Innocence (2004)

0

Innocence marchează debutul regizoral al lui Lucile Hadzihalilovic. Filmul, distins cu numeroase premii la festivaluri internaționale, este ușor de urmărit datorită farmecului său excepțional. Nu este, însă, la fel de ușor de înțeles, putându-i fi atribuite semnificații foarte variate. Așa s-a și întâmplat în cazul criticilor cârcotașe, care au pus pe seama filmului numeroase tematici grotești, precum pedofilia sau traficul de organe.

Cu toate acestea, Innocence rămâne un film excepțional. Deși necomercial, atrage rapid încă de la primele cadre, care par a fi desprinse dintr-unul din acele basme de tipul celor ale lui Hans Christian Andersen sau ale Contesei de Segur, unde inocența ia întorsături stranii.

Acțiunea are loc într-o școală pentru fete, situată adânc într-o pădure misterioasă. Școala este dotată cu internat și se definește mai degrabă ca o „închisoare utopică”, precum însăși Lucile Hadzihalilovic a denumit-o. Fetele sunt transportate acolo la o vârstă fragedă, în…sicrie. Nu există nici un bărbat pe teritoriul școlii, care se întinde pe o suprafață destul de mare, dat fiind faptul că fetele nu au voie să iasă din perimetrul respectiv, pentru a nu înfrunta „pericolele” ce le așteaptă afară.

De fapt, nu întâlnim nici prea mulți adulți la școală, cu excepția câtorva profesoare care se ocupă constant de educația fetelor. Datorită atmosferei profund feminizate și a sugestiei pericolelor ce pândesc în afara școlii, ne așteptăm mereu să se întâmple ceva groaznic, care să constituie un fel de „invadare” a acestui spațiu oarecum sacralizat și supraprotejat. Cu toate acestea, invadarea nu are loc niciodată, și realizăm, în final, că amenințarea percepută vine din interiorul fetelor, și nu din afară. Este vorba despre teama de maturizare, despre abandonarea paradisului pierdut. Deși percepută în general ca o închisoare, școala oferă siguranță și comfort, și ferește de noutăți invazive.

Aflăm, totuși, cu surprindere, că, odată trecute de o anumită vârstă, fetelor le este permis să abandoneze prizonieratul de odinioară. Aceasta se întâmplă dacă sunt „alese”, ceea ce simbolizează faptul că perioada de protecție și educare a luat sfârșit. Când una dintre eleve este „aleasă” și i se permite această libertate, suntem supuși unui mister în plus, pentru care nu primim răspuns. Care este secretul fetei? Toate celelalte eleve doreau să afle, însă a oferi o soluție evidentă la această întrebare ar însemna aducerea filmului pe o traiectorie comună, evidentă, aflată în puternic contrast cu ceea ce diferențiază această capodoperă de multe alte filme pe care le-am vizionat: misterul continuu, a cărui natură este, de asemenea, ascunsă, devenind la rândul său un mister.

Este greu de crezut că în spatele acestui film s-ar afla un regizor debutant. Ignorând convențiile cinematografice cu un curaj remarcabil, Innocence tratează problematica feminității cu o profunzime ieșită din comun. Hadzihalilovic utilizează cadre lungi pentru a intensifica suspansul care domnește de-a lungul întregului film. Muzica este excepțional gândită și în perfect sincron cu elementul vizual, rezultând impresia pătrunderii într-un univers paralel, unde legile terestre nu se aplică în totalitate.

Inspirat dintr-o poveste scrisă de Frank Wedekind, „Innocence” are și o variantă în limba engleză (The Fine Art of Love), care, însă, nu se ridică (în opinia mea) la nivelul variantei în limba franceză. Comparativ cu varianta din 2004, The Fine Art of Love (2005) este mult mai dramatic, oferind răspunsuri cu mult mai multă generozitate decât Innocence. În timp ce eleganța celui din urmă îi lipsește primului, preferința publicului va depinde în mare măsură de propria experiență relativ la problematica tratată, precum și de preferința pentru, ori contra sexualizării evidente a tematicii.

Nu se poate nega, în cazul acestui film, faptul că atrage mai degrabă publicul feminin, însă și aceasta depinde de scopurile pentru care vizionați „Innocence”. Lăsând, însă, la o parte acest aspect, filmul rămâne o capodoperă și un strălucitor debut regizoral, care jonglează mereu cu limita dintre filmul de artă și cel comercial, înclinând puternic către prima categorie.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*