„Relatos salvajes” („Povestiri sălbatice”)

0

Vara aceasta ne-a vizitat din nou la Timișoara caravana Metropolis, cu un nou set de filme încântătoare, toate recunoscute internațional. Cu toate astea, n-a fost deloc greu să aleg unul despre care să vă scriu luna aceasta, așa că vă împărtășesc câte ceva despre filmul meu preferat din lista caravanei Metropolis 2015.

„Relatos salvajes” („Povestiri sălbatice”) este un film argentinian lansat în anul 2014 și regizat de Damián Szifrón. A fost nominalizat în cadrul celei de-a optzeci și șaptea ediții a premiilor Oscar pentru cel mai bun film străin și a fost selectat pentru a participa în competiția festivalului de film de la Cannes în 2014.

Filmul este compus la rândul lui din șase filme diferite care spun povești diferite, independente una de cealaltă, unite însă prin ideile abordate. Este ușor de urmărit, are un caracter puternic satiric și atât de realist încât ne trimite în negare: datorită faptului că se explorează continuu limita dintre civilizație și barbarism, sfârșim prin a ne liniști pe noi înșine, spunându-ne: „Așa ceva nu se întâmplă niciodată în realitate!”.

Toate cele șase părți ale filmului tratează probleme centrale comune. Ele ne vorbesc atât despre realitățile inegalității sociale și ale nedreptății întâlnite sub diverse forme, cât și despre limitele naturii umane, pierderea controlului și modalitățile de reacție la toate acestea. Învățăm astfel că libertatea are sensuri diferite în funcție de contextul în care ne aflăm, și că este imposibil să ne izolăm de nedreptățile suferite zi de zi.

Nici o clipă din acest film nu trebuie pierdută pe parcursul vizionării sale; nici măcar genericul! Pe parcursul acestuia putem observa că numele fiecărei persoane apărute pe ecran este asociat, deloc întâmplător, cu câte un animal. La început nu facem toate asocierile, motiv pentru care „Relatos salvajes” merită vizionat de cel puțin două ori.

Vă veți bucura să aflați că umorul nu lipsește din compoziția acestuia; dimpotrivă, în orice situație, oricât de tragică, se găsește o parte hazlie, iar filmul capătă o savoare incontestabilă pe parcursul ultimei povești. La prima vizionare nu mi-am dat seama cum au trecut două ore, și aș fi putut vedea cel puțin încă o dată pe-atât.

Nu am de făcut nici un reproș. Toate elementele ce au contribuit la construcția filmului de față se îmbină perfect, și experiența e atât de puternică încât imperfecțiunile scapă din vedere, în special la o primă vizionare. De asemenea, compoziția se bucură de o complexitate remarcabilă, din toate punctele de vedere.

Recomand cu căldură „Relatos salvajes”, și nu mă îndoiesc că mulți alții o vor face. Vizionare plăcută! 🙂

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply


*