Să citim povestiri… ALTFEL

0

Anul acesta am citit mai multă proză scurtă decât de-obicei, fără să-mi propun acest lucru, s-a întâmplat să-mi pice în mână volume ce m-au atras de la prima vedere și experiența s-a dovedit benefică. De curând, am avut plăcerea de a citi două volume de povestiri inedite, ale unor scriitori tineri, cu un real potențial de revigorare a literaturii actuale. Unul dintre ei este Radu Găvan, despre care am mai scris anterior, pornind de la romanele Exorcizat și Neverland. Radu Găvan a revenit într-un mod surprinzător cu volumul Amurgul unui scriitor, pe care l-a publicat în format electronic, oferindu-l gratuit cititorilor pe platforma smashwords.com – (https://www.smashwords.com/books/view/663728). Șapte povestiri cu subiecte rupte din realitatea ce ne înconjoară, gravitând în jurul ideii de familie, implicând o întreagă gamă de trăiri legate de aceasta, redate într-un stil tranșant, nemilos pe alocuri. Pentru că realitatea nu este idilică, oricât ne-am încăpățâna să visăm asta. Delicatețea și duritatea, sensibilitatea și violența se îmbină spectaculos în bucățile de proză ce alcătuiesc acest volum, explorând dedesubturile conștiinței, ceea ce de obicei rămâne în umbră. Iubirea apare în diferite ipostaze, întunericul se insinuează și el, subtil sau brutal, în povești tulburătoare.

Cel mai mult mi-a plăcut povestirea ce dă titlul volumului – tristă, dar cu atât mai fascinantă, plină de fraze ce mi-au dat fiori, m-au emoționat de-a binelea, cum este acest paragraf:

„ – De ce scrii? voiau ei să știe și de fiecare dată bărbatul alegea aceleași răspunsuri – Scriu pentru mine, pentru că am nevoie, pentru că îmi place… În acea dimineață însă, când timpul trecuse de mult peste toate răspunsurile, își dăduse seama că singurul răspuns care mai rămăsese era – Scriu ca să nu uit. ”

Povestirile lui Radu Găvan îți dau de gândit, scot la iveală trăiri bine ascunse și nu te pot lăsa indiferent. Te intrigă, te răscolesc, ating puncte sensibile. Iar unele, așa cum este cazul povestirii Într-o vineri din decembrie, te înfioară de-a binelea. Și totuși, în spatele imaginilor terifiante, ce m-au luat prin surprindere, esența o constituie iubirea, o iubire a situațiilor-limită.

Alt volum de povestiri care mi-a plăcut este Memoriile Domnului Roșu de Celestin Cheran, apărut la Editura Herg Benet, în colecția Cărțile Arven. Scurte, dar dense, împingând realitatea către spațiul fantasticului, povestirile lui Celestin Cheran sunt o lectură inedită, surprinzătoare. Bizarul este la el acasă și învârte pe degete destine, întâmplări, sentimente. Doza de fantastic o depășește pe cea a realului, dar dincolo de imaginile mai mult sau mai puțin credibile, se întrevăd idei de o uimitoare profunzime. La Celestin Cheran, totul devine metaforă, fiecare zbatere interioară plăsmuiește un întreg univers. Fie că vorbim de căutarea propriei identități, fie de conștientizarea ratării sau a zădărniciei, în aceste mici bucăți de proză se ascund intensități nebănuite ale spiritului uman. Mi-a rămas în minte povestirea O fotografie din Rai, ce se distinge cumva de toate celelalte prin tonul ceva mai blând și prin notele idilice pe care le marchează. În povestirea aceasta, fotografia devine rama ce păstrează iubirea în eternitate, așa cum trecerea timpului și existența de zi cu zi nu o pot face.

Și când credeam că s-a terminat, că nu mai pot fi atinsă, a venit ultima povestire, Scările rulante, care zice pe-undeva cam așa:

„Tot timpul trăiești cu impresia că ești undeva pe la mijlocul lucrurilor. Ești aproape de ceva și departe de altceva, niciodată exact acolo unde vrei. Acolo unde vrea ceva adânc și inexact din tine, ceva ca o inimă bătând în noaptea acoperită de râuri.”

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Andreea Iulia Toma

Existența mea ar fi lipsită de culoare dacă n-ar fi cărțile, cărora le-am dedicat o bună parte din timpul meu în ultimii ani (aproape patru), de când mi-am făcut și eu un blog ca tot omul și îmi dau cu părerea atunci când simt nevoia. Mămică, de profesie jurist, dar fără a fi practicat vreodată, mă învârt într-un spațiu înțesat de cărți, mici bucurii și tot felul de griji neinteresante.

Leave A Reply

*