Filme care au „prezis” viitorul

0

A declara că următoarele filme ar fi avut puterea să prezică evenimentele viitoare ar fi de-a dreptul exagerat. Cu toate acestea, astfel de predicții pot apărea în urma producerii unor filme care explorează diverse posibilități și direcții în care lumea s-ar putea îndrepta. „Idiocracy” (2006), de exemplu, este bazat pe teama de faptul că lumea pe care o cunoaștem astăzi ar putea apuca pe o direcție periculoasă din cauza ignoranței oamenilor. Fie că izvorăsc din frica de viitor sau, pur și simplu, din universul imaginar al unor artiști care nu s-ar fi așteptat ca vreo parte din el să prindă viață vreodată.

The Truman Show (1998)

Filme care au prezis viitorul

Deși în 1998, emisiunile TV tip reality show nu existau încă, la numai doi ani de la apariția filmului „The Truman Show”, „Big Brother” a debutat pe micile ecrane în Statele Unite, urmând ca multe alte țări ale lumii să preia acest model. În „The Truman Show”, personajul principal (Jim Carrey) nu este conștient de faptul că fiecare mișcare îi este filmată, iar viața lui este urmărită constant de numeroși oameni din întreaga țară. Ceea ce este important și interesant de reținut este faptul că, deși astăzi abia mai scăpăm de reality shows, în 1998, acest gen de emisiuni era văzute drept ceva straniu și ușor absurde, chiar înfricoșătoare. Cu siguranță, creatorii filmului nu credeau că ceea ce ei au satirizat în 1998 va deveni o realitate cotidiană în 2017. Să considerăm, așadar, că „The Truman Show” reprezintă o critică (în mod neintenționat) a mass-media, care, în loc să evolueze odată cu trecerea timpului, a involuat considerabil.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)

Filme care au prezis viitorul

Cu treisprezece ani în urmă, „Eternal Sunshine of the Spotless Mind” descria un univers în care ștergerea amintirilor din mintea umană era o posibilitate. Această idee este prezentată în contextul cuplului supus la acest tip de modificări. După o despărțire dureroasă, amintirile sunt șterse din memoriile celor doi (Jim Carrey și Kate Winslet), pentru a le ușura experiența.

În mod surprinzător, cu aproape unsprezece ani mai târziu, o echipă de cercetători ce colaborau cu Asociația Americană de Psihologie au anunțat că ștergerea amintirilor va deveni posibilă în curând. Cu toate acestea, beneficiarii acestei tehnologii vor fi cei ce suferă de stres post-traumatic sau alte probleme, considerate a fi mai serioase decât durerera provocată de o despărțire.

Americathon (1979)

Filme care au prezis viitorul

„Αmericathon” demonstrează foarte bine capacitatea de autoironie a Statelor Unite. Din păcate, nimeni nu își imagina că ceea ce era, pe atunci, o satiră, va deveni în curând realitate. Filmul prezintă un guvern falimentat al Statelor Unite, care este nevoit să câștige bani de pe urma unei emisiuni de tip telethon (ceea ce înseamnă, de fapt, o strângere de fonduri televizată, unde telespectatorii pot dona diverse sume de bani) pentru a-și salva economia. Dar cum a devenit „Americathon” o reprezentare înfricoșător de fidelă a lumii în care trăim astăzi? Ei bine, a prezis căderea Uniunii Sovietice, alunecarea Chinei către capitalism și ascensiunea sa economică, precum și decăderea producției de petrol în Statele Unite.

Întâlnim și alte așa-zise predicții, precum evoluția impresionantă a companiei-gigant „Nike”, creșterea popularității emisiunilor de tip reality show sau un președinte al Statelor Unite care este fiul unui fost președinte (și nu se descurcă deloc bine). Filmul nu este neapărat valoros din punct de vedere artistic, dar se bucură de o mare forță intuitivă și analitică.

Her (2013)

Filme care au prezis viitorul

‘Her’ aduce pe marile ecrane posibilitatea de a avea un asistent virtual. Ideea principală, însă, este umanizarea mașinăriilor și pericolele care pot fi declanșate de aceste operațiuni. Astfel, protagonistul filmului se îndrăgostește de asistenta virtuală din computerul său („Samantha”), aceasta fiind prima dată când un astfel de personaj (virtual) apare într-o producție cinematografică. Samantha este surprinzător de asemănătoare cu Siri, asistenta virtuală creată de compania Apple. Ea poate învăța din interacțiuni trecute, fiind capabilă să poarte o conversație inteligentă cu interlocutori umani. Astăzi nu avem doar parte de astfel de asistenți virtuali, însă tehnologia atinge culmi stranii prin aspirația constantă către a crea parteneri romantici pentru oameni în forma unor mașinării. Japonia este țara în care aceste tehnologii se dezvoltă cel mai rapid, ceea ce nu ne surprinde deloc. Deși ideea unor astfel de „parteneri” ne poate părea comodă la început, această parte a științei nu va face decât să ne conducă spre o „mare și gogonată minciună”, precum se spune în basmele noastre populare. Acești roboți nu oferă decât iluzia proximității emoționale, un ideal care va fi tot mai greu de atins la nivel interuman, pe măsură ce vom fi tentați să ne complacem în superficialitate și în dorința de a avea control asupra a ceea ce se petrece în jurul nostru – inclusiv asupra partenerilor romantici.

Idiocracy (2006)

Filme care au prezis viitorul

Acum vreo șapte ani, când am văzut pentru prima oară „Idiocracy” împreună cu un bun prieten (care a trebuit să mă convingă puțin înainte să încuviințez a lua opțiunea în considerare), am fost convinsă că cel puțin o parte din cele prezentate în film se vor petrece în viitor. Și așa a fost: dezinformarea a atins cote inimaginabile, vulgaritatea reprezintă astăzi normalitate, copiii își serbează zilele de naștere la Hooter’s (pentru necunoscători: în afară de centură, singurul loc unde vei fi plătită pentru bustul generos și absolut nici o altă calitate sau vreun alt talent. Și da, a-ți expune o mare parte din „talent” intră în fișa postului), iar președintele Statelor Unite este mai degrabă un showman excentric decât un politician capabil. Curios este faptul că, de când a apărut „Idiocracy”, și Statele Unite s-au transformat tot mai mult în ceva care seamănă mai degrabă cu scena unui show de proastă calitate decât cu o țară care are nevoie de un președinte. Anul acesta i-a urmat și binemeritatul președinte.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Leave A Reply

*