Să ne amintim de „Omul Elefant”!

0

Al doilea lung-metraj regizat de David Lynch, „The Elephant Man” (Omul Elefant) rămâne un film fără vârstă, ca regizorul său, dealtfel. În 1980, Lynch nu era cu nimic mai puțin revoluționar în domeniul său decât îl vedem astăzi.

Capturând perfect Londra secolului al XIX-lea, Lynch ne poartă într-o călătorie lăuntrică prin intermediul unei povești cel puțin neobișnuite. Un caz nefericit, un accident genetic îl lasă pe John Merrick desfigurat, vulnerabil și dezbrăcat de propria umanitate, captiv în rolul unui simplu exponat.

Salvarea lui Merrick o reprezintă chirurgul Frederick Treves, împreună cu personalul angajat la spitalul unde acesta reușește să îl adăpostească. Nu în ultimul rând, John are parte de înțelegere, companie și afecțiune din partea unei actrițe cunoscute care îi înfrumusețează puținele clipe care îi rămăseseră de trăit. Aici, Lynch surprinde cu o sensibilitate extraordinară condiția artistului. Nimeni nu dezvoltă o legătură mai profundă cu cele mai adânci și tulburătoare aspecte ale umanității decât artistul.

Drama centrală a lui John este refuzul societății de a-i accepta statutul de ființă umană. I se refuză tot ceea ce noi numim astăzi „drepturile omului” – printre altele, demnitatea, fericirea, libertatea. În realitate, drepturile nu există. Ele ne sunt date (sau nu) de către societatea în care trăim. Ea este adevărata colivie înăuntrul căreia avem norocul să întâlnim câteodată alinarea în ceilalți. Vedem, totuși, că, deși Sartre avea dreptate („Iadul sunt ceilalți”), îl putem contrazice ocazional. Ceilalți sunt deopotrivă raiul și infernul nostru, iar aceasta e realitatea cu care trebuie să învățăm să trăim.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*