Ce gen are puterea?

0

Substantivul este evident feminin- o putere, mai multe puteri, dar adesea se asociază cu atribute masculine. Din obișnuință, societatea distribuie femeii un loc codaș într-o competiție artificială, perpetuând mentalități cărora ne conformăm inconștient.

Realitatea este creată inițial de gânduri, așadar e bine să le mai analizăm pe cele colective, să conștientizăm pe ce poziții ne situăm față de ele, pentru a înțelege cum funcționăm în societate, dar și în intimitate.

“Puternic înseamnă să te lupți și să te descurci de unul singur”de ce oare?

Pentru mulți, puterea echivalează cu rezistența la greutăți, dar, din păcate, ideea inițială poate deveni și o rezistență la schimbare. Educația divizată pe sexe continuă să inoculeze femeilor auto-deprecierea, iar bărbaților, stima de sine la cote nejustificate. De aceea “sexul slab” rămâne în competiție cu “cel tare” pentru a-l ajunge din urmă și a-l depăși.

Cel puțin pentru femei, puterea și independența au fost obținute mai puțin cu inspirație și mai mult cu transpirație (altfel nu-mi explic arderea în masă a sutienelor în anii ’60 :P). De câte ori femeia a mai cucerit un teritoriu, a fost criticată, discriminată și poate chiar urâtă, de bărbați dar și de alte femei pentru care ștacheta a urcat prea sus.

Puterea nu e un fenomen individual, ci unul care se modelează în relație cu ceilalți. Să fii puternic înseamnă mai mult decât să te lupți cu ceilalți sau cu tine. Înseamnă o rețea de relații benefice cu persoanele potrivite. Și prima persoană pe care ai nevoie să o cunoști- și să o admiri- ești chiar tu.

“Femeile sunt mai puternice decât bărbații”? De când supraviețuirea nu mai depinde de încleștarea mușchilor, ci mai degrabă de a neuronilor, vedem tot mai puține femei așteptând cu privirile în pământ să fie salvate. Mai mult, femeile și-au dovedit rezistența fizică și psihică pe termen lung (statisticile vorbesc de un număr mai mare de supraviețuitoare ale lagărelor de concentrare decât de supraviețuitori). Se spune că “un bărbat se vaită mai rău atunci când se îmbolnăvește” și sigur “nu ar face față durerilor pe care le îndură o femeie la naștere”…

Indiferent cum este percepută o femeie în raport cu propriul gen sau cu cel opus- mai “feminină” sau mai “masculină”, asumarea și acceptarea propriei persoane este începutul unei relații bune cu sine. O femeie cu adevărat puternică nu e una care etalează o forță mai mare sau egală cu a bărbatului. Încercarea de a fi superioară – cantitativ sau calitativ, sexului opus nu servește la definirea puterii personale, pentru că astfel de comparații implică alte repere decât cele ale propriei ființe. Dacă adevărata putere constă în a face tot ce poți mai bun din ceea ce ai, atunci singurul etalon ești tu însăți.

“În spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie puternică, se zice uneori despre bărbații de succes căsătoriți sau într-o relație stabilă, ca un soi de compliment pentru tovarășele lor. Și chiar așa e uneori. Dar perspectiva s-a inversat adesea, soții acceptând să-și susțină jumătățile mai puternice și mai celebre (regina Elisabeta II-a Marii Britanii, realizatoarea TV Oprah Winfrey, scriitoarea J.K.Rowling sunt doar câteva dintre ele). Astfel de cupluri sunt privite mai degrabă ca Alpha females & Beta males.

Așa cum femeia nu e doar lapte și miere (prin venele ei curge foc și uneori scuipă pucioasă), nici bărbații nu sunt sculptați doar din stâncă și granit. Nu toate femeile vor să fie protejate și nu toți bărbații vor să protejeze, nu toate femeile doresc să fie mame și nu toți bărbații doresc să fie lideri- ca să iau doar cele mai cunoscute caracteristici din “fișa postului”.

Femeia poate să își urmeze bărbatul sau să îi deschidă calea, fără ca asta să facă din vreunul dintre ei superiorul celuilalt. Cred că perspectiva care avantajează ambele sexe este cea în care drumul este parcurs împreună, alături unul de altul, completând ceea ce lipsește.

“Femeia te urcă, femeia te coboară” zice alt mit colectiv și tind să fiu de acord cu el. Exemple de toate felurile sunt peste tot în istorie, dar prefer să mă concentrez pe cele pozitive.

O mamă puternică poate crește copii puternici, o soție sau iubită care-și privește bărbatul cu încredere și admirație poate crea opere mai reușite decât Pygmalion, o femeie pasionată și performantă își poate provoca bărbatul să se autodepășească. Femeia poate excela ca mentor, inventatoare, conducătoare, vindecătoare, muză- puterea i se potrivește în oricare din aceste ipostaze și nu numai. Depinde de bărbat ce poziție preferă în acest balansoar, dar prin colaborare se realizează echilibrul.

Cred că întreaga ecuație “Femei vs. Bărbați – Putere” se poate rezolva prin completare și nu prin eliminare. Fiecare își păstrează și își îmbogățește personalitatea alături de un partener care susține, acceptă și încurajează. Căsniciile moderne pun focus pe autodezvoltarea personală și exprimarea sinelui mai degrabă decât pe alți factori (economici, sociali, afectivi) (Finkel, Hui, Carswell, Larson, 2014).

Chestionând eu însămi femei și bărbați pe care îi consider puternici, am primit răspunsuri din care se desprind câteva direcții comune de gândire.

“Ce înseamnă să fii puternic?”

  1.      Să ai forță (fizică, intelectuală, emoțională, spirituală, socială, financiară);
  2.      Să o folosești pentru împlinirea potențialului tău uman;
  3.      Să o folosești și în beneficiul celorlalți (sau cel puțin să nu abuzezi de ea).

Anatomia emoțională și constituția fizică pot fi diferite, dar suntem făcuți din același aluat- uneori mai moi, alteori mai tari- , modelați de împrejurări și căliți de experiențe.

Cu toții ne dorim să fim fericiți și credem că puterea ne ajută să obținem asta.

Simpla etalare a puterii bărbatului nu poate convinge o femeie să îl iubească, deși uneori pare așa. Puterea femeii îl poate îndepărta pe bărbatul care se simte inutil, așadar acceptarea protecției și a actelor de iubire nu sunt o slăbiciune a femeii moderne, ci un firesc al lucrurilor.

Ce ne face cu adevărat puternici este probabil felul în care iubim și ne lăsăm iubiți, fără să forțăm, să cedăm forței, să cerem sau să așteptăm ceva la schimb. E inutil să tranzacționezi propria persoană contra faimei, puterii, iluziilor, în loc să construiești ceva autentic. Puterea este cea de a da și de a primi, de a visa și de a lupta și de a crede în fericire și nu aparține niciunui gen.
Pentru că, până la urmă, puterea e a iubirii.

Sondaj

Ce înseamnă să fii puternic?

FEMEILE răspund

*Puterea este un sentiment confuz, declanşator de adrenalină ca şi iubirea. (C.M.)

* Să răzbeşti în carieră, să te autodepăşeşti, să-ţi învingi un viciu, să-ţi ierţi duşmanul, să renunţi la ceva material în favoarea altui semen, să renunţi la ceva plăcut ţie (ca în timpul postului). Să fii puternic este ceva trecător, dar poate aduce cu sine mari satisfacţii … fericit este cu adevărat acel om puternic care are norocul să poată împărţi cu alt om bucuria sa şi pentru că, într-o zi tot oboseşte omul în lupta sa, cu siguranţă va răsări la orizont un alt om puternic care să-i întindă o mână de ajutor. (R.M.)

*A fi puternic înseamnă să ai o mare capacitate de autocontrol, să fii stabil emoţional, să fii capabil să te detaşezi de o problemă şi să o priveşti obiectiv fără să intri în panică/defensivă, să fii conştient de tine şi de ceea ce eşti în stare, să încerci mereu să te autodepăşeşti, să devii mai bun din toate punctele de vedere, să nu te pierzi cu firea în situaţii limită, să inspiri pe alţii prin acţiunile tale… Pe de altă parte, e o vorbă care zice cam aşa: nu e puternic cel care dă, e puternic cel care îndură loviturile fără să cadă, iar dacă totuşi cade (emoţional sau fizic) găseşte forţa de a se ridica. (K.M.)

* Puternici sunt oamenii ce au supravieţuit holocastului, oamenii ce reuşesc să meargă mai departe după ce şi-au pierdut o mână, un picior, un copil sau oamenii din jur. (C.P.)

BĂRBAŢII răspund

*Pentru mine, înseamnă să continui să fii diferit, să lupţi (şi să câştigi) lupta cu propria tendinţă spre comoditate, să-ţi susţii principiile indiferent de ce spun alţii, să ai constant rezultate bune, să-ţi controlezi vorbirea, să taci când trebuie să taci, să-i influenţezi pe alţii cu integritate. (G.H.)

*Puternic, în primul rând înseamnă să fii puternic cu tine însuţi, adică să îţi poţi forma singur un țel în viaţă şi să-l urmezi cu destoinicie. Puternic eşti când reuşeşti să treci peste toate obstacolele, reuşeşti să fii onest, să ţii capul sus şi să-ţi urmezi calea pe care ţi-ai stabilit-o. (M.M.)

*Probabil, un om puternic e un om care îşi cunoaşte slăbiciunile şi nu ezită să şi le confrunte. Echivalent cu curajos. (C.H.)

CE înseamnă să fii o femeie puternică?

Femeile răspund:

*O femeie puternică poate zâmbi atunci când urlă pe dinăuntru, ştie să ierte şi să uite, poate muta munţii din loc pentru copiii ei şi poate avea multe calităţi demne de o femeie sensibilă dar care ei îi dau putere: capacitate de a iubi, empatie, generozitate, bunătate, frumuseţe (asta dă putere în general), inteligenţă, sensibilitate, talent artistic… Probabil o femeie puternică are câte puţin din toate şi ştie să le combine sau să le folosească la momentul potrivit. (C.M.)

*Femeie… hmm e un cuvânt… destul de ” mare “, să mai spui şi femeie puternică, pentru mine e ca un pleonasm pentru că femeia prin menirea ei duce tot “greul”. (F.)

*Să nu fii oprită de faptul că eşti femeie şi să nu fii dependentă şi instabilă emoţional, să ai încredere în tine şi să îndrăzneşti. Să îndrăzneşti să mergi mai departe cu iubire şi fără aşteptări şi fără să bagi în seamă desconsiderările. Să alergi în ploaie fără să te uzi. (T.C.)

*A fi o femeie puternică înseamnă să îţi iei viaţa în propriile mâini şi să ai curaj să treci peste obstacole, să îţi urmezi instinctul, să îţi menţii feminitatea etc. (M.)

*Nu mi se pare că diferenţa de gen face o diferenţă. (C.P.)

Bărbații răspund

O femeie puternică în primul rând trebuie să fie de 2 ori mai bărbat decât un bărbat. Realitatea e că lumea e a bărbaţilor iar o femeie ca să reuşească să fie egală trebuie să dea dovadă de o mare voinţă şi curaj în a lupta cu toate poverile. Femei care sunt cu adevărat puternice sunt puţine, deoarece competiţia în lumea feminină este mai acerbă. Femeile sunt mai competitive, şi de aceea ca să fii puternică trebuie să lupţi poate de 2 ori mai mult decât un bărbat în aceeaşi ipostază. (M.M.)

De ce lucrurile ar trebui să se schimbe atunci când specificăm că e vorba de o femeie? Aş spune că o femeie puternică e o femeie care nu îşi pierde feminitatea niciodată. (C.H.)

O femeie puternică nu ţine cont de stereotipuri şi e foarte eficientă în activităţi considerate “pentru bărbaţi”, reuşeşte să se remarce în familie dar şi în societate, impresionează nu doar prin look ci mai ales prin calităţi cultivate, luptă mereu pentru a-şi depăşi limitele. (G.H.)

sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*