Purgatoriul îngerilor – Camelia Cavadia (Editura Trei)

0

După „Vina” și „Măștile fricii”, așteptam cu nerăbdare un nou roman al Cameliei Cavadia, iar așteptările mi-au fost depășite când am început să citesc „Purgatoriul îngerilor”. Se simte la fiecare pagină că autoarea a pus mult suflet, că problema adesea ignorată a copiilor dispăruți a pătruns în profunzimile ființei sale și, scriind despre ea, a încercat să îi ajute cumva pe acești copii. Un mănunchi de povești dureroase, adesea terifiante, dacă te pui pentru o clipă în pielea vreunuia dintre personaje. Este dificil până să te și imaginezi în postura unui copil ce rătăcește în jungla străzilor sau a unuia dintre părinții acestora. Și, din acest punct de vedere, empatia care învăluie romanul este admirabilă. Autoarea pătrunde în profunzimile acestor suflete chinuite și scoate la iveală o realitate de care noi, ceilalți, norocoșii, habar nu avem.

Două lumi despărțite de un zid de sticlă. Multă emoție, multă tensiune și un mesaj puternic, pe care cititorul îl va desluși cu ușurință. Fiecare om are o latură bună și una întunecată, viața noastră se desfășoară între aceste două coordonate de când e lumea și fiecare dintre noi este responsabil de ponderea Binelui și a Răului în propria persoană, dar și în jurul nostru. Romanul este dedicat celor care au pierdut pe cineva, dar și celor care privesc de pe margine aceste drame, cu gândul că lor nu li se poate întâmpla. Narațiunea este construită în jurul lui Teodor, un băiețel dispărut cu ani în urmă și pe care familia încă speră să îl găsească. Alături de povestea sa tristă, dar totuși plină de speranță, sunt relatate și alte povești, ale căror protagoniști nu sunt atât de norocoși să-și păstreze neîntinat acel ceva care îi poate ajuta să rămână ei înșiși. Teodor nu-și pierde fondul bun, învață să scrie și să citească și nu se lasă înghițit de pâcla Răului.

Pe de altă parte, familia sa trece prin transformări profunde în decursul anilor în care băiatul lipsește. Abia în final aflăm în ce circumstanțe și de cât timp dispăruse Teodor și atunci întreaga poveste capătă dimensiuni uriașe, iar emoția atinge punctul culminant. Fără îndoială, o astfel de dramă nu poate rămâne fără urmări. Copiii care, dintr-un motiv sau altul, sunt rupți de lângă familiile lor și devin sclavii unei vieți cărora nu îi aparțin, rămân cu traume ce nu se pot șterge, chiar dacă sunt găsiți la un moment dat. Romanul Cameliei Cavadia trage un semnal de alarmă și zdruncină cititorul, care nici el nu va mai putea fi același în urma lecturii. Dar, oricât de tristă ar fi experiența acestei lecturi, sentimentul care persistă o dată ce ai închis cartea este unul optimist, plin de speranță.

About Author

Andreea Iulia Toma

Existența mea ar fi lipsită de culoare dacă n-ar fi cărțile, cărora le-am dedicat o bună parte din timpul meu în ultimii ani (aproape patru), de când mi-am făcut și eu un blog ca tot omul și îmi dau cu părerea atunci când simt nevoia. Mămică, de profesie jurist, dar fără a fi practicat vreodată, mă învârt într-un spațiu înțesat de cărți, mici bucurii și tot felul de griji neinteresante.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.