Cum alegi culorile potrivite pentru casa ta

0

Discul cromatic

discul cromatic

RGA (roşu–galben–albastru) alcătuiesc triada primară de culori din paleta unui artist obişnuit. Violet–portocaliu–verde sunt culori secundare şi alcătuiesc o altă triadă. Triadele sunt formate din 3 culori echidistante pe un disc al culorilor. Culorile complementare sunt culorile poziţionate opus pe discul cromatic. Un exemplu ar fi Oranj-Albastru, iar altul Roşu-Verde (de observat că una dintre culori este caldă, iar cealaltă rece). Prin folosirea acestor culori pentru a amenaja un spaţiu sau pentru un outfit, se realizează un contrast puternic, ce atrage atenţia.

  • Culorile calde sau agresive sunt: roşul, galbenul, portocaliul precum şi tonalităţile acestora. Acestea exprimă energie.
  • Culorile reci sau calme sunt: verdele, albastrul, violetul precum şi tonalităţile acestora. Acestea au efect relaxant şi calmant.
  • Nonculorile sunt: alb, negru şi tonalităţile de gri. Acestea se pot folosi în orice schemă cromatică, atunci când doreşti să temperezi o anumită nuanţă.
  • Monocromia oferă unitate unei amenajări interioare, creând senzaţia de linişte, dar poate fi şi un punct slab deoarece nu vei obţine un decor impresionant fără o culoare contrastantă.

Regula “60/30/10”

60% se referă la alegerea predominantă din cameră, de exemplu culoarea care acoperă pereţii.

30% poate include culoarea mobilierulul.

10% este culoarea de accent şi se regăseşte în culorile accesoriilor. Se poate regăsi şi pe un perete diferit zugrăvit, astfel creându-se un punct de interes.

culorile potrivite pentru casa ta

Nu se recomandă vopsirea tuturor pereţilor într-o singură culoare puternică. Dacă se doreşte zugrăvirea încăperii în aceeaşi culoare, de preferat ar fi alegerea unei culori neutre ce nu îngreunează vizual spaţiul (bej sau crem).

culorile potrivite pentru casa ta culorile potrivite pentru casa ta

Pentru tavan evită să foloseşti culori închise, care dau un aer apăsător. Tavanele nu sunt ca şi pereţii, ce pot fi zugrăviţi în diferite culori, ideal ar fi să alegi culori neutre. Pereţii placaţi în cărămidă sau piatră, sunt suprafeţe dure şi par mai întunecaţi şi totodată grei. Se recomandă ca suprafeţele texturate să fie în culori deschise.

Roşul folosit în amenajarea interioară

culorile potrivite pentru casa ta

Roşu este un adevărat stimulent. Este culoarea focului şi a sângelui, astfel, este asociat cu energie, curaj, putere. Roşu deschis reprezintă bucurie, pasiune, sensibilitate. Roşu închis este asociat cu furie, curaj.

Dacă petreci mult timp în încăperea colorată în roşu, s-ar putea să devi nervos şi să fii cuprins de stări de nelinişte. Această culoare este puternică şi indicat ar fi să fie folosită în cantităţi mici ca şi accent de culoare. Pentru a crea un spaţiu mai vesel, combină mai multe nuanțe de roşu, roz sau coral.

Roşu lângă alte culori

Combinaţia roşu-verde, dă un aer festiv şi se poate folosi pentru a crea o atmosferă veselă. Roşu-albastru, considerat un contrast ideal pentru a fi evidenţiat roşul lângă un albastru închis. Roşu- violet, o pereche foarte elegantă dar totodată riscantă. Dacă se exagerează cu violetul se crează o atmosferă apăsătoare.

Galbenul

culorile potrivite pentru casa ta

Galbenul face parte din categoria culorilor primare, alături de roşu şi albastru, fiind cea mai puternică. Aceasta nu influenţează din punct de vedere psihic, stimulează procesul mental şi contribuie la o bună memorare şi poate ridica respectul de sine.

Poţi folosi cu încredere nuanţe pale de galben în living şi bucătărie, unde de obicei petreci mai mult timp alături cu familia, astfel galbenul va acţiona la stimularea comunicării. De evitat galben foarte închis pe suprafeţe mari, deoarece creează stări de oboseală.

  • Simboluri pozitive: soare, aur, lux, fericire
  • Simboluri negative: frică, gelozie, înşelăciune, iraţionalitate.

Albastru

culorile potrivite pentru casa ta

Albastrul o culoare foarte populară, fiind culoarea cerului şi a mării, adesea fiind asociată cu linişte şi încredere. Culoarea masculinităţii, conform studiilor, este foarte apreciată în rândul bărbaţilor. Această culoare este considerată benefică pentru minte şi corp, încetineşte metabolismul uman şi are efect calmant, de concentrare şi meditaţie. Albastru puternic stimulează gândirea clară, iar bleu calmează şi ajută la concentrare.

Este recomandat alături de alte culori reci, pentru decorarea dormitorului, deoarece asigură un somn liniştitor. Acesta asigură unei încăperi luminoase o atmosferă de prospeţime. De evitat albastru în bucătărie, deoarece suprimă pofta de mâncare, dacă se folosesc accente de albastru, se creează o senzaţie de curățenie și prospeţime.

La fel ca şi roşu, are semnificaţii pozitive şi negative.

  • Pozitive: încredere, sinceritate, comunicare
  • Negative: lipsă de emoţie, neprietenos
  • Albastru închis- reprezintă putere, integritate
  • Albastru deschis este asociat cu sănătate şi vindecare

Alb

culorile potrivite pentru casa ta

Semnificațiile albului:

  • Pozitive: igienă, claritate, curăţenie, vindecare
  • Negative: ostilitate, sterilitate, bariere

Albul este folosit în amenajările interioare ca şi culoare neutră, ca şi bază pentru alte culori. În spaţiile mici, pereţii albi sunt cei mai populari, deoarece albul măreşte vizual o încăpere. Totodată, folosit în exces, mai ales într-o încăpere luminată natural, poate fi deranjant pentru ochi. Câteva derivate din alb (culoarea untului, bej sau crem), au aceleaşi caracteristici precum albul doar că sunt mai estompate şi mai puţin strălucitoare. Albul se potriveşte cu aproape orice culoare. În combinaţie cu tonuri puternice de roşu, albastru şi verde, albul are capacitatea de a da strălucire acestor culori închise.

Negru

culorile potrivite pentru casa ta

Cum ne afectează negru psihicul: ne face să ne simţim ca o umbră, este misterios

  • Semnificaţii pozitive: sofisticat, mister, claritate, atracţie
  • Negative: răceală, ameninţare, durere, confuzie

Negrul are rol de delimitare între două sau mai multe culori, folosit ca şi contrast sau ca şi fundal pentru alte culori. Creează efectul de adâncime şi greutate, în concluzie o canapea neagră va părea mult mai grea ca una de culoare roşie. Negrul şi alte culori întunecate vor face o cameră să pară mai mică decât este, chiar dacă este bine iluminată. O combinaţie ideală ar fi galbenul cu negru. În acest fel, galbenul va părea mult mai luminos.

Contact INStudio:
Tel. 0742474861
Facebook. INStudioDesign
E-mail. instudiodsgn@gmail.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*