Primăvara în alb și roșu

0

Nu știm alții cum sunt, dar noi avem impresia că s-au scurs foarte repede primele două luni ale anului. Abia am început să ne revenim după concediul de iarnă și deja se apropie primăvara.

După cum știm ea ar cam fi programată să vină pe 1 Martie. Această zi clar este motiv de bucurie, mai ales pentru fete care primesc mărțișoare, peste tot e multă forfotă, se caută tot felul de suveniruri, pandantive, floricele și toate să fie musai legate cu un șnur împletit în două culori: alb și roșu, obicei pe care îl practicăm an de an.

Dar dacă a ajuns aici tradiția, cu siguranță ea a plecat de undeva…de undeva din timpuri străvechi, mai exact. Descoperirile arheologice arată că prima zi a primăverii se celebra încă de  acum 8000 de ani, pe vremea dacilor, simbolurile primăverii fiind confecționate din timpul iernii.   Ele se purtau, însă, doar atunci când sosea primăvara, adică după ziua de 1 Martie. Pe atunci mărțișoarele erau pietricele colorate în alb și roșu înșirate pe o ață și legate cu fire subțiri de lână. Dacii credeau că mărțișoarele aduc noroc și le purtau până când înfloreau copacii.

În jurul oricărei tradiții există și multe legende, iar ziua de 1 Martie nu face excepție de la această regulă. Din ce ne-am documentat noi am putea să scriem o revistă numai cu aceste legende, dar am ales să vă împărtășim una dintre ele, care se pare că ar fi cea mai populară.

Așadar, se spune că Soarele a coborât într-o zi pe pământ, în corp de baiat, iar un zmeu l-a răpit. În misiunea de salvare a plecat un flăcău, misiune care l-a purtat prin lume timp de trei anotimpuri (vară, toamnă și iarnă).

Mulți dintre pământeni l-au condus și i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu și să elibereze soarele. A găsit castelul zmeului, s-a luptat zile întregi cu acesta și într-un final, l-a biruit. Soarele a urcat înapoi pe cer și lumea s-a înveselit, deși eroul poveștii încă suferea de la rănile primite în luptă.

Sângele său a curs pe zăpadă, iar din picăturile de sânge au răsărit ghioiceii, prima floare a primăverii. De atunci Mărțisorul este simbolizat de culorile roșu și alb. Roșul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea și puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

Și așa se pare că a luat naștere această tradiție de 1 Martie, cele două culori împletite simbolizând venirea primăverii.

Și fiindcă tot am discutat de luna Martie, să nu uităm de 8 Martie, un alt obicei pe care îl păstrăm an de an. Mai în glumă, mai în serios, bărbații consideră că această tradiție a fost inventată de femei, ceea ce nu e neapărat greșit.

Referior la punctul său de plecare, se pare că există date care susțin că “ziua femeii” s-a sărbătorit încă de pe vremea grecilor antici, impunerea sa ca sărbătoare internațională datează din anul 1975, în urma unei rezoluții a Adunării Națiunilor Unite.

În secolul XX, conceptul de “Zi a Femeilor” a apărut în urma emancipării acestora. În 1908, femeile socialiste din SUA au organizat demonstrații ample, prin care cereau dreptul de vot, precum și drepturi politice și economice pentru femei.

Unul dintre cele mai fascinante lucruri care s-au petrecut de Ziua Femeii a avut loc însă în Iran. În anul 1982, mai multe femei au făcut un gest curajos, interzis în această țară: și-au dat la o parte voalul care le acoperea fața. Astfel, această sărbătoare a fost percepută mult timp în Occident ca momentul în care erau afirmate drepturile sociale și politice ale doamnelor.

Revenind la ceea ce consideră bărbații, se pare că au dreptate: femeile au dat naștere zilei de 8 Martie și pentru că și-au „rezervat” o zi doar pentru ele, așteaptă să se bucure din plin de ea.

Pană la urmă, o zi încărcată cu atât de multă istorie si luptă pentru drepturile femeilor nu ar putea să fie decât sărbătorită cu multe zâmbete, căldură și frumusețe.

Text: Ancuta Coman

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.