Chef Foa – de la Masterchef la Mastermind

0

foa2

Chef Foa, aflat la Arad la Street Food Festival România, a stat de vorbă cu Revista ALTFEL și a împărțit câteva dintre secretele sale gastronomice și experiențele culinare adunate de-a lungul vieții. Pe numele său Florin Scripcă, este primul bucătar din România care a avut emisiune de gătit, ambasadorul Street Food România, mastermind la Stradale by Chef Foa și Flavours Food Design. Dar… să-l lăsăm pe el să ne spună mai multe.

  1. Cine este Chef FOA? De ce FOA?

Chef Foa este un bucătar pasionat care și-a urmat scopul și nu s-a lăsat atras de “capcanele” care i-au apărut în drum. Cât despre numele Foa, el a apărut înainte ca eu măcar să visez să fiu bucătar, de la fratele meu Daniel Scripcă (Shoo), care așa mă striga când eram mici.

  1. De unde pasiunea pentru gastronomie?

Cu unele lucruri cred că te și naști, pe altele le dobândești ulterior. Eu am fost întotdeauna fascinat de arome, curios față de ingrediente și un gurmand veritabil. Atât eu, cât și fratele meu am moștenit pasiunea mamei pentru gătit și meticulozitatea tatălui, lucru pentru care ne considerăm norocoși. Domeniul gastronomiei este în continuă dezvoltare, iar eu încerc să aduc mereu ceva nou în domeniu și să stârnesc curiozitatea în rândul celorlalți. Street Food Festival România și Stradale by Chef Foa sunt două dintre locurile care mă ajută să ajung la multă lume într-un timp foarte scurt și asta nu poate decât să mă bucure.

  1. Ce este Street Food? Cât de deschis este publicul la astfel de evenimente?

Conceptul de “street food” a existat dintotdeauna, dar noi l-am adus pentru prima oară în România în anul 2016 și l-am ridicat la rang de “cultură a mâncării”, cultura street food, formată printr-un mix reușit între food și entertainment. În cadrul Street Food România, la standul Stradale by Chef Foa, pe lângă rețetele clasice, aducem de fiecare data idei noi de preparate pe care le adoptăm din călătoriile în care mergem. Publicul de street food este clar în creștere, iar România nu duce lipsă de iubitori de mâncare delicioasă. Pentru mine, o zi din săptămâna în care ieși câteva ore pe o stradă sau într-o piațetă cu familia și prietenii să te bucuri de un Sandwich Bauru cu ingrediente fresh sau de niște Cinnamon Rolls proaspăt scoase din cuptor sună absolut fermecător. Ne dorim ca lumea să își dorească în continuare să petreacă timpul la Street Food Festival România unde, cu fiecare ediție, încercam să aducem ceva nou și să îi păstrăm rangul de primul și cel mai bun festival de mâncare din România.

  1. Mâncarea ta preferată… și rețetă ei…?

E ca și cum ai întreba un cinefil care e filmul lui preferat. Dish-urile mele preferate sunt în funcție de fiecare sezon în parte, cu ingrediente proaspete și de sezon. Asta se întâmplă și în bucătăria Flavours by Chef Foa: ne folosim de ce ne oferă fiecare anotimp, astfel se conturează și mai bine preparatele noastre și se creează un ansamblu perfect, în ton cu ce se întâmplă în jurul nostru. În general prefer un preparat clasic, dar gătit aproape de perfecțiune. Dacă mă gândesc la un preparat de vară, îmi vine în minte o carne de vită marmorată, pusă pe un grătar încins, o salată de vinete cu accente mediteraneene și puțină rodie, o salată cu brânză și roșii stropite cu ulei extravirgin de măsline și sare de mare și, poate, și un side dish de cartofi noi trași la tigaie, cu usturoi verde și pe deasupra presărați niște fulgi de sare marină. Am spus de câteva dintre preparatele pe care le punem în aplicare în grădina “Flavours in the Garden” din București, în ședințele de live-cooking de la evenimentele de acolo și care sunt un real succes de fiecare data.

foa1

  1. Dacă ar fi să alegi doar 3 ingrediente pentru a găti ceva, care ar fi acelea?

Fiind un carnivor convins, m-aș îndrepta în primul rând către o carne roșie, asortată cu o salată de rucola sau untișor și o plantă aromatică proaspătă precum coriandrul sau cimbrișorul.

       6. Planuri de viitor?

Atât eu, cât și echipa Chef Foa, schițăm viitorul prin lucrurile pe care le facem împreună. Revoluții street food cu Street Food Festival România, mâncăruri reinventate și lansări de tendințe în industria gastronomiei la Stradale by Chef Foa, mixuri inedite de food design și set-up design prin conceptul de food art prin Flavours Food Design, concepte de evenimente tailor-made în toate locațiile Stradale și Flavours din București și multe altele sunt câteva dintre  lucrurile care se întâmplă în mod uzual în viețile noastre.

       7. Ce s-a întâmplat cu “Flavours 3 Bucătari”?

La fel ca în bucătărie, nimic nu se schimbă, totul se transformă. “Flavours 3 Bucătari” a fost primul show de cooking din România, un proiect de care îmi amintesc cu mare drag. Eu împreună cu fratele meu mai mic, Daniel Scripcă (Chef Shoo), Andrei Țandără și Silviu am făcut cea mai tare echipă de bucătari, care au revoluționat modul în care România vede mâncarea. Toți ne-am maturizat, dar încă lucrăm împreună și așezăm în fiecare zi, strat cu strat, ceea ce peste câțiva ani, va naște o mișcare, în adevăratul sens al cuvântului, de street food și în România.

       8. Ai un mesaj pentru cititorii Altfel?

Mâncați sănătos, trăiți frumos și îndrăzniți să visați! Ne întâlnim la Street Food Festival și pe pagina mea oficială de Facebook- Chef Foa.

text: Paul Micșa

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*