Două mutări și prea multe chestii de cărat

0

Acum câteva zile am reușit să mă mut într-un nou apartament. Este mic, cochet și are o priveliște grozavă. Este în miez de târg. Zumzetul fiecărei dimineți mă face să mă simt și mai conectată la realitatea orașului. Uneori mă deranjează mirosul străzilor care duc spre casă, alteori mă încântă. Îmi place la nebunie noul cuib! Dar nu despre asta aș vrea să îți povestesc, ci despre ce se ascunde dincolo de mutare, cutii și mobilă.

De ceva ani este la modă conceptul de minimalism și, de ceva timp, știu că nu este prea bine înțeles. Uneori, recunosc, și eu o iau pe arătură și îi pierd din vedere sensul. Dar care e treaba cu minimalismul? Ideea de bază este simplă: înlătură excesul pentru a vedea esențialul; bucură-te de experiențe și nu te prinde cu dinții de fericirea oferită de cumpărarea unui obiect.

Tocmai din acest firesc se nasc excesele. În ambele sensuri: fie ne panicăm și din disperare cumpărăm mai mult, fie ne panicăm și din exces de zel ne eliberăm de tot ceea ce deținem pentru ca apoi să cumpărăm lucruri minimal care dau bine în poze pe Instagram sau Facebook.

Firescul lumii mele, până acum 4 ani, arăta așa: aveam o mulțime de haine care nu mi se potriveau și nu le purtam, colecționam cu entuziasm gablonțuri/timbre/broșuri de la operă și teatru, nu rezistam poșetelor vintage, aveam un bax plin de amintiri și rafturile intens decorate. Întreaga mea camera era plină de obiecte ce mă reprezentau. Era perioada în care începusem să lucrez la propria mea firmă, iar biroul era plin de contracte, facturi, agende, planuri, schițe… de toate! Multul era ordonat, însă tot mult era. Multul era peste tot, nu numai pe rafturi, ci și în programul meu. La un moment dat ajunsesem să simt că unele experiențe trec pe lângă mine, iar eu nici măcar nu le văd din cauza mormanului de lucru și a opiniilor celor care mă înconjoară. Nu că acum e totul ZEN, dar e ceva mai bine și pot spune mai ușor cuvântul magic: nu.

În acea perioadă am realizat că direcția în care mă îndrept nu este potrivită pentru mine. Am decis să plec o lună în Suedia, iar apoi în Austria. Doream să mă deconectez, să mă scot din priză. Înainte de a pleca, pentru că tot trebuia să îmi fac bagajul, am profitat de moment și am donat mai mult de jumătate din garderobă. La fel s-a întâmplat și cu jucăriile pe care le mai aveam depozitate ca amintire, la fel și cu unele căni, la fel și cu gențile… și lista poate continua. Rezultatul? Donasem 30% din ce aveam. Doar 30%. De restul, să spunem 40%, nu mă puteam despărți. Încă.

După două luni de călătorit, timp în care am pus punct unor proiecte/ prietenii/ relații/ colecții, am revenit acasă cu hotărârea de a face curat pe bune. Și am făcut. Și a început să îmi fie mai bine. Apoi a urmat prima mutare. Asta a durat cam un an, căci de fiecare dată scoteam de la naftalină plase cu obiecte de care am uitat, nu aveam nevoie și mă puteam lipsi cu ușurință. În noul apartament mi-am făcut un depozit (o cameră!) pentru lucrurile de care nu aveam nevoie și pe măsură ce se adunau, realizam că o iau de la capăt cu colecționatul. Aveam nevoie de o strategie ca să îmi fac viața mai ușoară, să adun mai puțin și să conștientizez cât de mult consum.

mutarea intr-un apartament nou

În consecință, mi-am făcut câteva reguli:

  • donez toate lucrurile pe care nu le-am folosit mai bine de trei luni (nu și cele de sezon),
  • dacă îmi iau o bluză nouă, donez o alta (regula se aplică pentru orice piesă vestimentară),
  • achiziționez doar haine care consider că mi se potrivesc și pe care știu că le voi purta (am eliminate categoria „poate”),
  • cărțile care nu m-au impresionat le donez către școli,
  • îmi cumpăr doar parfumurile mele preferate (două la număr) și evit să colecționez altele,
  • cumpăr celor din jur doar lucruri de care au nevoie (fie întreb, fie deduc din discuțiile cu ei),
  • dacă sunt nevoită să arunc mâncare bună (ceea ce nu suport să fac), împachetez frumos în pungi și caserole și plasez plasa lângă tomberon,
  • încurajez prietenii/familia să îmi înțeleagă stilul de viață și să mă susțină (cam greu, dar ajung și acolo).

Cele de mai sus m-au ajutat extrem de mult până într-un punct. Credeam că am ajuns la un nivel avansat în materie de minimal lifestyle până când m-am apucat de împachetat pentru cea de-a doua mutare. Șoc și groază. Aveam impresia că voi avea de împachetat câteva cutii. Aveam impresia. Dar să nu exagerez. Mutarea a durat o zi, incluzând montarea mobilei și depozitarea tuturor chestiunilor.

De această dată nu mai este vorba de procente, număr de plase donate, ci de altceva: de înțelegerea faptului că dacă îmi doresc un stil de viață minimal, trebuie să accept rolul de curator al propriilor mele decizii.

Mi-am dat timp să cotrobăi prin baxurile pline ochi, să fac un scurt inventar și să încheg fără regret câteva cutii pline de stuff. Și aici am o cameră de depozitare, dar în afara apartamentului, unde am depozitat lucrurile care își așteaptă rândul fie la donat fie la sortat. Și e bine: nefiind lângă mine, realizez că nu am nevoie de ele, că nu mi-e dor să le văd sau să le mut de pe un raft pe altul. Imediat își vor lua și ele zborul!

Mutarea dintr-un spațiu foarte mare într-un spațiu mic m-a ajutat să înțeleg că în ultimele luni am fost atentă la ce, cât și de ce consum. În acest moment, tot ce am în casă folosesc și simt că am trecut la nivelul: wow, cu toate că m-am eliberat de ceea ce credeam eu că e exces, tot am rămas cu… mult.

Acum îmi revine sarcina de a înțelege cum să gestionez mai bine acest mult util și cum să îl mențin constant. Culmea, marea căutare a acestui deceniu este echilibrul și, cu toate acestea, ajungem să ne condiționăm cu propriile alegeri consumeriste (mă refer, din nou, la exces) care nu fac altceva decât să încarce balanța. Crede-mă, îmi și mușc buzele când văd o cană faină, dar mă gândesc că o voi achiziționa, mă voi bucura de ea două zile și apoi o voi depozita în dulap. Iar regula asta se aplică în cazul atât de multor obiecte.

Scriind aceste rânduri și bucurându-mă de goliciunea biroului, percep favorul pe care mi-l fac dorindu-mi mai puține chestii în dulap/ pe raft/ în depozit: nu mai găsesc suflet în obiecte, nici măcar în cele care credeam că îmi șoptesc amintiri. Sunt liberă.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply

*