Bevebe și alte adevăruri despre bursă

0

Bevebe înseamnă Bursa de Valori București. La fel de bine, înseamnă metoda mea de a obține venituri pasive, adică bani care intră în buzunarul meu și atunci când eu dorm. Super-tare, așa-i? Citește mai departe ca să vezi cum e posibil!

Anul acesta BVB împlinește 135 de ani de la prima înființare și 22 de ani de când a fost redeschisă și funcționează neîntrerupt (în timpul regimului comunist din România, activitatea bursei a fost suspendată). Și pentru că și revista Altfel este la ceas aniversar, astăzi vorbim despre bursă.

Mai întâi și întâi: bursa este în esenţă o piaţă publică, unde au loc tranzacţii cu titluri financiare (acţiuni / obligaţiuni / etc), cu mărfuri sau cu valute. Există mai multe tipuri de burse: de valori, de mărfuri, de valute, etc. De interes pentru noi este bursa de valori, unde se tranzacţionează acţiuni ale diverselor companii listate la bursă.

Scopul principal al unei burse este acela de a crea oportunităţi atractive pentru companii și investitori. Altfel spus, bursa oferă șansa companiilor să atragă fonduri externe, și în egală măsură le oferă investitorilor privați ocazia de a-și pune banii la treabă pentru a obține la rândul lor, câștiguri.

Vorbind de câștiguri, precizez că la bursă putem să câștigăm în două feluri: din primirea de dividende sau din tranzacționarea acțiunilor.

despre bursa

Dividendul reprezintă cota parte din profitul net al companiei, aferent unei acțiuni. Fiecare acționar primește dividende în raport cu numărul acţiunilor pe care le posedă. Dividendele se distribuie periodic acționarilor cu o anume vechime de deținere a acțiunilor; și se pot plăti în numerar, pachete adiţionale de acţiuni sau ambele.

Tranzacționarea acțiunilor se poate face prin două strategii distincte:

        → investițiile de portofoliu: targetul tău este să cumperi ieftin acțiuni la companii la care te aștepți să vezi o creștere pe termen lung; și să le vinzi scump la un moment dat în viitor, când au crescut conform așteptărilor;

        → investițiile speculative: scopul tău este să profiți de variațiile de scurtă durată ale pieței, atât pe trend crescător (cumperi ieftin și vinzi scump) cât și pe trend descrescător (vinzi scump și apoi cumperi înapoi ieftin).

Statul român percepe impozit atât pentru câștigurile din dividende (10.5%) cât și pentru câștigurile din tranzacționare (21.5%). Drept urmare, este necesar să le declarăm ca venituri în anul în care sunt primite; pentru asta folosim declarația 200.     

Sâmbăta trecută, pe 18 martie, am vizitat Bucureștiul și am participat la Forumul Investitorilor Individuali, organizat de BVB. Acolo am cunoscut alți oameni pasionați de investițiile la bursă, am descoperit care sunt trendurile actuale în investiții, am aflat cine oferă dividende în 2017, care sunt companiile ce urmează să le listeze pe bursă, și multe, multe alte informații valoroase. A fost o zi plină, cu activități de dimineața până seara, dar a meritat din plin: m-am întors acasă cu o mulțime de idei notate în agendă și cu mult entuziasm pentru planurile mele de viitor!

În cazul investițiilor de orice fel, și mai ales în cazul bursei, cel mai important lucru este să îți faci temele înainte de a începe. Nu știu dacă pentru a avea succes în investiții trebuie să citești 500 de pagini pe zi (cum face Warren Buffet), dar ca să ajungi la un anumit nivel de succes, cititul este necesar. Altfel e ca și cum te-ai duce cu mulți bani la tine și legat la ochi într-un loc plin cu hoți de buzunare. Așa zice Bogdan, care te învață pe www.academiadeantreprenori.ro cum să investești la bursă.

Cititul despre instrumentele financiare te ajută să reduci riscul (toată lumea zice că e riscant să investești la bursă). Un alt lucru care te ajută să minimizezi riscul este să te înconjori de oameni care deja investesc la bursă, care deja au obținut profit la bursă, care au înțeles mecanismele de câștig și acum le aplică în avantajul lor. Îi găsești destul de ușor folosind Google, sau dacă vrei, poți să îmi ceri mie ajutorul.

despre bursa

Rolul sfaturilor de mai sus este să te ajute să înlocuiești gândirea de tip joc la bursă (ori pierd ori câștig) cu mentalitatea investesc la bursă și am profit (am șanse xx% să câștig). Una presupune un joc de noroc, alta presupune o activitate controlată. Acesta este secretul: să îți asumi un risc calculat.

O altă tactică pentru diminuarea riscului este investirea capitalului disponibil în mai multe domenii de activitate. Adică să aplicăm exact vorba aceea din popor care zice „să nu ții toate ouăle într-un singur coș”- pentru că sunt șanse foarte, foarte, foarte mici să pice simultan toate companiile din toate sectoarele de activitate. Și dacă se întâmplă asta, atunci situația e atât de neplăcută încât prioritatea ta numărul unu este alta decât recuperarea capitalului investit la bursă.

Totuși, ține minte că pe termen lung, toate bursele înregistrează un trend ascendent. Așa arată istoria, așa spun și analiștii – și pentru mine, este suficient.

Investițiile la bursă se pot face doar prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare, care cumpără și vinde acțiunile în numele tău. Așa e legea. Când vorbim despre ele, folosim abrevierea SSIF sau termenul folosit cel mai uzual: broker. În  momentul de față există o gamă largă de SSIF-uri pe piața românească de capital, fiecare cu condiții diferite de colaborare. Recomandarea mea este să le analizezi pe toate în funcție de comisioanele aplicate, limita de capital de început, atractivitatea paginii lor de internet, existența aplicației pentru telefonul mobil, etc.

Din punctul meu de vedere, cel mai bun moment pentru a investi la bursă este ieri. Al doilea cel mai bun moment să investești este acum. Daaar, înainte să faci acest pas, descoperă-te pe tine și vezi care este gradul tău de toleranță la risc, învață muuuult și mai ales exersează pe conturile demo. Folosește doar atâția bani câți vei investi tu la început în mod real, nu toată suma disponibilă din contul demo – asta ca să faci experiența cât mai apropiată de cea reală. Degeaba faci tranzacții pe cont demo cu 50000 lei și câștigi 450 lei într-o lună de zile, dacă după aceea intri pe cont live cu 1500 de lei și câștigi doar câțiva lei în aceeași lună. Vei fi dezamăgit și vei crede că bursa nu e pentru tine și probabil vei renunța.

Ai grijă de unde iei capital pentru investiții: banii pentru bursă sunt alți bani decât cei pentru chirie, mâncare, haine, etc. Cel mai bine îți merge la bursă atunci când nu ești legat emoțional de banii tăi. Altfel spus, investește doar banii pe care îți permiți să îi pierzi. Rupe orice legătură emoțională între tine și banii pe care îi investești. Știi și tu că atunci când suntem sub influența emoțiilor, suntem tentați să facem prostii. Câteodată, prostii mari cu 3 sau 4 zerouri în coadă!

La un seminar despre finanțe și investiții, Eusebiu Burcaș mi-a spus că dacă devin investitor la o companie, atunci CEO-ul respectivei companii lucrează pentru mine. Într-o măsură proporțională cu numărul acțiunilor deținute de mine, dar totuși … lucrează pentru mine! Afirmația asta mi-a dat lumea peste cap și mi-a oferit o nouă viziune asupra vieții.

Dar, poate că tu nu vrei la bursă. Nu te simți atras de ea. Nu îți place. Nu te atrage. Ce facem în cazul acesta? E simplu: ne orientăm către fondurile de investiții! Dar despre ele, vorbim în numărul din aprilie!

Sunt sigur că ai și tu părerea ta despre bursa de valori; te rog folosește cu încredere formularul de la adresa redacției www.citestealtfel.ro/contact și spune-mi cum vezi tu bursa! Și dacă ai întrebări despre ea, mi-ar face plăcere să te ajut cu răspunsurile!

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

“Construiesc in fiecare zi cea mai buna versiune a mea.”

Leave A Reply

*