Hobby-urile si cum te scapă ele de stres

0

Cauți o modalitate de a reduce stresul în viața de zi cu zi? Găsește-ți un hobby!
Un hobby nu reprezintă doar o modalitate de a reduce stresul ci și o pauză bine meritată și veselă care te ajută să uiți de problemele zilnice. Alegerea unui hobby poate fi o adevărată corvoadă, mai ales că trebuie să găsești acel lucru ce ți se potrivește, te pasionează și îți satisface așteptările.

Iată o mică listă de activități care combat stresul:

Grădinăritul

O metodă eficientă și ieftină, la scară mică, de a reduce stresul … un hobby ce produce roșii. Dacă stai la casă sau la bloc, nimic nu te oprește să ai o mică cultură de legume și fructe care să-ți vitaminizeze viața și sănătatea. Pe lângă faptul că faci mișcare (mai trebuie să-ți povestesc de beneficiile ei?), încarci plămânii cu doza necesară de aer curat și crede-mă satisfacția e garantată în momentul când masa e încărcată de fructe gata rumenite sau delicioasele legume la care ai muncit cu drag și sudoare.
Și dacă tot ești afară, ghici cine e zâmbărețul care te încarcă de energie și e responsabil cu buna dispoziție, da ești pe drumul cel bun, prietenul tău, al nostru, al tuturor, soarele. Faptul că ești în contact cu natura ajută la reducerea stresului din viața de zi cu zi.

cititulCititul

Dacă vrei să uiți de neplăcerile care te apasă pe suflet sau ai avut parte de o zi infernală, caută un loc liniștit, cuibărește-te în pat și pune mâna pe o carte.
După primele pagini uiți de lumea înconjurătoare, de problemele de la muncă, evadezi din lumea reală într-o lume a poveștilor, a intrigilor, unde te contopești cu mulțimea de personaje și condeiul scriitorului te leagănă spre meleaguri fantastice.
O carte bună poate fi comparată cu o mini vacanță – așa e – înveți informații noi, puncte de vedere și îți îmbogățești vocabularul. Un hobby sănătos care reduce stresul atât mental cât și intelectual.

joggingul

Joggingul

Sau orice tip de sport ce pune sângele în mișcare și eliberează hormonii fericirii (endorfinele). Suntem proiectați să ne mișcăm, nu să dăm gaură în scaun.
Orice tip de sport vei încerca, vei descoperi cât de ușor e să uiți de probleme și ce beneficii semnificative poate aduce sănătății tale fizice și mentale. Relaxează-te după o zi de muncă, scapă de  frustări și bucură-te de o activitate sportivă. Ieși din rutina înconjurătoare, chiar și numai pentru o plimbare în parc.

Muzica

Ne atinge de la prima notă și ne poartă pe ritmurile ei spre alte dimensiuni. Dacă ai ceva talent muzical, o chitară poate fi achiziția cea mai ieftină. Găsești tone de lecții de zdrăngăneală pe youtoube, iar hobby-ul tău te poate transforma în sufletul petrecerii. Muzica clasică diminuează tensiunea acumulată, apasă butonul de play și gata, ai ieșit relaxat/ă dintr-o situație stresantă. Iar dacă nu-ți arde de muzică clasică, ascultă alt gen muzical care îți dă o stare de bine.

cantatul

Arte manuale

Brodatul, croșetatul, tricotatul, sunt doar câteva dintre hobby-urile ce ajută la eliberarea stresului și reprezintă în același timp o modalitate de a crea ceva interesant. Din pasiunea pentru aceste meșteșuguri, poate ieși la lumină acel cadou pe care îl căutai de mult și acum îl poți dărui din toată inima. Desenul, pictura, olăritul, sunt activități ce îți distrag atenția de la problemele din jur, te pun în legătură cu latura artistică și te încarcă de emoții pozitive.

gatitul

Gătitul

Fi creativ în bucătărie, explorează și te poți surprinde atât pe tine cât și pe cei dragi cu gustări delicioase care încântă privirea și astâmpără foamea. Rețete găsești peste tot pe internet, reviste, emisiuni tv, ziare sau propuse de prieteni. Multe persoane admit că frământatul aluatului este o formă excelentă de relaxare și reducere a stresului. Un hobby amuzant, practic, ce provoacă pofte dar le și potolește.

caine de casaAnimale de companie

Fiind cele mai întâlnite animale de companie, ne referim la câine și pisică. Tot timpul când ajungi acasă te așteaptă un show pe cinste, nu ai cum să nu le îndrăgești, îți înseninează viața și uiți pur și simplu de problemele de peste zi. E imposibil să stai supărat când întâlnești o pereche de ochi de cățeluș, sau pisica care își freacă blănița de tine torcând de fericire. Companioni noștri blănoși ne sunt alături în cel mai grele momente din viață. Nu cer nimic, în schimb oferă iubire necondiționată, păstrează ferecate cele mai ascunse taine și suplinesc cu succes sentimentul de singurătate. Își iau în serios rolul de animatori, inventează zilnic câte o ghidușie ce se finalizează tot timpul cu o partidă bună de râs.

 

Sursă foto: PHOTL

About Author

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.