SUMMER BEAUTY HACKS

0

A venit vara, cu alai şi trâmbiţe, cu zile toride şi furtuni. Dar să nu ne plângem prea mult, e bine că a venit şi ne putem bucura de zile de plajă, de apă, de căldură, de limonade reci şi îngheţată cât cuprinde.

În ceea ce priveşte zona de beauty, noi am pregătit pentru tine o listă de tips & tricks care să-ţi uşureze ritualurile de înfrumuseţare în zilele aglomerate şi care să-ţi ofere mereu un look studiat şi îngrijit chiar dacă ai reuşit să faci totul în doar 5 minute.

Elimină petele de transpiraţie de pe haine.

E simplu ca bună ziua şi se foloseşte din moşi strămoşi (sau, mă rog, de când am descoperit noi lămâia). Stoarce puţină zeamă de lămâie pe petele de transpiraţie înainte să bagi hainele în maşina de spălat şi i-aţi adio de la ele pentru totdeauna.

Vaselină pentru o manichiură de invidiat.

Pune vaselină cu încredere în jurul unghiei înainte de aplicarea ojei. Apoi, îndepărtează stratul de vaselină care se va înlătura împreună cu oja de pe lângă unghie. Să fim realiste, dacă nu avem o meserie în ale manichiurii, imposibil să nu ne mânjim.

Foloseşte lingura pe post de ghid când vrei să-ţi conturezi ochii.

Da, ai citit bine… lingura. Poţi să te foloseşti de coada ei pentru o conturarea a ochilor impecabilă. Tot ce trebuie să faci e să găseşti poziţia în care să o ţi în aşa fel încât să poţi trasa după conturul ei coada pe care o doreşti.

Tratează-ţi pielea proaspăt bronzată cu gel de aloe vera îngheţat.

Pune în formele pentru cuburile de gheaţă gel de aloe vera. Pe lângă tratamentul pe care îl oferă pielii, te şi răcoreşte după o zi de plajă.

Curăță petele de după aplicarea cremei autobronzante cu bicarbonat de sodiu.

Fă o pastă din bicarbonat de sodiu şi apă şi aplică pe zona unde există o culoare mai puţin uniformă. Foloseşte această pastă ca un scrub, cu mişcări puţin mai delicate.

Ojă cu bule? Păstreaz-o în frigider.

Poate ar fi mai bine ca de acum înainte să păstrezi oja în frigider, dacă vrei să eviţi acele bule păcătoase care distrug manichiura la câteva ore de la aplicare.

Faci des beșici la picioare? Încearcă deodorantul sub formă de gel.

Ca să previi apariţia beşicuţelor pe picioare, mai ales acum, când e foarte cald şi piciorul inevitabil transpiră, aplică pe zonele cu pricina puţin deodorant gel/transparent. De ce? Deodorantul păstreză pielea uscată şi astfel frecarea (cea care facilitează apariţia rănilor) nu se mai produce.

Încălzeşte ondulatorul de gene pentru un efect mai bun.

E foarte simplu… Încălzeşte-ţi cleştişorul de gene cu feonul apoi, foloseşte-l ca de obicei. Singura diferenţa e că de data aceasta genele vor sta ondulate mai mult timp.

Uleiul de cocos în loc de demachiant.

Uleiul de cocos este cel mai bun demachiant, mai ales pentru ochi. E natural, dar şi mai important, este foarte eficient.

Nu neglija sprâncenele.

Sprâncenele pline au fost şi sunt un mare trend. Chiar dacă sprâncenele tale sunt subţiri şi rare, există o soluţie pentru asta. Uleiul de ricin face minuni atunci când vine vorba de îndesire. Foloseşte-l cu regularitate timp de cel puţin 2 luni iar efectul nu va întârzia să apară. Cum? Foarte simplu. Pune pe o dischetă demachiantă câteva picături de ulei de ricin apoi, aplică pe sprâncene în fiecare seară. Pentru un efect mai bun, masează bine zona.

Masterează arta smokey eyes folosind … scotch.

Noua ta armă secretă: scotch. Mai întâi, taie-ţi o fâşie subţire şi lipeşte-o pe mână pentru a înlătura o parte din adeziv. Apoi, lipeşte-o de colţul ochiului în aşa fel încât să meargă diagonal spre locul unde se termină sprânceana. Această bandă va avea rolul unui ghid care îţi va delimita până unde să mergi cu fardul. În plus, te va ajuta să ai o linie foarte bine conturată şi curată.

Scapă de roşeaţa de după pensare sau epilare.

Nu este nimic frumos în roşeaţa de după epilare sau după pensare. Unde mai pui că durează, uneori, ore bune până ce pielea îşi recapătă culoarea naturală. Dar există un remediu pentru problema asta. Înmoaie o dischetă demachiantă în lapte (rece dacă se poate) apoi, tamponează zonele iritate. Lasă-l să acţioneze pentru 10 minute apoi, clăteşte cu apă rece.

Scapă de ochii umflaţi.

După ce ţi-ai făcut o cană de ceai verde delicioasă, păstrează pliculeţele. Împachetează-le în celofan şi pune-le în frigider. Când ochii îţi par mai umflați ca de obicei dimineaţa, pune câte un pliculeţ pe fiecare ochi pentru câteva minute. Cafeina naturală din ceaiul verde ajută la reducerea pungilor de sub ochi.

Tratează-ţi părul aşa cum se cuvine cu acest remediu chiar ieftin.

Da, uleiul de cocos încă o dată face minuni. Dar adevărata minune se întâmplă atunci când folosim şi casca de duș. Aplică uleiul de cocos pe scalp cât şi pe toată lungimea firului de păr apoi, pune casca de duș pe cap. Căldura ce se creează acolo ajută uleiul să pătrundă în firul de păr. Lasă tratamentul să-şi facă de cap cel puţin o oră apoi, spală-te cu şamponul tău obişnuit. Rezultatul de după te va face să vrei să repeţi acest tratament cel puţin o dată pe lună.

Dă-i volum părului.

Ai fi uimită să afli ce minuni poate face puţină pudră de talc. Aplic-o înainte de culcare la rădăcini. Astfel, pudra va avea câteva ore bune să absoarbă sebumul de peste noapte, iar dimineaţa când eşti gata să îţi aranjezi părul, vei avea mai mult volum cu care să te joci.

Berea nu doar te răcoreşte vara…

Dacă vrei un păr mătăsos şi foarte curat, atunci masează-ţi scalpul cu un pahar de bere, lasă să acţioneze 5 minute apoi, clăteşte cu apă din abundenţă. Rezultatul? Un păr catifelat la atingere şi foarte lucios.

Dinţi mai albi datorită căpşunilor.

Freacă-te pe dinţi cu căpşuni înainte de periaj. Acidul din ele elimină petele şi oferă un zâmbet mai alb.

Uită de crema pentru ras.

Foloseşte ulei de bebe în schimb sau chiar balsam de păr. Pielea ta va fi mai fină şi mai puţin iritată.

Mierea zaharisită, tratamentul ideal pentru buze.

Şi ce dacă s-a zaharisit mierea? Aplică pe buze şi freacă puţin. Buze moi şi fine vor fi rezultatul final.

sursă foto: shutterstock.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply


*