Fericirea ca stil de viață

0

Este ora 18.30, o zi oarecare de joi, mă întorc de la lucru. Nu mă grăbesc tare. La jumătatea drumului mă întâlnesc cu Cristina, o fostă colegă de facultate. Stau cu ochii ațintiți spre ea, îmi scot din minte toate gândurile. “Mai ții minte minte când îți povesteam că voi vizita SUA?, îmi spune ea. Plec la finalul lunii la New York, voi sta acolo o lună. Cristina are 29 de ani şi încă din timpul facultăţii îşi dorea să viziteze SUA. Figura ei de om optimist, zâmbetul larg și sincer m-au făcut să uit de gândurile mele. Pe cealaltă jumătate de drum, am început să îmi pun tot felul de întrebări despre ce îi face pe oameni fericiţi?!

“It isn’t what you have or who you are or where you are or what you are doing that makes you happy or unhappy. It is what you think about it.”  -Dale Carnegie

În 2017 World Happiness Report plasa România pe locul 57 la capitolul fericire, din 157 de ţări ce au luat parte la acest studiu. Potrivit Raportului Mondial de Fericire, românii sunt mai fericiţi decât turcii, care se află pe locul 69, ungurii (locul 75), portughezii (locul 89), bulgarii (locul 105). Moldovenii se află pe locul 55.

Top 10 cele mai fericite ţări:

  1. Norvegia
  2. Danemarca
  3. Islanda
  4. Elveția
  5. Finlanda
  6. Olanda
  7. Canada
  8. Noua Zeelandă
  9. Australia
  10. Suedia

Clasamentul a fost făcut ţinând cont de șase factori: PIB pe cap de locuitor, speranța de viață, sprijin social (măsurat prin a avea pe cineva pe care poţi conta în vremuri de necaz), încrederea (măsurată prin absența corupției în guvern și în mediul de afaceri), libertatea de a lua decizii de viață și generozitatea.

Unii oameni de ştiinţă – scepticii, spun că nivelul de fericire ţine de codul nostru genetic şi că nu poate fi schimbat. Alţi cercetători spun că biologia şi mediul înconjurător interacţionează, aşa că nici genetica nu poate fi un factor determinant când vine vorba de fericire. Ştiinţa s-a preocupat mai mult să caute modalităţi prin care fericirea poate fi intensificată, dar nu asupra felului în care putem să o găsim. Cert este că noi toţi încercăm să fim fericiţi şi să găsim fericirea în multe forme. Cu toţii avem un anumit ideal despre ceea ce înseamnă o viaţă împlinită şi fericită. Pentru unii înseamnă să ai mulţi bani, pentru alţii să ai o familie, pentru alţii să îţi construieşti o casă în Dumbrăviţa, să pupi un delfin, sau să sari cu paraşuta. Fiecare trebuie să hotărască ce înseamnă  fericirea, tocmai de aceea cred că nu există un drum anume, nişte paşi, care trebuie parcurşi pentru a o atinge. Fericirea trebuie căutată, este ca un puzzle în care ne străduim să adunăm toate piesele. Ştim deja că o viaţă fericită nu poate fi o viaţă în care ai parte numai de momente frumoase. Momentele bune le recunoşti numai  pentru că ai trăit şi altele rele. O viaţă fericită însemnă să ai parte de toate, pentru că altfel nu am putea recunoaşte fericirea atunci când o simţim.

Nu lăsa norocul la întâmplarea norocului. Fă ceva sa fii fericit!

Cristina în sfârşit se bucură de ceea ce şi-a propus de atâţia ani. O vacanţă în New York. Am fost învăţaţi că dacă dorim să obţinem ceva, trebuie să muncim să ne îndeplinim acel scop. Inclusiv drumul spre atingerea obiectivului trebuie să îl privim ca pe un lucru frumos. Cristina provine dintr-o familie cu venituri modeste. Vacanţele sale exotice s-au consumat, de obicei, pe litoral la Mamaia sau la munte în apropierea Timişoarei. Însă de cele mai multe ori o văd mai fericită decât mulţi cunoscuţi cu statut… privilegiat. De ce? Pentru că bogăţia, statutul social, inteligenţa sau vârsta nu sunt lucuri care determină fericirea. Nu contează că eşti tânăr sau bătrân, primar de oraş, sau tâmplar. Statutul nu influenţează nivelul de fericire. De ce? O viaţă liniştită fără griji nu te face fericit. E plictisitor. Ai totul, nu trebuie să mai faci nimic.

Gândirea sau valorile morale influențează momentele de fericire.

Foarte important este felul în care ne adaptăm în anumite condiţii sau situaţii, asta influenţează mult daca putem fii fericiți, sau nu. De exemplu, daca eu îmi pierd jobul şi trebuie să fiu femeie de serviciu, fericirea sau nefericirea nu ţine de job, ci de capacitatea mea de a mă adapta la noua situație. Tocmai de aceea este foarte important modul în care ne comportăm în anumite situaţii. Dale Carnegie afirma: “It isn’t what you have or who you are or where you are or what you are doing that makes you happy or unhappy. It is what you think about it.”

Cu toţii am simţit toate emoţiile: tristeţe, bucurie, nelinişte, aşa că haideţi în toamna aceasta să încercăm să fim mai fericiţi. Încearcă, de câte ori ai ocazia să îţi arăţi recunoştinţa şi amabilitatea. Fii mai generos, fă acte de caritate, fără să aştepţi în schimb ceva, fii mai deschis şi nu uita de activităţile fizice. Chiar dacă vara aceasta n-am reuşit, încă, să plecăm în concediul visat de atâţia ani, mai este timp să ne îndeplinim scopurile şi să ne atingem fericirea. Iar până atunci, gândiţi-vă cu bucurie că aveţi un drum de parcurs, şi faceţi activităţi pozitive. Ele vă pot da o stare de bine dacă sunteţi pe deplin implicaţi în acestea. Poţi ajunge la fercire prin voinţă şi prin dorinţa de a vrea să fii fericit!

Text: Corina Sfia

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*