Asociaţia Pro Psiho

0

– pentru un trai responsabil faţă de sine şi faţă de comunitate –

Povestea asociaţiei noastre a început, ca orice poveste de dragoste, cu o atracţie pe care am construit împreună, pas cu pas. Atracţia câtorva absolvente de psihologie pentru a face lumea din jur un loc mai bun pentru toţi. Însoţită de atracţia pentru a învăţa şi a creşte împreună – iniţial într-un grup de învăţare, apoi într-o asociaţie non-profit care să urmeze visul pe care Daria ni l-a împărtăşit şi pe care toate l-am primit cu entuziasm: acela de a face serviciile de suport psihologic accesibile pentru toţi oamenii care au nevoie de ele.

Ne-am bucurat de multe încurajări din partea celor care au aflat despre ideea noastră. Ne-am bucurat de sprijin financiar din partea celor care au contribuit la o scurtă campanie de crowdfunding. Şi ne-am bucurat de asistenţă generoasă în procesul birocratic de înfiinţare a asociaţiei. În martie 2014 ne aflam cu actele în mână, cu planuri mari în minte şi cu mult entuziasm în suflet. O parte din planificarea iniţială a însemnat să traducem visul nostru într-un limbaj mai concret: misiune, viziune, valori, obiective, priorităţi. Două proiecte majore ne-au concentrat atenţia, resursele şi elanul: programul Acompaniament PsihoTerapeutic (APT) şi demararea unor acţiuni de conştientizare de către comunitate a unor factori importanţi de prevenţie în sănătatea mintală.

asociatia Pro Psiho

Prin APT ne-am propus să facilităm accesul la servicii de consiliere psihologică şi psihoterapie pentru persoane din diverse categorii sociale importante şi dezavantajate (cadre didactice şi medicale din sistemul de stat, elevi, studenţi, persoane fără loc de muncă sau cu venituri mici, vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau cu boli cronice sau terminale), în condiţii care permit consilierilor şi psihoterapeuţilor să îşi desfăşoare activitatea la standarde înalte. Persoanele care vor să beneficieze de acest program pot contacta direct unul dintre profesioniştii cu care colaborăm, prezentaţi pe site-ul asociaţiei, urmând să stabilească împreună cu acesta condiţiile colaborării lor şi să facă dovada apartenenţei la unul din grupurile noastre ţintă. Noi folosim fondurile pe care le atragem pentru a acoperi, parţial sau total, costul a cel puţin 8 şedinţe de suport psihologic pentru fiecare beneficiar inclus în program. Numărul de şedinţe disponibile este cu atât mai mare cu cât clientul aduce o contribuţie la plata acestor servicii. Iar cine alege să nu folosească toate şedinţele poate reveni ulterior pentru a utiliza fondurile rămase din suma alocată per beneficiar.

În primul nostru an de activitate am ajuns să colaborăm cu 3 cabinete de psihologie şi să oferim sprijin, în cadrul APT, pentru 7 persoane – dintre care 3 copii, un cadru didactic şi două persoane cu venitul per membru al familiei sub valoarea venitului minim pe economie.

asociatia Pro Psiho

În consecinţă, o clasă de preşcolari au parte de-o educatoare mai APTă să gestioneze prin forţe proprii şi cu sprijinul familiei proprii riscul de a se epuiza şi deprima; un copil are din partea părinţilor de un model de relaţionare bazat pe înţelegere şi ajutor reciproc; o fată a învăţat devreme că dragostea înseamna şi auto-îngrijire nu doar auto-sacrificiu şi a trecut cu succes de ideaţiile-i suicidare; un soţ şi un tată au început să se exprime mai personal şi să se bucure de a fi auziţi, înţeleşi, căutaţi, apreciaţi pentru ceea ce sunt dincolo de rolurile lor sociale, fără a mai fi nevoie să se refugieze în muncă; o tânără absolventă a reuşit să îşi găsească un loc de muncă în care îşi poate valorifica atât cunoştinţele de specialitate, cât şi creativitatea; iar un copil care a fost considerat autist a început să se bucure de a fi el însuşi preţuit într-o relaţie de dragoste, pentru cine este, nu pentru cine se străduieşte să fie!

Rezultatele de până acum ne confirmă necesitatea, importanţa şi impactul crescut al unui astfel de program şi ne încurajează să creştem numărul de colaboratori pe măsură ce fondurile ne vor permite.

Dar misiunea noastră nu se limitează la munca din cabinetele de psihologie. Aşa că, uneori “scoatem psihologia în stradă”, vorba Armindei, la iniţiativa căreia am marcat în 2014 Ziua Mondială pentru Prevenţia Suicidului prin activităţi interactive pe strada Mărăşeşti. Am completat ziua cu ateliere pe teme legate de prevenţia suicidului prin dezvoltarea calităţii relaţiilor interumane şi cu o proiecţie de film la Casa Artelor. Ni s-au alăturat 10 voluntari care, pe parcursul organizării evenimentului, au învăţat împreună cu noi despre acest subiect dificil şi delicat. Iar zeci de participanţi ne-au împărtăşit ce îi ajută pe ei să supravieţuiască, acceptând provocarea la un dialog public despre vulnerabilităţile şi resursele personale care ne fac să fim umani, să apreciem viaţa şi să culegem resurse interioare valoroase atât din experienţele plăcute, cât şi din necazuri.

În 2015 vom readuce în atenţia timişorenilor psihologia şi utilitatea ei în viaţa noastră de zi cu zi, printr-o serie de evenimente ce vor începe în 10 septembrie, Ziua Mondială pentru Prevenţia Suicidului, şi se vor încheia în 10 octombrie, Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. Ne pregătim, de asemenea, să lansăm pe site-ul nostru Poşta Secretelor, o activitate continuă prin care să încurajăm împărtăşirea publică şi anonimă a experienţelor despre care multora dintre noi ne este greu să vorbim; sperăm că astfel vom învăţa unii de la alţii, unii despre alţii şi fiecare despre sine.

asociatia Pro Psiho ziua mondiala a preventiei suicidului

Cât despre planurile noastre mari, ştim că avem mult de muncă, la fel cum ştim că merită să facem această muncă. Ne dorim un sediu unde să găzduim activităţile din cadrul programului APT; Elena e cu ochii-n patru pentru orice ne-ar putea aduce mai aproape de a avea acest “acasă” al asociaţiei. Ne dorim o colaborare bogată şi cu oameni din sistemul educaţional, deoarece credem că educaţia are un rol esenţial în dezvoltarea sănătoasă a unei societăţi; Anca nu uită să ne menţină atenţia spre această direcţie. Ne dorim să înfiinţăm o întreprindere socială prin care să susţinem financiar activitatea asociaţiei; Cristina nu se opreşte din căutarea resurselor care ne pot ajuta să facem saltul dinspre voluntariat spre antreprenoriat. Şi nu pierdem niciun moment din vedere visul nostru de a trăi într-o societate în care oamenii îşi valorifică potenţialul de a se auto-organiza şi dezvolta, într-un mod responsabil faţă de sine şi faţă de comunitate.

Pe toţi cei care doresc să ni se alăture în construirea unei astfel de societăţi îi invităm să ni se alăture fie ca membri, fie ca voluntari la organizarea unor evenimente, fie participând la promovarea sau la susţinerea financiară a activităţii noastre. Dacă eşti curios de modurile în care am putea colabora, găseşti pe www.asociatiapropsiho.ro detalii despre cum curiozitatea ta ar putea fi începutul unei frumoase prietenii.

Text: Cristina Pop

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.