Cum şi unde am simţit-o

0

Am ascultat sfaturile primite care sunau cam la fel: “Fii relaxată, fii atentă, nu fi speriată. O să-ţi placă!”. Teoretic, învăţămintele lor trebuiau să îmi fie de folos, să mă pregătească. Şi unele chiar au fost.

De câtva timp îmi tot propusesem să încerc. Era vremea. Îmi iau pe mine o rochiţă vaporoasă, mă fardez, mă aranjez, respect tot ritualul feminin de care ţii cont în cel mai mic detaliu atunci când vrei să transformi o zi normală din calendar într-una care ştii că va rămâne marcată într-un fel de eternitate a ființei tale.

Trec la fapte. Pregătită şi hotărâtă cobor cu liftul cele şapte etaje care, de data asta, au părut mai lungi decât distanţa Timişoara – Constanţa (cu trenul).  În minte aveam aceeași întrebare: “Cam cât de greu poate să fie?”

Deja transpirată, intru în maşină, mă lipesc de scaun, stau cuminte şi ascultătoare. Eram eu împreună cu cel căruia îi acordam creditul că ştie mai multe decât mine şi va avea grijă să nu păţesc ceva. Fâstâceam cuvintele, îmi muşcam buzele. După o scurtă introducere urmată de o linişte greoaie, trec la acţiune. Apoi am simţit-o. Acolo, pe scaunul din faţă al unui Logan. Am simţit-o cu frică, cu transpiraţie şi fără strop de plăcere. N-a fost cum mi-am imaginat, dar, zic eu, este o reacţie normală pe care ştiu că au mai avut-o şi alţii. Am făcut o pauză, am invocat toate pretextele posibile şi am refuzat vreo altă lecţie de iniţiere. Timpul te face să uiţi, aşa am uitat şi eu, iar după câteva luni, am mai încercat o dată. Am simţit-o apoi într-un Ford din care m-am şi dat jos imediat. Nu ştiam cum şi ce ar trebui să fac, lucrurile nu-mi erau explicate cu calm. M-am enervat! Concluzia era evidentă: “Eu sunt de vină, chiar nu mă pricep”. Câteva luni mai târziu, prinsesem curaj şi încredere că pot. Mi-am spus, în gând, că trebuie să încerc. Aşa înveţi! Mai dezinvoltă în gesturi şi fapte am început să simt plăcerea. Din toamnă până în primăvară s-a întâmplat cu regularitate. Am simţit-o într-un Audi. Am simţit-o în BMW. Ca toată lumea, am mai simţit-o într-un Duster. Am simţit-o într-un Fiat, am simţit-o într-o Skoda. Am simţit-o peste tot, am simţit-o în toate felurile, însă cel mai bine am simţit-o într-un Mercedes.

Am simţit-o, ohh, daaaa!  LIBERTATEA. La început am simţit-o amestecată cu teamă, atunci când am testat maşinile tuturor celor care aveau încredere în mine şi, evident, CASCO. Acum, când calc frâna, când pun piciorul pe ambreiaj şi când apăs uşor acceleraţia, am un sentiment. Este acea stare pe care o resimţi când ieşi din infinitul sens giratoriu în care te învârţi zi de zi şi pleci doar tu, singur, liber la drum întins. Şi îţi este suficient. Este sentimentul care se amplifică cu fiecare kilometru pe care îl parcurgi către acea autonomie deplină negăsită de GPS pe nicio hartă din lumea asta. Pentru că Libertatea se află în tine, la intersecţia cu Dorinţa, în locul în care există cel mai frumos sentiment pe care îl poţi avea atunci când te îndrepţi spre punctul acela Genial. Spre Independenţă.

Text: Corina Sfia

About Author

Altfel.

Leave A Reply