Libertatea în literatură

0

Arta, în oricare dintre formele sale, implică libertatea. Dacă acest reper ar lipsi, arta nu ar mai fi artă, ci doar produsul îndeplinirii unei sarcini, executarea unei comenzi. Artistul se raportează la el însuși, la ceea ce gândește și simte, iar talentul său se desăvârșește într-un spațiu lipsit de constrângeri, chiar și în circumstanțe care resping libertatea individuală. Pictorul și pânza, sculptorul și piatra sau lemnul, scriitorul și coala de hârtie sau orice alt obiect care suportă scrisul. De-a lungul istoriei, nu puține au fost momentele în care a-ți asuma libertatea a însemnat un joc periculos, extrem de riscant. Scriitorii, și nu doar ei, au ales adesea să riște, exprimându-se liber, chiar dacă operele lor nu aveau șansa de a ajunge în fața publicului. Și asta pentru că, atunci când scrii, nu o faci doar pentru a publica, scrii pentru că nu poți altfel, pentru că anumite idei cer imperios să iasă din tine, într-o formă sau alta. Putem vorbi despre libertate în literatură fie ca temă, fie ca modalitate de exprimare.

În istoria recentă, primul nume care îmi vine în minte din sfera literară este cel al lui Aleksandr Soljenițîn, al cărui spirit nu și-a pierdut libertatea în condiții mai mult decât ostile. Fie că alegeți să-i citiți povestirile, cum ar fi O zi din viața lui Ivan Denisovici, fie că vă îndreptați către scrierile mai vaste, cum sunt Arhipelagul Gulag sau Pavilionul canceroșilor, veți regăsi amprenta libertății acolo unde ea pare că nu există. Nu sunt cărți ușoare, dimpotrivă, dar merită efortul, pentru că ele se constituie în mărturii asupra esenței ființei umane, dar și asupra unor pete întunecate ale istoriei.

Una dintre cele mai cunoscute cărți ce are ca temă libertatea, sau mai degrabă lipsa ei, este 1984 a lui George Orwell. Scris în 1948, romanul acesta are un puternic caracter previzionar, chiar dacă la momentul apariției putea fi lesne încadrat în categoria SF. El descrie o societate totalitară în plenitudinea mecanismelor sale, cu ministere aferente fiecărui domeniu al vieții, menite să controleze și să dirijeze orice mișcă sau palpită în interiorul societății. Avem, de exemplu, chiar și Ministerul Dragostei, nici pe departe atât de romantic precum ar putea sugera numele. O astfel de lectură îți oferă un terifiant exercițiu de imaginație și naște multe întrebări. Este o utopie, desigur, iar problema libertății este amplu dezbătută printre rânduri de cititorii care, oripilați, încep să înțeleagă mult mai bine valoarea acesteia, dar și fragilitatea ei.

Un alt roman care explorează tema libertății este Ruta subterană de Colson Whitehead, inspirat din istoria reală a comunităților de culoare din Statele Unite ale Americii. Concret, romanul prezintă lupta pentru libertate, fuga din sclavie folosind ruta subterană – o rețea de cale ferată clandestină, construită în subteran, destinată salvării sclavilor care reușeau să fugă de pe plantații. Viața acelor oameni era îngrozitoare, chinuri greu de închipuit se abăteau asupra lor la cea mai mică greșeală, ba chiar și fără motiv. Cei tineri se născuseră în sclavie, nu cunoșteau gustul libertății, dar totuși și-o doreau. Cora, o tânără sclavă, reușește să fugă spre nord, unde sclavia era privită altfel, iar negrii aveau șansa să ducă o viață aproape normală. Umbra sclaviei însă îi urmărește oriunde s-ar afla, obișnuiți fiind cu lipsa libertății mai mult decât cu libertatea în sine. Ruta subterană poate fi considerată ea însăși un simbol al libertății mult visate de negrii din sud, libertate care implică mult curaj, multe sacrificii și, de multe ori, moartea.

La noi în țară, în perioada comunistă, nu era ușor să fii scriitor și cu atât mai puțin să-ți fie publicate scrierile. Este bine-cunoscută cenzura care opera asupra literaturii și totuși, se scria, chiar dacă ceea ce rezulta îngroșa adesea teancurile literaturii de sertar. Însă cei atinși de microbul scrisului găseau în literatură arma cu care luptau împotriva regimului, împotriva diluării individualității. Și prin literatură își păstrau libertatea spiritului. Cel mai cunoscut roman din acea perioadă este Cel mai iubit dintre pământeni al lui Marin Preda, o critică adusă regimului comunist care a reușit să treacă de cenzură grație prestigiului de care se bucura scriitorul, dar și datorită capacității acestuia de a-și îmbrăca ideile și critica în figuri de stil care mascau adevăratele mesaje. Poate părea desuetă o astfel de lectură, dar nu este deloc așa. Cred că romanul lui Preda poate fi și trebuie citit și astăzi, mai ales de tineri.

About Author

Andreea Iulia Toma

Existența mea ar fi lipsită de culoare dacă n-ar fi cărțile, cărora le-am dedicat o bună parte din timpul meu în ultimii ani (aproape patru), de când mi-am făcut și eu un blog ca tot omul și îmi dau cu părerea atunci când simt nevoia. Mămică, de profesie jurist, dar fără a fi practicat vreodată, mă învârt într-un spațiu înțesat de cărți, mici bucurii și tot felul de griji neinteresante.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.