Mai avem timp pentru fericire?

0

Într-o zi, o învățătoare i-a rugat pe copii să scrie ce vor să fie când vor crește mari. Unii au scris că vor să fie doctori, alții astronauți, cântăreți, actori… La un moment dat profesoara, citind răspunsurile, a dat peste un bilețel pe care scria „fericit”. S-a dus la copilul care a pus bilețelul în grămadă și i-a spus că a înțeles greșit tema, iar copilul i-a răspuns că ea a înțeles greșit viața.

Lumea a evoluat extraordinar de mult din punct de vedere al tehnologiei în ultimii ani, într-o perioadă relativ scurtă, și este în continuare într-o eternă ascensiune. Însă, undeva pe drum, ne-am pierdut pe noi și am involuat ca și oameni, ca și natură. Transformarea aceasta rapidă nu doar că ne-a oferit tehnologia necesară pentru a ne face viața mai ușoară și mai rapidă, ci ne-a robotizat și pe noi. Toată lumea vorbește despre succes, iar definiția succesului astăzi este măsurat strict pe plan profesional, iar acesta este strâns legat de cel material, constând în bani și faimă. Fuga neîncetată după cariere și poziții înalte în cadrul unor companii, dorința obsesivă a banului și a puterii ne-au accelerat ritmul vieții și viteza la care avem impresia că trebuie să muncim ca să ajungem cât mai sus.

Era în care trăim a dat un nou sens vieții… însă este acesta cel corect? Vorbim despre mentalități tot mai deschise, toleranță și acceptare, dar suntem în stare să călcăm peste cadavre pentru un anumit titlu, un anumit post sau o anumită sumă de bani. Se vorbește despre susținere reciprocă și dragoste de aproape dar pus în fața faptului, omul rămâne egoist și posesiv. Totul este despre imagine, despre prestație… nimic însă, nu mai trece de bariera superficialității.

Copiii cresc fără să știe să se mai bucure de ceva. Viteza cu care se schimbă lucrurile materiale este colosală iar omul înțelege că trebuie să mențină ritmul căci altfel nu mai este demn sau vrednic. Și astfel, într-adevăr nu mai este timp să ne bucurăm de ceva, pentru că în loc să facem un pas înapoi și să contemplăm asupra lucrurilor pozitive, asupra fericirii și asupra vieții în general, noi ne pierdem în goana după succes, același care este definit de etichete și statuturi.

Generațiile noi sunt din ce în ce mai greu de mulțumit. Tipurile de influențe sociale care sunt exercitate asupra noastră ne fac să ne îndoim de noi înșine, să ne alegem modele superficiale în viață și astfel să cădem pradă depresiei care este tot mai răspândită în rândul tinerilor. Și tocmai cu ajutorul tehnologiei avem acces la toate valorile greșite care sunt promovate. Tinerii pe vremea părinților noștri erau mai fericiți pentru că duceau o viață mai simplă. Ei nu stăteau să se compare atât de mult cu cei de lângă ei- cel mai toxic lucru și izvor al tuturor frustrărilor noastre și lipsei de fericire.

Definiția succesului astăzi este măsurat strict pe plan profesional, iar acesta este strâns legat de cel material, constând în bani și faimă.

Luxul și opulența ne-au orbit și am ajuns să ne simțim minunat doar atunci când purtăm haine scumpe și conducem mașini extravagante… însă doar dacă stă mărturie și o poză să fim astfel etichetați la standarde înalte, fiindcă altfel nu are niciun rost. Strict obiectele respective, indiferent că este o piesă vestimentară de designer, un automobil de ultimă generație, o bijuterie rară, o vilă somptuoasă sau o vacanță exclusivistă, nu au de multe ori nicio valoare dacă nu sunt alții care să stea să le admire. Favorizând o lume a consumerismului, a etichetelor și a imaginii sociale care nu ne mai permite să luăm o pauză, să ne tragem sufletul și să ne întoarcem la natura noastră, ne învârtim într-un cerc, având impresia că nu se mai termină niciodată. Unde s-a risipit fericirea și bucuria simplului fapt de-a trăi?

Fugim mereu și încontinuu și ne întrebăm mai mereu de ce nu suntem fericiți, dar fericirea nu ne mai prinde din urmă, nu mai ține pasul cu noi. Iar noi, în fuga noastră, nu avem timp să ne oprim și să o așteptăm un pic. Ea nu se grăbește să vină la oamenii care nu au timp pentru ea. Însă ea provine din lucruri mărunte, nu din mărimea averii noastre, ci din mărimea inimii noastre. Ea este o stare de spirit mai degrabă decât o emoție, un paradox uman, fiind un lucru atât de simplu și totuși atât de complicat. Cea mai comună întrebare care li se adresează copiilor și tinerilor este ce vor să fie când vor crește mari. Eu cred că ar trebui să fie întrebați ce fel de persoană vor să devină și poate așa ar crește cu o viziune mai amplă și mai corectă asupra lumii și vor deveni oameni cărora le place nu doar să muncească, ci și ce muncesc.

text: Ștefana Macovei
sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*