Iluzia rețelelor sociale – 1000 de prieteni, dar singur

0

Vă e cunoscută scena în care mai multe persoane împart o masă la o terasă, dar stau toți cu nasurile în display și degetele pe tastaturi, deconectați de conversațiile și de interacțiunile din jur? Probabil că 3 din 5 sunt deja pe Facebook, updatându-și statusul cu ceva de genul: mare distracție în oraș! Așa, ca să vadă toți prietenii…Cum, care prieteni? Cei din rețelele sociale!

Pentru că de câțiva ani buni cam așa se pune problema. Câți prieteni virtuali ai? Cu cât sunt mai mulți, cu atât ești, deci, mai câștigat? Un studiu psihologic din 2008 arăta că oamenii cu mulți prieteni pe Facebook sunt considerați mai atrăgători și în viața offline, având un capital mai mare de recomandări, iar, dacă ar fi să existe o formulă a popularității, ar începe cu 302 – numărul ideal de prieteni ca indicator al unui statut social avantajos și chiar și al atractivității fizice percepute de ceilalți.

De la entuziasmul unor studenți americani fără somn și până la milioanele de utilizatori de toate vârstele care se înghesuie azi pe Facebook, se gândea oare cineva că rețelele sociale se vor impune cu atâta putere în viața noastră?

În ce mă privește, am un număr rezonabil de contacte în listă (185), dintre care numai vreo 4 sunt persoane pe care nu le-am întâlnit niciodată și au primit accept-ul meu din prisma unei relații profesionale. Am și vreo 90 de abonați (followers) și mă mândresc puțin cu ei. Urmăresc și eu vreo 22 de persoane, fără dorința de a mă împrieteni pe viitor. Folosesc rețeaua în special pentru menținerea contactelor vechi și pentru socializare – astea la categoria pozitivă.

În același timp mă las ușor păcălită de un substitut virtual de prietenie (am prieteni vechi pe care nu i-am mai sunat, nici măcar de ziua lor, din moment ce suntem conectați pe Facebook și le pot trimite un mesaj). Datorită faptului că port multe conversații pe diverse grupuri, mă trezesc salutând pe stradă oameni ale căror identități îmi provoacă ușoare confuzii: nu mai știu pe cine cunosc din viața reală și pe cine de pe Facebook. Frustrant, dar adevărat.

Acum e timpul să te întreb cum arată situația la tine? Bănuiesc că dacă ai ajuns cu cititul până aici, ai măcar un cont de Facebook și îl folosești activ, ții legătura cu prietenii și îți faci noi contacte. Dintre acești prieteni, pe câți îi cunoști personal? Dintre aceștia, cu care ții legătura în viața de zi cu zi? Câți știu când e ziua ta fără ajutorul calendarului Facebook? De fapt, ce mi se pare mai interesant e câtă satisfacție aduce utilizarea acestui instrument în viața ta, în ce privește relațiile semnificative cu ceilalți.

Am consultat diverse studii începând cu anul 2008 – pe care le pot împărtăși și cu tine la cerere, dar am o anumită reticență asupra lor, întrucât majoritatea au fost făcute pe publicul american. Tendința generală este una de polarizare, de a împărți efectele Facebook în două extreme: supra-încărcare socială versus alienare.

În prima variantă de la mulți prieteni se ajunge la prea mulți, la a fi copleșit de numărul prea mare de relații sociale online care nu pot fi menținute și offline, imposibil din punct de vedere al timpului și spațiului. În a doua, senzația că ai destui prieteni pe Facebook te împinge să îi ignori treptat pe cei din viața de zi cu zi, marcând o însingurare nerecunoscută și cu efecte depresive. O aglomerare versus o iluzie.

Ce este Facebook pentru fiecare, asta fiecare o știe. Că e doar un spațiu virtual de întâlnire, o scenă generoasă pe care ne punem în lumină, o vitrină cu trofee sociale sau orice altceva, asta depinde de la o persoană la alta. Și tocmai asta nu pot surprinde studiile, oricât de bine instrumentate ar fi. Când urmărești să faci o medie, ratezi tocmai finețea detaliilor care ne fac unici și totodată imprevizibili.

Sunt de acord cu cercetătorii că Facebook joacă un rol în construcția identității, dar asta depinde și de factorii culturali și demografici ai societății, precum și de trăsăturile de personalitate. S-a observat că un utilizator cu tendințe extrovertite folosește Facebook-ul ca instrument de socializare – dacă are prieteni, își menține relațiile cu ei și urmărește să își creeze și altele noi, ca și în viața de zi cu zi. În același timp, pentru cei cu tendințe de introversie, folosirea Facebook-ului este tot una individualistă, auto-dezvăluirea se face într-un grad care nu prezintă riscuri, dar nici nu atrage prea multe relații noi. Primii tind să posteze mai multe fotografii, inclusiv personale, ceilalți, mai mult texte și informații cu conținut general.

Sunt de acord și că Facebook ne ajută să ne construim rețele de oameni cu care avem interese comune, avem ce discuta și cu care poate chiar ajungem să interacționăm real. Iar asta e benefic pentru sentimentul apartenenței, așa cum arăta și un studiu din 2011, care plasa pe primul loc în motivația folosirii Facebook-ului nevoia de apartenență la o comunitate semnificativă. În 2014 omul e în continuare ființă socială.

În teorie lucrurile pot fi și bune și rele. E nevoie să le urmărim efectele în propria existență. Eu am desprins câteva, dar sunt deschisă și la alte păreri.

1. Când oamenii se dez-prietenesc pe FB (nu mă întrebați de echivalent românesc pentru Unfriend, abia în 2009 l-au adoptat și americanii în dicționarul Oxford), efectele psihice sunt destul de răvășitoare pentru unii, mai ales dacă devin conștienți de acest fapt. Deci prietenia pe FB a ajuns să conteze. Rețelele sociale pot intermedia conexiuni sociale de valoare, dar și să ne distragă de la relații mai semnificative în viața de zi cu zi. Ne e frică uneori să ne arătăm și părțile care ne flatează mai puțin, de aceea putem prefera relații virtuale. Și dacă reciproca e valabilă, ce șanse mai avem să ne lăsăm cu adevărat cunoscuți? Uneori persoanele reale nici nu mai ajung față în față dacă personajul online e mai interesant.

2. Nevoia de a arăta predominant lucrurile acceptabile social și tendința generală de comparare duc la tot felul de exagerări care crează în timp o identitate semi-adevărată sau chiar falsă. Un pic de show off în lumea imaginilor, pe o scenă care ne permite să ne dăm mari, ne încurajează să arătăm tot timpul frânturi din viața noastră celor care vor să le vadă. În 2010 a fost semnalată existența unei identități virtuale idealizate. Pe Facebook ne prezentăm drept cine am vrea să fim mai degrabă decât cine suntem cu adevărat.
Ești conștient de online persona, alter-ego-ul tău virtual? Partea privată predomină față de cea profesională, chiar dacă intimitatea și siguranța informațiilor care îți alcătuiesc profilul sunt foarte firave. Facebook este o promisiune de spațiu privat și totuși public, în care riști să deschizi o cutie a Pandorei.

3. Nu în ultimul rând, obiceiul devenit zilnic de a ne conecta pentru ultimele noutăți, de a alimenta fluxul de informații cu tot felul de detalii, poate degenera într-o dependență. Atenție mare, deci, internauți: nimeni nu este scutit, mai ales că totul în jur devine într-un fel sau altul conectat la social media. Dacă simți nevoia să te arunci o dată în oceanul Facebook și apoi constați că nu mai poți trăi fără să plonjezi zilnic de câteva ori?Add friend. Comment. Like. Post picture. Cât timp din viață îți consumă aceste activități? Și ce te costă cu adevărat?

Curiozitate pentru puzzle-ul pe care îl poți face zilnic din pozele și statusurile celorlalți, te pot face cu adevărat prietenul cuiva?

Singurătatea e un concept relativ atunci când folosești meniul pus la dispoziție de rețelele sociale, în care iluziile și promisiunile ocupă un loc destul de consistent.

Las pentru final întrebarea pe care suntem datori să ne-o adresăm cu toată sinceritatea nouă înșine, în forumul interior. Ce fel de prieteni îți dorești?

Sursă foto: dollarphotoclub

 

About Author

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.