La Timişoara se cântă…ALTFEL

0

Pe Camelia Mingasson, „inima și mintea” Asociației Culturale Kratima din Timișoara, o cunosc de mai bine de 20 de ani… iar întâlnirea care a prilejuit povestea de mai jos s-a petrecut într-o zi de primăvară, blândă ca o Bunăvestire, în sala de concerte a Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, unde îmi propusesem să surprind ultima repetiție a corului de fete, înainte de participarea la Olimpiada Regională Corală. Am intrat în sală. Goana și agitația zilei s-au oprit ca prin minune, stăvilite, pe neașteptate, de o „avalanșă de delicatețe”. Vocile îngerești ale „Lebedelor” răsunau atât de clar, de curat… dar atât de sigure pe ele și de puternice! Zâmbeau… deși am înțeles imediat că ceea ce făceau era cât se poate de serios. Da, performanța cere seriozitate, consecvență, răbdare, profesionalism, dăruire. Iar „mama Lebedelor”, doamna profesoară Maria Gyuris, este, cu siguranță, întruchiparea acestor calități, ducându-le pe fete la un nivel de performanță rar întâlnit astăzi. Aproape uitasem de ce am venit… și, lăsându-mă „furată” de o „avalanșă de delicatețe”, m-am așezat la povești cu Camelia.

Roxana Morun: De ce un festival coral la Timișoara?

Camelia Mingasson: Știm cu toții ce „reputație” are astăzi cântul coral în România… fiind asociat, de cele mai multe ori, cu perioada comunistă, și dat la o parte pe nedrept și în necunoștință de cauză. Ori nu despre asta e vorba. Cântul coral a devenit nesuferit nu pentru cântatul în sine, ci pentru conținuturile pe care le promova acum 30 de ani.

Ei bine, de asta are nevoie Timișoara de un festival coral internațional: pentru a confirma tradiția corală bănățeană, astăzi apusă. În plus, un festival coral internațional este o forță, un eveniment extrem de benefic pentru oraș, căruia îi aduce și avantaje economice: hoteluri, restaurante, cafenele pline (de sute de coriști și, implicit, de voie bună), promovare percutantă, în „bulgăre de zăpadă”, grație efectului generat de pluralitate, de multitudine, dincolo de hotare. Oare ai fost vreodată la Ohrid, în Macedonia, în timpul festivalului? Dacă nu, te îndemn s-o faci! Dincolo de frumusețea adusă de muzică, vei înțelege perfect cum a reușit un festival coral să transforme o zonă aridă, cu iz de „no mans land”, într-o oază binefăcătoare care, în august, răsună de glasuri.

vox mundi

R.M. :  Cum a fost la prima ediție?

C.M.: A fost cum nu ne-am fi imaginat vreodată că ar putea fi. Timp de câteva zile, Timișoara a devenit capitala balcanică a corurilor de copii. Prestații corale la superlativ absolut, așa cum la Timișoara nu am mai văzut niciodată până acum. Cei care au fost în sală, știu foarte bine despre ce este vorba. Cei care nu, sperăm să descopere asta la următoarele ediții!

R.M.: Ce aduce nou ediția a doua a VOX MUNDI?

C.M.: Ediţia a doua a festivalului coral internațional VOX MUNDI, care se va desfășura între 25 şi 28 mai, aduce concerte faine, invitați de prestigiu, de acasă și de peste hotare, masterclassuri corale și o gală minunată, la Teatrul Național. Aduce un „tablou” nou, contemporan, al muzicii corale,  prilejuind descoperirea altor culturi.

R.M.: De unde sunt corurile participante?

C.M.: Corurile participante vin atât din România – precum Corul de fete al C.N.A. „Ion Vidu” sau Corul de copii al Radiodifuziunii române – pe care ne dorim să le promovăm, dar și de peste hotare: corul „Cantemus”, de la Nyiregyhaza, cel mai vestit cor de copii din Ungaria, sau „Les Choristes”, celebrul cor francez, protagonist al filmului cu același nume, câștigător al Premiului César și nominalizat la Oscar, în 2005. De menționat aici că Ungaria, „țara vecină și prietenă”, sau Polonia, Cehia, țări din fostul bloc comunist, au știut să-și păstreze și să dezvolte tradiția corală. Ba mai mult, țări care, aparent, nu au o tradiție corală foarte cunoscută, precum Australia, de pildă, surprind în mod foarte plăcut „bătrânul continent”, unde, de multe ori, am impresia că am rămas în urmă…

vox mundi

R.M.:  Care este programul acestui festival?

C.M.: Desigur, concertele sunt baza programului, însă acesta mai aduce la Timișoara, în premieră absolută, Adunarea Generală a Asociației Naționale Corale, precum și masterclassuri coordonate de Christie Anderson, dirijor în cadrul Școlii private de cor „Young Adelaide Voices” (Australia). Da, o școală privată de cor…

R.M.: Hai să spunem câte ceva despre rezultatele bune ale corurilor autohtone…

C.M.: De câțiva ani buni, de când o cunosc pe Maria Gyuris, acesta a devenit pentru mine un subiect sensibil și o cauză pe care o voi susține mereu. Pentru că elita „corurilor autohtone”= Corul de fete al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” sau „Lebedele”, cum ne place să le alintăm. Dacă ar fi să facem un bilanț al formațiilor cu care Timișoara s-ar putea mândri dincolo de hotarele Banatului și ale țării, la un concurs serios, fetele de la Vidu ar fi, cu siguranță, în fruntea clasamentului. Sincer, mi s-a întâmplat rar să întâlnesc atâta dăruire și profesionalism, atâta omenie, dar și gust pentru excelență, îngemănate în același om, ca la Maria Gyuris. Din păcate, însă, din pricina absenței susținerii pentru a ieși la concursuri internaționale și a fructifica munca asiduă, adesea istovitoare, caracteristică performanței, fetelor li se insuflă o voită apatie și un anonimat premeditat. Este momentul ca această atitudine păguboasă să se schimbe și să învățăm să ne promovăm valorile, să ne mândrim cu ele, nu să le ignorăm sau să le ascundem, din comoditate, incultură sau de teama ca nu cumva să strălucească prea tare…

R.M.: Ce înseamnă pentru un copil cântatul într-un cor?

C.M.: Știi ce zice un studiu efectuat de Universitatea din Birmingham, care a implicat 10.000 de copii britanici și 250 de profesori? „Copiii care cântă într-un cor sau într-o orchestră au mai multe şanse de a face alegeri morale mai bune decât colegii lor!” Ce zici de asta? Pentru mine e clar că ansamblul, armonia pe care acesta o implică, comuniunea, miracolul de a respira împreună, de a fi mereu într-o perfectă sincronizare cu cel de lângă tine, pe care, vrei, nu vrei, datorită muzicii, vei ajunge să-l cunoști și să-l recunoști după voce, pentru care respiri și care respiră pentru tine, astfel încât muzica să nu se întrerupă niciodată – toate acestea sunt ca mierea pentru sufletul delicat al unui copil. Îl ajută să se dezvolte frumos, să-l înțeleagă și să-l îngăduie pe cel de lângă el, să muncească în echipă. Toate acestea sunt calități aproape pierdute în lumea egoistă de azi, nu crezi? În fine, hai să-ți spun ce zicea Domnul Ioan Hollender despre cântat. Am descoperit vorbele Dumnealui în cartea Ioan Holender, de la Viena la Timişoara, de Cornel Ungureanu şi Vasile Bogdan, și mi-au plăcut tare: “Învăţaţi copiii să cânte la instrumentul care le-a fost dăruit de Dumnezeu şi de natură. Fiecare are un instrument care nu costă nimic, acesta este vocea. Toţi au voce, nu există copil care să nu poată cânta, unii o fac mai bine, alţii mai puţin bine, dar orice om poate vorbi şi cânta, aşa că daţi-le posibilitatea copiilor să înveţe muzica şi notele şi astfel se vor putea exprima acolo unde cuvintele sunt prea puţine sau insuficiente. Pentru a învăţa la un instrument, este un pic mai greu, dar, credeţi-mă, strădania este răsplătită cu o mare bucurie şi satisfacţie, aşa cum se spune în economie, investiţia se recuperează. Tot ce învăţăm necesită un efort şi doresc părinţilor şi copiilor să descopere că pierdem atât de mult timp degeaba, cu fel de fel de lucruri inutile, aşa că exerciţiul la un instrument reprezintă o investiţie bună de timp. Avem multe coruri, coruri de copii. […] Apropiaţi-i pe copii de muzică şi, în ciuda problemelor financiare, faceţi ca tot mai mulţi dintre ei să ajungă la şcolile de muzică. Toate cele bune şi faceţi muzică!”

vox mundi

La noi la Asociație, de ceva vreme, intenționăm să punem bazele unui cor al orașului, dar un astfel de proiect se construiește greu… pentru că ne lovim, adesea, de mentalitatea părinților, care preferă vedetismul în detrimentul calității, al valorii… În 2014, am pornit cu corul de copii „Cantanti”, care tot din profesionalismul și dăruirea doamnei Gyuris își ia seva, și, în doar trei ani, de când cântă împreună, copiii sunt de nerecunoscut… însă am găsit părinți care ne înțeleg demersul și îl apreciază, pentru că repetițiile de cor nu sunt deloc ce se așteaptă unii să fie, doar „for fun” – ele includ noțiuni de teorie muzicală, limbi străine, coregrafie, uneori chiar forme de exprimare teatrală… În contextul acesta, ce aș mai putea adăuga? Trimiteți copiii la cor!

Text: Roxana Morun

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*