Crăciunul în jurul lumii

0

În fiecare an, pe 24 decembrie, milioane de oameni primesc o vizită mult aşteptată de la un moş mic de statură, gras, îmbrăcat de fiecare dată în acelaşi costum roşu. Dar oare nu te-ai întrebat niciodată de unde vine? Moş Crăciun, aşa cum îl ştim noi azi, are în spatele lui o istorie bogată şi nu doar oamenii au contribuit la formarea caracterului lui dar şi legendele, incidente istorice şi companii. Începuturile lui Moş Crăciun ne întorc într-o perioadă de mult timp apusă, pe vremea legendarului episcop Nicolae care a trăit în Myra în secolul IV. Sfântul Nicolae era cunoscut pentru faptele bune făcute pentru săraci. Se spune că arunca monezi de aur prin ferestrele familiilor sărace ca să poată să-şi mărite fetele. Aşa că de la Sfântul Nicolae i se trage caracterul generos al lui Moş Crăciun. De la legendele germane a căpătat obiceiul de a-i pedepsi pe cei neascultători. Aceste legende ne povestesc că atunci când e solstiţiu de iarnă, zeul Wodan împreună cu Mama Hulda zboară deasupra norilor şi au ca unic scop pedepsirea celor care au făcut lucruri rele. În secolul 19 i s-a dat pentru prima dată un chip, atunci când pictorul Moritz Schwind l-a sculptat. Pentru că Moş Crăciun reprezenta iarna şi pentru că iarna de cele mai multe ori era personificată printr-un bătrânel cu barbă lungă, nu i-a luat mult pictorului să se decidă asupra chipului său. Tot în secolul 19, un alt artist a contribuit semnificativ la crearea persoanei care ne aduce an de an cadourile mult aşteptate. Pictorul german Thomas Nast, l-a pictat pe Moş Crăciun în diferite ipostaze, iar caracterul pe care acesta l-a creat a devenit atât de popular încât şi în zilele noastre este o sursă de inspiraţie pentru desenele cu Moş Crăciun. La începutul secolului 20, nu avea încă o ţinută definitorie. El era adesea personificat în albastru, maro, roşu, chiar şi auriu. De asemenea dimensiunea lui varia în funcţie de preferinţele naratorului sau pictorului. El era descris sau mic, cât un pitic sau mare cât un gigant. La începutul anilor 1930, pictorul suedez Haddon Sundbold a creat pentru prima dată celebra vestimentaţie care îl reprezintă chiar şi în zilele noastre. Totul a început cu o campanie de marketing a faimoasei companii Coca Cola, datorită căreia Moş Crăciun a fost îmbrăcat în culorile celebrului brand, roşu şi alb. De atunci şi până în zilele noastre, costumul lui Moş Crăciun este acelaşi, roşu cu blăniţă albă. Ironic este faptul că emigranţii europeni au luat personajul Moş Crăciun cu ei în America şi americanii au fost cei care i-au schimbat definitiv înfăţişarea şi l-au prezentat aşa lumii. Azi, cu barba lui lungă, cu costumul roşu tivit cu blăniţă, Moş Crăciun a devenit cel mai reprezentativ personaj al sezonului rece.

Acuma, că am aflat minunata poveste a celui mai aşteptat om din lume, haideţi să vedem şi cum este el întâmpinat în lumea largă şi cum este el sărbătorit.

Crăciunul în Elveţia ne surprinde în jurul lunii decembrie “purtând” o strălucire mirifică, datorită beculeţelor, luminiţelor şi standurilor special amenajate în pieţe, unde găsim o mulţime de dulciuri, gustosul vin fiert şi multe alte bunătăţi specifice acestei sărbători. De aici porneşte primul zâmbet al fiecărui cetăţean sau vizitator. Jocurile şi tradiţiile sunt la locul lor, iar simplitatea acestora este cheia fericirii provocate atât copiilor, cât şi adulţilor. Una dintre tradiţii se numeşte “marlitran”, în traducere fiind “poveste de tramvai”, pe care o găsim în marile oraşe, unde copiii sunt plimbaţi cu un tramvai destinat în exclusivitate acestora, în care părinţii nu au acces şi sunt obligaţi să-i aştepte pe cei mici la capătul traseului.

Un alt lucru care ne face cu ochiul este că “Samichlaus” (Moş Crăciun), în seara de Crăciun are o sarcină mai specială şi mai dificilă, care constă în aducerea iubitului brăduţ, împreună cu cadourile şi dulciurile mult dorite.

În afară de aceste tradiţii specifice, fiecare regiune din Elveţia este influenţată şi de ţara vecină, cum ar fi Germania, Franţa sau Italia, în ceea ce priveşte masa de Crăciun, obiceiurile sau canțonetele. Să nu uităm că această sărbătoare, aici, are loc pe data de 6 decembrie şi că Samichlaus nu soseşte în casele oamenilor venind de la Polul Nord sau Laponia, ci din Pădurea Neagră din Germania.

Dacă tot am pomenit de Franţa şi Italia ar trebui să trecem şi pe la ei în acest Crăciun!
În Franţa lucrurile sunt puţin mai diferite, deoarece Crăciunul se desfăşoară în date diferite, care poartă denumiri specifice fiecărei regiuni. Desigur că în cele mai multe provincii este celebrat în 25 decembrie, iar în estul şi nordul Franţei totul se petrece în 6 decembrie, cu denumirea “La fete de Saint Nicolas” (Sărbătoarea Sfântului Nicolae) sau “La fete de Rais” ( Sărbătoarea regilor), iar în 8 decembrie “La fete de luminieres”( Sărbătoarea luminilor), în cinstea Fecioarei Maria.

Dacă la noi bradul de Crăciun este cel mai popular, nu putem spune acelaşi lucru şi la francezi. Încă din secolul al 12-lea au preferat tradiţia trunchiului Zule, ca mai târziu să fie înlocuită cu o prăjitură delicioasă, care poartă numele de “buche de Noel”. Un alt aspect remarcabil este faptul că aici, copiii îşi pregătesc ghetuţele pentru aşteptarea cadourilor de la “Pere Noel” lăsându-le lângă sobă, nu sub brad.

Ca la orice creştin, esenţa acestei sărbători este Naşterea Domnului, alături de familia reunită, care se bucură şi se roagă în miezul nopţii, când catedralele şi bisericile îşi fac simţită prezenţa prin puternicul sunet al clopotului.

Din Italia provine binecunoscuta scenă a Naşterii Domnului Iisus, numită “Il prespe” şi care este instalată în centrele oraşelor cu nouă zile înainte de Crăciun, iar micul brăduţ este pregătit pe data de 8 decembrie. Obiceiurile italieneşti spun că pe vremuri când copiii plecau în sat la colindat aceştia primeau produse alimentare cum ar fi făină, ouă, carne uscată, în schimbul urărilor de sănătate, fericire şi prosperitate. La masa de Crăciun sunt cei mai mari consumatori de peşte, excluzând vita, porcul sau puiul. Aici cadourile nu sunt aduse de mult prea cunoscutul Moş, ci de “la Befana”, o vrăjitoare bună care umple ciorăpeii tuturor copiilor cu daruri şi dulciuri, ciorapii fiind lăsaţi în colţul casei. Micuţii nu scriu scrisori pentru Moş Crăciun, ci epistole pentru părinţi, unde îşi exprimă dragostea şi mulţumirea.

Să facem un salt mai mare şi să vedem cum stau şi celelalte continente în perioada aceasta sfântă şi de ce nu, să admirăm Crăciunul la peste 20 de grade, spre deosebire de sub 0 grade.

Până şi în Africa întâlnim neobosiţii colindători care cântă din casă în casă, iar apoi se întâlnesc cu toţii la slujba de Crăciun, care are loc în bisericile deosebit decorate cu crenguţe de palmieri şi luminiţe, pentru a celebra Naşterea Domnului. De la masa festivă, care are loc în miezul zilei şi este poziţionată în faţa casei, nu lipsesc prietenii şi întreaga familie, savurând friptura de vită, curcanul, purceii de lapte, legumele, iar la desert biscuiţi cu budincă de prune. Dacă la noi zăpada, săniuţa cu clopoţei şi brăduţul sunt parte integrantă din această sărbătoare, aici, la peste 20 de grade avem un brad din sârmă în formă de con strălucitor cu mărgele colorate şi globuri cusute. În această ţară cadourile sunt mult mai puţin grandioase şi spectaculoase, mai ales dacă privim spre zone sărace, unde oamenii îşi fac cadouri utile şi practice, cum ar fi un manual pentru şcoală sau un săpun pentru igienă.

Când spunem America de Sud, cei mai mulţi dintre noi facem o conexiune directă cu mult cunoscutul Mexic. Oare cum petrec oamenii căldurosul Crăciun de peste mări şi ţări? Ei bine, aceştia numesc Las Posadas (Adăpostul) sărbătoarea din luna decembrie, care începe în data de 16, cu nouă zile mai devreme. În aceste zile, sud americanii pun în scenă momentul din Betleem, unde Maria şi Iosif au căutat timp de nouă zile adăpost, iar cei mici colindă în tot acest timp. După încheierea acestei unice scene, începe bătălia “Pinata”, adusă în semn de mulţumire Naşterii Mântuitorului, un recipient din ceramică, frumos decorat în formă de stea, care urmează să fie spart de copii cu un băţ, pentru a culege cât mai multe bomboane din acesta. Deoarece sunt lipsiţi de conifere, latinii americani decorează cactuşi sau brazi din plastic.

Ca să putem cunoaşte mai bine tradiţiile din Asia, trebuie să aruncăm o privire în cea mai populată ţară din lume, China. Aici Crăciunul este unul importat şi nu unul tradiţional. Deşi este cea mai populată ţară din toate statele lumii, regăsim prea puţini creştini printre zecile de naţionalităţi, care desigur împodobesc “pomul luminii” în fiecare an cu felinare, flori şi betea din hârtie, iar Moşul este nelipsit. Cu toate acestea străzile, magazinele, mall-urile denotă simbolul Crăciunului prin decoraţiuni, sute de beculeţe, micuţi moşi de jucărie şi brazi care mai de care mai împodobiţi în diferite culori. Însă chinezii găsesc această sărbătoare doar un motiv în plus pentru a se distra la diverse petreceri. Aceștia rămân la tradiţionalele lor sărbători cum ar fi Anul Nou Chinezesc sau Sărbătoarea Luminii.

Crăciun Fericit!

Text: Andrada Tudosi

sursă foto: dollarphotoclub.com

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.