Catch and release please

0

Pe lângă ritualul pregătirilor, documentarea şi pescuitul propriu-zis, această nobilă artă include şi o filosofie aparte, foarte frumoasă, construită pe câteva principii sănătoase şi în deplin acord cu mediul înconjurător dar mai ales cu partenerii de petrecere a timpului liber – peştii.

La început arta undiţitului pare o banalitate, o preocupare anostă aparţinând reţetarului anilor de pensie, asezonată cu table, şah sau rummy. Experienţa dar şi documentarea ne dovedeşte că nu este deloc aşa. Fără a prelua modele de bune practici din ţările învecinate, unde pescuitul a devenit în timp un sport foarte popular, o industrie extrem de profitabilă şi o preocupare sportivă ce nu ţine cont de sex, vârstă, abilităţi etc; în România, atâta cât a mai rămas din sportul cu undiţa, e nevoie în continuare de respectarea cu stricteţe a câtorva principii clare şi deontologice, să zicem. Cu acestea nu ne naştem neapărat şi nici nu le băgăm la cap citindu-le prin regulamente, ci atunci le asimilăm când avem contact direct cu natura, respectiv mediul în care ne place să desfăşurăm activităţi out-door.

După ce ne blindăm de echipamente care mai de care, fără a avea garanţia că vom şi prinde ceva, ne vom da seama uşor, dacă nu suntem chiar bătuţi în cap, că pe malul apei e bine şi frumos să fie curat – să găsim curat, să păstrăm curat şi să lăsăm curat în urma noastră. Pentru faptul că în locurile publice regulamentele şi politica pescuitului sunt fie inexistente, fie aplicate haotic, e bine ca fiecare pescar să se raporteze la principiile din capul lui atunci când abordează o partidă de pescuit. De pildă, oricât de foame ne-ar fi şi de dificil ne-ar fi să prindem peştii, ar trebui să ştim că e mult mai onest şi mai cinstit să-i prindem prin metode clasice sau moderne de pescuit sportiv şi nu prin braconaj. Acesta din urmă duce la extincţie şi până la urmă peştii, atât de îndrăgiţi de noi, vor dispărea. Au cam dispărut din Delta Dunării, au dispărut din Dunăre, au dispărut din principalele râuri şi tot aşa. Cauzele: pescuit necontrolat cu plase, curent, hâţă, triunghi, paraşută şamd.

Principiile din ţările civilizate au început să fie aplicate timid şi la noi, îndeosebi pe bălţile private. Dar chiar şi acolo, în limita posibilităţii este de preferat un catch and release decât să plecăm cu portbagajul plin de peşte acasă. Repet, foamea-i mare dar atunci la ce bun mai suntem pescari? E adevărat că francezul sau englezul sau chiar maghiarul, nu are de ce să-şi facă probleme, pentru că îşi permite să cumpere peşte proaspăt de la magazin însă el pe lângă acest potenţial mai cunoaşte şi câteva mici detalii despre pescuit, din miile şi sutele de detalii mărunte pe care această artă le întruneşte. Şi dacă tot ne-am trezit într-o bună zi cu câţiva peşti în juvelnic, să vedem cam cum ar trebui să-i tratăm pe fiecare în parte, astfel încât nici să nu prădăm natura şi nici să nu murim de pofta de peşte.

În primul rând, pescarii ştiu că nu orice fel de peşte e şi bun de mâncat. Vă dau doar un exemplu: am prins o dată foarte mulţi lini măroci şi de prost i-am dus acasă. Am făcut două mari greşeli – odată că linul este o specie foarte rară în România (deşi se spune că el este peştele autohton şi nu carasul) iar a doua – din cauza faptului că linul trăieşte pe substrat nămolos, gustul cărnii a fost de cale ferată. Preparată într-un alt fel, probabil că avea ceva gust dar oricum am făcut o mare nedreptate linilor, de care şi acum îmi pare rău. Apoi, ştim cu toţii că anumite specii depun icre pe toată perioadă anului. Este o crimă să ucizi peştii cu icre, oricât de frumoşi ar fi ei. E ca şi cum ai mânca scroafa de-a făta sau vaca cu tot cu viţel. Din acele mii de icre minuscule vor ieşi puzderie de peştişori care vor umple apele. O mai mare crimă decât să reţii peşti subdimensionaţi nu există. Practic aceşti peşti nu ajung la maturitate sexuală şi nu apucă să-şi îndeplinească nici pe jumătate rolul pe care îl au în ecosistem.

Dar dacă tot ne-am pricopsit cu capturi mari, e vremea să le studiem cu atenţie. Atât exemplarele reproducătoare de masculi cât şi femelele sunt deopotrivă importante în pescuit. Unii au lapţii, alţii au icrele. Unele fără altele nu fac nimic. De aceea perioada de prohibiţie e sfântă pentru un pescar adevărat care iubeşte natura. Şi să nu mai punem la socoteală că aceeaşi Mamă Natură îşi face reglajele în aşa fel încât echilibrul să fie păstrat. Astfel multe femele devin masculi (pur şi simplu îşi schimbă sexul) în lipsa masculilor şi invers. Asta nu înseamnă că noi avem liber la prădat pentru că nu la toate speciile se întâmplă acest fenomen. Deci mare atenţie ce prindem, la ce dăm şi mai ales cum tratăm peştii şi cum îi eliberăm. Peştele trebuie să fie tratat cu nobleţe, nici prea mult agresat în drill, pentru că acest lucru ar putea produce în organismul peştelui un exces de bioxid de carbon care îi inundă sângele. De aceea se produce o dereglare a respiraţiei şi un fenomen de asfixiere, lucru care conduce spre o stare de epuizare iar atunci peştele abandonează lupta şi se ridică singur la suprafaţa apei. Pescarii experimentaţi „lucrează” cu atenţie în timpul drill-ului şi nu forţează peştele. Odată scos pe mal cu minciogul, peştele trebuie să se odihnească puţin, prilej numai bun pentru câteva fotografii frumoase şi un studiu atent al exemplarului. În mod normal, adrenalina din timpul luptei cu peştele, cântărirea şi cele câteva fotografii reuşite ar trebui să ne fie răsplata pentru drumul lung, investiţiile făcute şi efortul depus.

Industria modernă de pescuit sportiv acordă un şi mai mare interes pentru aprecierea peştilor. Astfel peştii pot fi dezinfectaţi cu spray-uri speciale în locul unde au fost înţepaţi de cârlig, pot fi păstraţi pentru câteva minute pe salteaua de primire unde îşi pot păstra mucusul intact şi pot fi trataţi în locurile unde observăm probleme. Sunt investiţii minime şi care oferă mari satisfacţii iubitorilor de fiinţe vii. La final fireşte urmează eliberarea care poate fi imortalizată. Peştele se întoarce teafăr în mediul lui, pentru a-i putea bucura şi pe alţi pescari. Dacă este hrănit, îngrijit şi respectat, el poate muşca de mii de ori şi poate deveni un partener de încredere al pescarului. Iar atunci partidele în care nu faci altceva decât să priveşti în gol pe luciul apei, fără nici măcar o trăsătură, se pot reduce considerabil. Căci de aceea mergem la pescuit, să prindem. Aceste lucruri ar trebui să se petreacă în mod constant în pescuitul de agrement. În cel competiţional, deja lucrurile sunt mult mai clare. Acolo toţi peştii sunt eliberaţi şi e bine că avem modele şi pescari care încurajează asemenea practici.

Nu uitaţi – mergem la pescuit pentru plăcerea pescuitului şi nu pentru peşti. Mâncaţi un mic, beţi o bere şi eliberaţi peştii. Şi dacă tot a început sezonul, Fir Întins şi CATCH AND RELEASE PLEASE !!!

Text: Bogdan Leu

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.