Fashion-dependenţe: încălţămintea

0

Îmi este frică să îmi număr perechile de încălţăminte… de fapt, nu îmi este frică dar nici măcar nu vreau să ştiu, să nu mă trezesc mai târziu cu sentimente de vinovăţie şi să mi se taie pofta de shopping. Întrebarea cu care multe fashioniste şi pasionate de modă se confruntă după o sesiune de vânat pantofi încheiată cu leziuni grave la nivelul portofelului – sunt o obsedată de pantofi?

De fapt, statutul de obsedată de încălţăminte – pentru care ai muncit din greu – nu este dobândit prin numărul de perechi de pantofi, ci mai degrabă prin sentimentele profunde de adoraţie nutrite faţă de ei, să dai scroll ore în şir pe site-uri privind-ui şi admirând-ui, să mergi glonţ la raionul de încălţăminte când intri într-un magazin, să pleci la piaţă şi pe drum să te laşi coruptă întorcandu-te cu o pereche nouă de cizme, să îţi vinzi pantofii care nu i-ai purtat doar pentru a-ţi cumpăra alţii noi.

De ce am devenit obsedate de încălţăminte şi de unde se trage dependenţa asta? Primul contact al femeii cu conceptul de shoe addict a fost realizat prin intermediul serialului Sex and the City şi prin filosofia lui Carrie Bradshaw, căreia putem să-i mulţumim că goana după pantofi este astăzi privită precum un lucru firesc. Oricum shoppingul de pantofi este de multe ori mai atractiv şi mai uşor, pentru că faţă de articolele de îmbrăcăminte care pot să te dezamăgească încă de la primul contact cu magazinul – expunerea hainelor pe manechine înalte şi slabe, varietatea copleşitoare şi rapiditatea cu care se schimbă trendurile – pentru că indiferent dacă te-ai îngrăşat sau ai slăbit, pantofii îţi vin tot timpul. Iar în viaţă noastră de zi cu zi, a muritoarelor de rând care doar aspiră la o pereche de Manolo sau Louboutin, suprasaturarea dulapului cu încălţăminte din magazinele mass-market ne deschide apetitul pentru branduri şi case de modă renumite.

Dacă în trecut încălţămintea era subordonată vestimentaţiei şi avea standarde şi criterii care limitau posibilităţile de creare a produsului finit şi purtabilitatea lor în medii destul de dificile, astfel că de cele mai multe ori doar cei înstăriţi îşi permiteau luxul unui design aparte, acum încălţămintea devine accesibilă tuturor şi acaparează centrul de interes al outfitului. De la forma şi înălţimea tocului, la formatul, culoarea şi materialul pantofului, e imposibil să nu găseşti unul potrivit pentru tine. Astfel, încălţămintea devenită tot mai dragă femeii moderne, ca mod de exprimare şi adevărat pilon al propriei garderobei, este ridicată la rang de artă, designerii ajungând să sfideze orice regulă a gravitaţiei şi a biologiei piciorului uman – vezi Alexander McQueen 2010, John Galiano, experimental shoe designer Annejet Kosters sau muzeul Fashion Institute of Technology – galleria Shoe Obsession.

Pentru că femeia modernă se îmbracă în conformitate cu starea de spirit şi dispoziţia sa şi pentru că se ştie că o femeie are multe stări şi dispoziţii, încălţămintea trebuie să fie cât mai variată, plecând de la modelele basic şi aşa numitele ‘staples’ şi până la pantoful WOW, opera de artă care încoronează dulapurile personale. Obiect al dorinţei sau necesitate, pantofii ne fac viaţa mai frumoasă şi acesta ar trebui sa fie un motiv destul de intemeiat pentru a fi absolvite de orice vină.

text: Mădălina Gugilă
sursă foto: photl.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*