De vară.

1

Revistă de vară. Poveste de vară. Aventură de vară. Iubire de vară. Șpriț de vară. Dar cum ar fi … business de vară?

Pentru că mi-a plăcut ideea asta, și pentru că sunt curios din fire, am lansat o provocare câtorva antreprenori din mediul online (și nu numai), și i-am întrebat ce face un business-man de succes în timpul verii? Care sunt activitățile care îi captează toată atenția, atunci când e cald afară?  Răspunsurile lor au fost variate, simpatice și complicate – dar eu le-am aranjat mai jos, în ordinea importanței.

să facă vânzare agresivă dacă piața este activă vara și activitatea lui este sezonieră;
să aibă o activitate normală, dacă piața nu depinde de sezon;
să realizeze operațiuni de mentenanță și viziune, dacă piața lui se mișcă mai greu vara;
să facă ce știe mai bine: că e vară, că e iarnă – să facă business;
să își aleagă un mediu fain de lucru, poate la o terasă sau la plajă, cu laptopul;
să aibă răcoritoare lângă el și ceai verde;
să doarmă după-masa în hamac sau în aer liber;
să-și ia concediu împreună cu familia;
să-și facă timp pentru pasiunile sale, care au legătură cu sezonul cald;
să-și facă planuri pentru sezonul de business toamnă-iarnă;
să petreacă timp de calitate cu familia;
să se relaxeze / să picteze / să călătorească;
să se instruiască – să caute cărți pe care să le citească, seminarii la care să participe, programe audio pe care să le asculte în mașină;
să se păstreze într-o stare ridicată de energie prin alimentație corectă, hidratare, mișcare fizică zilnică și odihnă suficientă;
să se preocupe de modul în care afacerea lui poate aduce și mai multă valoare lumii întregi;
să învețe – unii oameni au cel mai mult timp să citească sau să scrie – fix în concediu;
să își facă treaba la fel de bine, indiferent de anotimp (primăvară / vară / toamnă / iarnă);
să își construiască afacerile în jurul stilului său de viață;
să fie atât de flexibil încât să se mute într-un loc preferat și să trăiască acolo, în loc să-și ia o vacanță de o săptămână pentru a-l vizita;
să se joace: dacă activitatea lui vine din pasiune/vocație, atunci munca în sine este joacă, relaxare, concediu.

Vă mulțumesc Luca Dezmir (www.milionarulmioritic.com), Florin Păsat (www.atrageabundenta.ro), Bogdan Popescu (www.academiadeantreprenori.ro), Daniel Zărnescu (www.construimimperii.ro), Pera Novacovici (www.personalitatealfa.com), Lorand Soares Szasz (www.businessmastery.ro) pentru că v-ați rupt câteva minute din programul vostru de vară și ne-ați împărtășit gândurile voastre. Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

În paralel cu întrebările lansate domnilor mai sus menționați, am aruncat și eu un ochi în jurul meu, am ciulit urechile și am observat că în perioada sezonului estival (cu maxim în iulie și august), aproape toate afacerile înregistrează o scădere a activității. Aceasta este mai puternică în cazul companiilor care vând produse și servicii consumatorilor finali (B2C), și mai atenuată în situația când cumpărătorul este o altă companie (B2B).

Explicația este una lejeră, ca un șpriț de vară: la capătul fiecărui apel telefonic, fiecărui e-mail trimis, se află tot un om, care se gândește tot la vară, tot la mare, tot la soare. Excepția vine din partea produselor și serviciilor legate de vacanță și de sezonul cald: aici volumele cresc, activitatea se intensifică … acum e momentul să se apese pe accelerație!

Revenind la provocarea inițială: ce ar trebui să facă un antreprenor vara, eu consider că cel mai important lucru este să își încarce bateriile într-o manieră corelată cu tipul de activitate al businessului pe care îl conduce! Spre exemplu, eu mă voi retrage în mijlocul câmpului, să prind susurul vântului și glasul pământului!

sursă foto: dollarphotoclub.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

"Construiesc in fiecare zi cea mai buna versiune a mea."

1 Comment

  1. Pingback: ALTFEL | AUR€L RU$U

Leave A Reply

*