10 business-uri de succes care au pornit într-un garaj

0

Mi se întâmplă câteodată să mă trezesc dimineața cu întrebări și nedumeriri de genul: ce poate să iasă dintr-un garaj. Un automobil? Un om? Un business? O pisică? Un antreprenor? O mașină de tuns iarba? O afacere? Luna asta, e clar, sunt cuprins de curiozități maxime – probabil e de la căldură … sau de la RS3-ul pe care l-am visat toată noaptea.

Drept pentru care, am început să caut pe www-ul internațional, dar și pe cel românesc și bănățean, exemple de afaceri de succes care au pornit de-a dreptul, din garaj. Și ca să fie articolul mai cuprinzător, am extins semnificația cuvântului garaj până la echivalența cu apartament, garsonieră, grădină, holul blocului, portbagaj, balcon. Rezultatele le-am trecut mai jos, într-o ordine absolut așa cum am vrut eu:

Apple

În 1976, Steve Jobs și Steve Wozniak asamblau calculatoare în garajul părinților. Prima vânzare a fost în valoare de 25 000 dolari, pentru 50 de calculatoare. Astăzi, vânzările companiei depășesc cu muuuult această sumă inițială.

Amazon

În 1995, Jeff Bezos trimitea prin poștă prima carte, care i-a fost comandată printr-un sistem online. Atunci a livrat-o direct din garajul său; astăzi are peste 65 000 de oameni care lucrează pentru el și fac livrări din depozite impresionante ca mărime.

Microsoft

Bill Gates și Paul Allen au construit primul lor sistem de operare tot într-un garaj. L-au vândut companiei IBM cu 80 000 dolari – așa au făcut rost de bani ca să construiască cel mai faimos sistem de operare din lume: Microsoft Windows.

Barbie

În 1945 proaspeții însurăței Ruth și Elliot Handler au hotărât că mașina lor va sta parcată pe trotuar, iar ei vor construi în garaj rame pentru tablouri. Mașina nu a avut nimic împotrivă. Doar că procesul de asamblare a ramelor genera multe deșeuri pe care au început să le transforme în căsuțe pentru păpuși. De aici până la a confecționa păpuși, drumul a fost foarte scurt, și fiica lor Barbara (alintată Barbie) l-a făcut și mai scurt.

Disney

În 1923, Walt și Roy Disney au început să locuiască împreună cu unchiul lor, care avea și mașină și garaj. La scurt timp după mutarea fraților, unchiul avea mașină, garaj și studio cinematografic în garaj.

Google

În 1998, Larry Page și Sergy Brin căutau un sediu pentru proaspăta lor companie producătoare de motoare de căutare pe internet. Au cunoscut-o pe Susan Wojcicki, care avea un garaj în plus. Restul e istorie. Sau dacă nu mă credeți, puteți să căutați pe Google.

Nike

În 1964, Philip Knight a început să vândă pantofi sport direct din portbagajul mașinii sale. Acesta era sediu de firmă, depozit, magazin de desfacere, atelier de reparații, plus rezidență pentru roata de rezervă și pentru cric. Cu timpul, vânzările au crescut, sediile au primit adresă permanentă, angajații s-au înmulțit, iar numele businessului s-a schimbat din „Blue Ribbon Sports” în „Nike”.

BeeStick (www.sticker-decorativ.ro)

Un business cu stickere decorative pentru pereții caselor noastre, a fost pornit în 2009, într-un apartament. La început aveau doar câteva produse, desenate în timpul liber și livrate prin curier. Acum însă, oferta lor cuprinde câteva sute de modele, care se pot comanda în continuare online sau din magazinele fizice. Plata cash, card sau în rate.

SaladBox (www.saladbox.ro)

Ideea afacerii cu salate și supe proaspete, a prins contur în 2011, în mintea unui clujean plecat în vacanță prin Australia. A avut curaj și încredere că românii vor să mănânce repede și sănătos, și acum există deja 30 de locații în România și alte câteva în afara României.

Să ciocolată (www.lets-chocolate.ro)

O poveste clasică de dragoste între o tânără timișoreancă și ciocolata franțuzească: s-au cunoscut în Franța, în timpul unei vizite prelungite de trei ani, și nu s-au mai putut separa una de alta. După căutări și negocieri, în noiembrie 2012 ciocolata franțuzească a venit la Timișoara și s-a stabilit la mall. Acolo o găsim și astăzi, dulce și pufoasă și aromată și Uh! La la! 🙂

În județul Timiș există câteva comune unde tradiția locului spune că pe lângă (sau în loc de) găini, rațe, gâște, castraveți, fructe, trebuie să ai și un lac în spatele casei unde să crești pești. În Găvojdia, de exemplu, majoritatea locuitorilor au heleștee mici, pentru consumul propriu – dar sunt și câțiva oameni mai curajoși care au ales să facă o afacere din balta din spatele casei. Și au crescut de la o producție de câteva kilograme de crap, la un maxim de o tonă și jumătate.

Acum acord o atenție deosebită sufrageriei, sau bucătăriei, sau debaralei (d’ăstea am două) – tare mult mi-aș dori ca peste câțiva ani să refacă cineva articolul și să mă pună și pe mine pe listă: omul care și-a pornit businessul de pe canapea. Acolo unde el scria. Și acolo unde el dormea. Și după aia … iar mai scria. 🙂

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

"Construiesc in fiecare zi cea mai buna versiune a mea."

Leave A Reply


*