Thor: Ragnarok nu dezamăgește

0

Amuzant, distractiv şi fermecător. Cam aşa aş descrie, pe scurt, al treilea film Thor. Marvel se întrece pe sine şi surprinde cu fiecare film nou pe care îl scoate… iar Thor: Ragnarok nu este o excepţie de la regulă.

Fără a da prea multe spoilere, blockbuster-ul prezintă evoluţia lui Thor de la prinţul din Asgard la regele acestuia… oricât de mult s-a împotrivit el acestei poziţii, până acum. Sunt câteva scene simbolice în acest sens: este forţat să renunţe la pletele aurii şi va avea parte de o pierdere ce va scoate în evidenţă asemănările dintre el şi tatăl lui, Odin.

Loki are şi el parte de propria evoluţie: de la supervillain la anti-erou; iar, după cum s-a putut vedea şi din trailer, aflăm, în sfârşit, ce s-a întâmplat cu Hulk după dispariţia acestuia în urma luptei cu Ultron. Sunt introduse, de asemenea, noi personaje pe care publicul cu siguranţă le va găsi interesante, precum Valkyria Tessei Thompson.

Nu-mi vine să cred că spun asta, dar scenele cu Cate Blanchett în rolul zeiţei morţii, Hela, mi-au plăcut cel mai puţin. Sunt atât de familiare pentru un film de acţiune cu super-eroi încât le-am simţit ca fiind necesare, dar nu consider că au adus un plus filmului.

Cu toate acestea, concluzia mea este că Thor: Ragnarok îşi merită banii pe bilet. Iar pentru o experienţă completă, merită să îl vezi în IMAX.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*