşu, tot mai sexual. Mulţime de turişti pozează intrarea triumfală a balerinelor, a artistelor, a dansatoarelor şi a cochonilor dispuşi să cheltuie oricât pentru plăceri interzise. Moara Roşie tronează impunătoare deasupra bordelurilor de rând iar aerul ce-l suflă dinăuntru e acelaşi al unui demon amor nestăvilit şi care zace în continuare acolo, pe scenă, la bar, pe scaune, în loje, în culise şi în nesfârşitele încăperi ce-şi spun şi acum poveştile pasionale şi hedoniste. Cetăţeanul rătăcit rămâne cel mult cu o fotografie simbolică dar care nu spune nici pe departe marile poveşti petrecute în Parisul de la 1800.

Acreala vieţilor irosite.

Le spune însă romanul lui Pierre la Mure – Moulin Rouge. Un roman-capodoperă, care alături de Papillon desăvârşeşte lucrarea marilor scriitori francezi, maeştri în portretizarea traumelor sufletelor damnate. Căci personajul central al romanului, Henri de Toulouse-Lautrec, pictorul Toulouse-Lautrec, este un personaj la fel de damnat ca şi Papillon. Născut într-o familie de aristocraţi, cu vaste proprietăţi şi averi, Henri suferă un accident în copilărie şi rămâne invalid. Nu mai creşte în înălţime, rămânând la înălţimea de doar 1,52 m iar picioarele nu i se dezvoltă normal. Din această cauză va fi batjocorit toată viaţa şi va rămâne chinuitor de singur. Înalta societate pariziană îl dezgustă; la fel şi marile saloane. Totuşi reuşeşte să cunoască sau să întâlnească ocazional pictori celebri intraţi ca şi el … în istorie – Van Gogh, Renoir, Monet, Cezanne. Preferatul său, pe care îl considera şi un fel de părinte în arta sa – Degas, avea suficient sarcasm şi ironie pentru a-l seduce şi ca om. Degas afirma despre pictură că “nu este o profesie ci o formă lentă de sinucidere”. Retras în boema pariziană, pictorul frecventează barurile şi bordelurile epocii, îndeosebi pe cele cu cabaret. Devine un client obişnuit al acestor localuri şi ajunge confidentul mai multor fete de salon. Conştient că nu-şi va putea găsi nicicând un suflet pereche, Toulouse-Lautrec îşi îneacă amarul în cognac şi absint. Pudoarea, nobila educaţie şi infirmitatea îl fac să cedeze cu greu avansurilor şi tentaţiilor din jur preferând să picteze şi să poarte discuţii interminabile. Din faţa prejudecăţilor părinţilor săi, pictorul se retrage. Mama sa nu reuşea să depăşească prejudecăţile clasei ei sociale. Pentru ea actorii buni jucau la Comedie Francaise, cântăreţii buni cântau la Operă, muzicienii buni erau absolvenţi ai Conservatorului iar pictorii buni expuneau la Salon. Toulouse-Lautrec detesta această ierarhie şi declara: “Nu aparţin nici unei şcoli. Lucrez singur în ungherul meu”. Nici faptul că expunea la Bruxelles sau în diverse galerii din Paris nu reuşea să-i atragă aprecierea părinţilor care considerau lucrările sale, mizerii vulgare doar pentru faptul că aveau ca subiect – dansatoarele de cabaret, prostituatele din saloane sau clienţii restaurantelor.

Toulouse Lautrec

Toulouse Lautrec

Întâlnirea cu Zidler.

Compania prietenilor îi oferea cele mai dragi momente, când parcă uita de durerile de picioare. Printre aceştia s-a regăsit la un moment dat şi Charles Zidler, un întreprinzător vizionar care avea să deschidă cel mai în vogă cabaret al momentului – Moulin Rouge. Afişul care intriga societatea pariziană şi care invita lumea la spectacol purta semnătura lui Toulouse-Lautrec, devenit între timp unul dintre clienţii fideli ai localului. Ajunge faimos, printre cei mai cunoscuţi pictori ai vremii, mereu solicitat şi mereu preocupat cu alte tabieturi decât să ajungă în centrul atenţiei. Se prăpădeşte de tânăr la doar 37 de ani; Moulin Rouge trăieşte şi astăzi. Pierre la Mure reface meticulos portretul unei societăţi pariziene care a devenit cu vremea un etalon în lume. Istoria Moulin Rouge se confundă cu istoria personalităţilor epocii îndeosebi cu cea a pictorului Toulouse-Lautrec ale cărui opere pot fi admirate în marile muzee. O istorie care ne invită la lectură, pictură şi nu în ultimul rând….. la amor.

Text: Bogdan Leu

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.