Ce ar fi trebuit să se întâmple inițial în Game of Thrones

0

Spoiler Allert: Acest articol conţine informaţii din serialul şi cărţile Game of Thrones.

O schiţă timpurie a cărţilor lui George R.R. Martin, Cântec de Gheaţă şi Foc (A song of Ice and Fire) a aparut online şi se pare că, la început, s-a vrut o altă derulare a acţiunii – o acţiune care aparent includea şi mai mult incest.

George R.R. Martin spunea într-o scrisoare în anul 1993: “Acestă poveste va fi (sper) una epică. Epică ca amploare, ca acţiune şi ca dimensiune”. Acest lucru s-a adeverit întocmai, mai ales că iniţial seria GOT a fost prezentată ca o trilogie.

Prin scrisoarea lui, Martin a divulgat mai multe informaţii în ceea ce priveşte subiectul iniţial al cărţilor, dar care nu au ajuns sa vadă lumina tiparului.

  • Sansa Stark trebuia să se căsătorească cu Joffrey Baratheon şi să-i facă un băiat. Ar fi ajuns, într-un final, să-l aleagă pe Jeoffrey în defavoarea familiei Stark, o decizie pe care ar fi regretat-o profund mai târziu.
  • Robb Stark trebuia să moară pe câmpul de luptă în timp ce-l mutila pe Jeoffrey.
  • Daenerys Targaryen trebuia să-l omoare pe Khall Drogo pentru a-şi răzbuna fratele, apoi să se folosească de ouăle de dragon să manipuleze poporul Dothraki.
  • Tyrion Lannister trebuia să-l înlăture pe Jeoffrey de pe tron; Jaime Lannister ar fi omorât apoi pe oricine ar fi avut o şansă mai mare ca el la tron, inclusiv pe Tywin. Jaime ar fi dat apoi vina pe Tyrion ca fiind înfăptuitorul crimelor şi acesta ar fi fost exilat.
  • Arya Strak şi Jon Snow s-ar fi îndrăgostit unul de celălalt, dar nu ar fi făcut nimic pentru că … incest şi oricum Jon a făcut deja un legământ de celibat. Tyrion de asemenea ar fi trebuit să se îndrăgostească de Arya, formând astfel un ciudat triunghi al iubirii.

Ultimul paragraf al scrisorii lui Martin este tăiat cu marker negru aşa că nu avem cum să ştim cum a fost planificată încheierea acestei poveşti.

“Vreau ca cititorii să simtă că nici un personaj nu este în siguranţă, nici măcar personajele care par să fie eroii poveştii.” El a mai spus şi că “suspansul este mai mare atunci când şti că în orice moment orice personaj poate muri”.

Cu toate acestea, Martin a spus că va cruţa 5 personaje cheie: Tyrion Lannister, Daenerys Targaryen şi “trei dintre copiii Winterfell-ului, Arya, Bran şi Jon Snow” … Dar până la urmă, cine poate şti dacă afirmaţia aceasta mai este încă valabilă?

sursă: esquire.com

About Author

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.