Formarea și dezvoltarea profesională a angajaților

0

De cele mai multe ori, formarea profesională mă duce cu gândul la dezvoltarea profesională a angajaților, la învățarea continuă și la modalitatea de motivare a acestora.

Făcând referire la definiția acesteia, formarea profesională așa cum o știm noi, reprezintă modalitatea prin care o persoană în urma unuia sau a mai multor cursuri poate dobândi noi abilități sau competențe care să o ajute în activitatea pe care o desfășoară. Astfel, ea devine strâns legată  de eficiență, capacitatea de a finaliza o activitate într-un timp cât mai util, dar și un mod de a vedea lucrurile din mai multe unghiuri.

În Timișoara, în ultimii ani au luat amploare cursurile și trainingurile care îi ajută pe angajați să se organizeze mai bine în activitățile de zi cu zi, să se reprezinte cu mai mult succes în fața subalternilor, dar mai ales să fie mai eficienți și mai focusați pe activitățile zilnice.

Conform unui studiu din SUA, realizat în anul 2012 în peste 100 de companii, mici, medii și mijlocii, cel mai eficient angajat lucrează 6 ore din 8, iar cel mai ineficient 30 de minute din 8 ore. Restul timpului până la 8 ore îl „dedică” altor activități: socializare cu colegii, fumat, prezența pe rețelele sociale, vorbitul la telefon mai mult decât ar fi necesar etc. Așadar, nu este surprinzătoare explozia de cursuri de pe piață. Pentru a face ca lucrurile să funcționeze, firmele apelează la traineri specializați pe anumite arii pentru colaborări pe o perioadă mai îndelungată.

O altă modalitate de dezvoltare la care apelează companiile din Timișoara este coaching-ul, care începe să devină din ce în ce mai căutat. Coaching-ul reprezintă o îndrumare, o ghidare profesională realizată de un coach (antrenor) pentru o persoană sau pentru un grup de persoane. Acesta este foarte eficient atunci când vine vorba de setarea și atingerea de noi obiective, de rezolvarea unor conflicte sau de depășirea unor blocaje existente la nivel de interacțiune între angajați.

Chiar dacă ne aflăm în era comunicării se pare că printre cele mai căutate cursuri sunt cele de comunicare și pot fi găsite sub diferite titluri sau tematici: comunicare asertivă, cum să realizezi o prezentare eficientă, cum să-ți gestionezi emoțiile atunci când comunici etc.

Nici cursurile de gestionare a timpului, a stresului și cele de organizare nu sunt mai prejos. Multitudinea de sarcini care apar pe parcursul unei zile de lucru necesită o foarte bună prioritizare și setare de timpi limită în care pot fi realizate.

La ce ne ajută toate acestea de fapt?

În primul rând, la o mai bună conștientizare a locului în care ne aflăm și a modului în care putem gestiona situațiile într-un mod diferit. În al doilea rând, la setarea de noi metode prin care putem duce la bun  sfârșit o sarcină, însă cel mai important, la modalitatea de a interacționa și de a comunica eficient cu echipa din care facem parte.

Personal, recomand ca fiecare dintre dintre noi, indiferent de locul de muncă, funcția pe care o are și echipa din care face parte, să participe la cel puțin două metode de fomare și dezvoltare profesioanală (și personală) în decursul unui an.

În cele din urmă, cel mai mult contează investiția pe care o facem în propria persoană.

Text: Ancuta Coman
Sursă foto: photl.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*