POVESTE PENTRU CARMEN – Ce este timpul?

0

E târziu în noapte şi Carmen se foieşte pe jos, pe podea, încercând să adoarmă. Ursuleţul de pluş Ursu e în pat, în locul ei, fiindcă e bolnav. Mama intră încetişor dar când o vede pe fată pe jos (de fapt nu o vede, se împiedică de ea) strigă în gura mare:

-Carmen! Ce faci pe jos? Învelită în pătură? Ai căzut din pat?

-Şşşt, mai încet… aş dormi, dacă m-ai lăsa şi nu ai vorbi aşa tare lucruri evidente…

-Păi nu se doarme în pat? Ce cauţi pe jos? Ai pierdut ceva?

-Am pierdut timpul, da! E o situaţie specială, Ursu e bolnav şi l-am lăsat să doarmă în locul meu, poate se face bine până mâine. Înţelegi situaţia?

-De unde ştii că e bolnav?

-Am observat eu… îi pică părul!

-Da, e bătrân, e posibil…

-E posibil să moară? strigă fata speriată.

-Imposibil! Urşii de pluş nu mor niciodată! Treci repede în pat, e rece jos, vrei să te-mbolnăveşti şi să tuşeşti iar 17 zile şi 18 nopţi?

-Dacă mă îmbolnăvesc, eu o să mor?

-Nu, o să iei injecţii în fund! Treci în pat şi ia-l pe Ursu în braţe! ordonă mama, dură.

-Hahaha! se auzi de sub plapumă Emi. Vreau să văd cum ia Carmen injecţii în fund!

-Poate o să iei tu una imediat… în limbă! o ameninţă Carmen ridicându-se de pe jos.

-Crecă în fund doare mai tare! chicoteşte Emi, curajoasă.

-Fetelor, linişte, e târziu, aţi vorbit destul astăzi. Să ne culcăm.

-Păi dacă e deja târziu, să nu ne mai culcăm! Să ne sculăm! râse Emi, ridicându-se în fund.

-E doar 11 noaptea, pitico, e târziu pentru copii, pentru oamenii mari mai merge…

-E târziu pentru toţi, noaptea ne-a fost dată ca să dormim…

-Şi dacă nu ne este somn, de ce să ne chinuim? întrebă Carmen.

-Dar nu o să ne chinuim! Punem capul pe pernă, închidem ochii, închidem gura, mulţumim la D-zeu că avem pat şi pernă, şi …încercăm să dormim!… zise mama, înţeleaptă.

-Eram sigură că o să zici asta… oftă Carmen, cu Ursu în braţe. Oare să îl ducem la doctorul de animale?

-Nu e animal, e doar un urs de pluş! râse Emi.

-Ia uite, ce deşteaptă e pitica! Poate vrei ceva peste gură!

-Gata! Ziua s-a încheiat, noapte bună! Să nu mai aud ciripeli…

-Noapte bună! strigară fetele într-un glas, iar Carmen adăugă: noi nu ciripim, bolborosim!

-A spus cineva ceva? A bolborosit cineva ceva?

-Eu, mama, dar am spus în gând! M-ai auzit? întrebă, ironică deja, Carmen.

-Ştii că mamele aud şi gândurile copiilor. Ah!dar gata, linişte, nu mai filozofăm acum. Somn uşor, lin şi pufos– să nu cădeţi din pat jos!

-Vai, mama, ce hazoasă eşti! râse Emi, până căzu jos din pat! Dar se ridică repede şi se băgă sub plapumă, făcând comentariul: m-am trântit de bună voie!

Şi mama stinse lumina şi se retrase, oftând de fericire, din camera fetelor.

-Ia uite ce deşteaptă e pitica! comentă Carmen, răutăcioasă.

-Nu mai sunt pitică demult…

-Ştii ce înseamnă „demult”?

-Da. Adică, mult timp, nu glumă!

-Ce e timpul, pitico?

-Ăăă… e ceva ce trece. Ce râzi aşa? Tu ce zici că e timpul?

Linişte. Carmen nu ştie răspunsul.

-Hai, deşteapto, ce e timpul! Ceru Emi sorei să o lămurească. Mai repede, că trece timpul.

-Eu ştiu să pun întrebări deştepte, nu ştiu şi răspunsurile.

-Tu faci glume, vrei să spui…

-Fac de toate, dacă e nevoie!

-E nevoie de răspunsuri! Cine deţine răspunsurile?

-D-zeu din Ceruri… am auzit şi eu…

-Atunci să te întâlneşti cu el, să te lămurească! Chiar acum!

-Ei, pitico, ce spui? Crezi că are timp de mine şi de întrebările tale? Şi cum să mă duc Sus, la el, în Ceruri?

-Îl strigi şi poate vine EL la tine. Dacă te rogi şi strigi cu credinţă, cică vine!

-N-are EL timp să vorbească cu copiii…

-Păi am auzit că îi plac copiii! Chiar mult!

-Atunci, strigă-l tu, tu vrei să ştii ce e timpul!

-Mie mi-e frică de oamenii fffoarte bătrâni. Nici nu înţeleg ce spun, că nu mai au dinţi în gură şi sâsâie…

-Hahaha! Crezi că D-zeu n-are dinţi în gură şi de aceea nu se arată oamenilor?

-E tare bătrân, e cel mai bătrân dintre toţi bătrânii, eu ştiu? O mai avea?

-S-o fi dus şi el la dentist, cândva.

-Poate! Dar oricum du-te tu la el, că eu nu ştiu să vorbesc aşa corect ca tine.

-Ah, stai aşa, că mai e cineva care ştie toate răspunsurile! Google, bara aia din computer!

-A, da! Cred că ai dreptate, mama mereu îi scrie întrebări şi primeşte răspunsuri automat!

-Fugi în sufragerie şi adu tableta lu’ mama aici, sub plapumă!

-Eu? De ce eu?

-Tu eşti mai invizibilă decât mine, că eşti pitică…

-Bine, hai că vin repede… dacă pot! şi pitica se duse tiptil şi revenii cu tableta atotştiutoare! Carmen o deschide pe Google şi scrise acolo: ce e timpul? Şi citi, bolborosind: În mod tradiţional, timpul e văzut ca măsurarea distanţei dintre evenimente. El e compus din trecut, prezent şi viitor! Oamenii măsoară timpul folosind multe unităţi, unele bazate pe evenimente reale- ca rotaţia Pământului în jurul Soarelui- ,altele sunt arbitrare…

-Pfui! Ce citeşti tu acolo? Nu mai înţeleg nimic! Ce e arbitrar? Un arbitru fără fluier? Şi ce e tradiţional? Acum am şi mai multe întrebări! se văicări Emi.

-Ţi-am spus doar: e mai bine să pui întrebări decât să cauţi răspunsuri!

-Şi cum, Pământul se învârte după Soare? De aia mi-este mie cald uneori, că Pământul e gata gata să pună mâna pe Soare! Se joacă de-a prinsa?

-Nu, doar se roteşte în jurul Soarelui. Vai de noi dacă ar pune mâna pe el, ne-am topi!

-Chiar aşa, ce deşteaptă eşti! Da’ mai departe de Soare nu se poate duce?

-Nu, nici mai departe, nici mai aproape! Doar se roteşte, se-nvârte, de plictiseală, cred…

-Dar eu de ce nu ameţesc, că doar sunt pe pământ, care se învârte cu mine? Sau se învârte doar noaptea, când eu dorm şi sforăi?

-Ah, cât de mult vorbeşti! Se învârte mereu, dar încet, n-ai timp să ameţeşti! Dacă s-ar învârti repede, ar cădea toate în cap!

-Şi totuşi, unii oameni sunt ameţiţi tot timpul…

-Fiindcă beau alcool! râde Carmen.

-Ce e alcoolul ?

-Nu e apă!

-Chiar că eşti deşteaptă! exclamă sincer Emi şi apoi cască zgomotos.

-Tu chiar toate lucrurile trebuie să le faci cu zgomot?

-Trebuie, că acum sunt pitică. Cu timpul, când voi creşte, voi fi mai puţin zgomotoasă.

-Ce e timpul?

-Ce e acum timpul, nu contează, bine că e… că dacă n-ar mai fi, n-am mai fi!

-Dacă n-ar mai fi timp… n-am mai fi? Noi?

-Da, nu l-ai citit pe Google? El măsoară evenimentele noastre, şi dacă nu mai facem evenimente, suntem gata! Terminat!

-Mamă! Asta nu am înţeles acum, dar să-mi mai spui mâine o dată, că acum mă culc.

-Te culci de-adevăratelea sau mai tragi cu ochiul la tabletă?

-Mă culc!

-Închide tableta şi pune-o sub pat.

-Eu nu fac ce-mi spui tu! Hai, culcarea, pitico!

-Nici eu nu fac ce-mi spui tu, întrebăreaţo!

-Hai că-mi consumi timpul degeaba! Pa!

-Cum „pa”? Noapte bună, surioară!

-Taci odată?

-Eu pot şi în somn să vorbesc!

-De unde ştii, că dormi? Numai eu pot ştii asta!

-Am glumit, ce, numai tu să glumeşti?

-Of, mă doare limba-n gură cât de mult trebuie să vorbesc cu tine!

-Pe mine nu mă doare! Poate te molipseşti de la Ursu de vreo boală ascunsă.

-Nici o boală nu e ascunsă.

-Ba e, până se descoperă.

-Noapte bună, surioară!

-Ce? Chiar vrei să te culci?

-Chiar şi să dorm…

-Of! Cât timp irosit cu dormitul… am putea face atâtea evenimente dacă n-am dormi…

-Dacă nu dormi acum, noaptea, o să dormi mâine toată ziua!

-Ba nu dorm eu ziua!

-Dacă nu dormi nici noaptea, nici ziua, o să fii ameţită!

-Da? Şi o să zică lumea că am băut… aia… alcoolul?

-Exact!

-Păi atunci oamenii pot fi ameţiţi şi de nesomn, nu doar de alcoolul!

-Da, pot, aşa e!

-Vai, ce deşteaptă sunt! Cred că o să te întrec, cu timpul… în timp… o să mă culc acum, un timp… ce frumos e cuvântul ăsta: timp! timp…

… şi fetiţa adormi.

Text: Cristina Glee
sursă foto: freepik.com

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*