Guilty Pleasure Books

0

În numărul acesta al revistei, vorbim despre „plăceri vinovate”, și cum în materie de cărți subiectul este unul destul de vast și de controversat, m-am gândit să vă prezint câteva astfel de cărți ce pot fi considerate ”guilty pleasures” (sau nu) – depinde de unghiul din care le privim, dar și de cititori. Nu este vorba doar de cărțile cu substrat erotic sau de cel care au un limbaj licențios, ci de acele cărți care nu par suficient de serioase pentru a fi luate în seamă de critica literară.

Primul titlul care îmi vine în minte este ”Fifty Shades of Grey”– poate cea mai populară carte din literatura erotică a ultimilor ani, bestseller internațional, ecranizat, ultra-discutat, care, probabil, nu mai are nevoie de prezentare. Dacă sunteți cititori măcar ocazionali, dacă nu împătimiți, cu siguranță ați auzit de acest controversat roman și de cele care l-au continuat. Picant, incitant, revoltător pe alocuri, nu a putut trece neobservat. Și, spre deosebire de alte cărți asemănătoare, „Fifty Shades of Grey” poate fi tentant și pentru bărbați, nu doar pentru femei.

Urmeză cărțile din genul chick-lit, destinat îndeobște femeilor, cu o mare diversitate de titluri, dintre care m-aș opri asupra romanului Jurnalul lui Bridget Jones de Helen Fielding (și el foarte popular, ecranizat în 2001), care prezintă o poveste aparent banală, având în centru un personaj înzestrat cu o sumedenie de probleme specifice multor femei contemporane – lupta cu kilogramele, cu viciile, găsirea bărbatului potrivit, timpul care nu vrea să stea în loc și lista poate continua. Crizele femeii de după treizeci de ani sunt explorate în amănunt și cu mult umor, ceea ce face ca lectura să fie una foarte relaxantă. Însă sub forma aceasta lejeră se ascund lecții de viață – despre acceptarea de sine, despre cunoașterea propriei persoane și gestionarea defectelor care se pot transforma lesne în calități.

O astfel de trecere în revistă nu ar fi completă fără romanele lui Jojo Moyes, care și-au câștigat rapid fani pe tot mapamondul. Dintre acestea, cel mai celebru este „Înainte să te cunosc”, ecranizat și el – un roman tulburător care vorbește despre iubire și renunțare, o poveste actuală, plină de imprevizibil, în care sacrificiul reprezintă prețul pe care dragostea îl cere uneori.

Și dacă tot vorbim de „plăceri vinovate”, iată două romane ce poartă chiar acest titlu – primul poartă semnătura Norei Roberts și este o poveste palpitantă ce are în centru o iubire interzisă, bani, putere și multe intrigi. Cel de-al doilea o are ca autor pe Elizabeth Hoyt și poate fi considerat un roman istoric, plin de romantism și povești întortocheate în care dragostea pare a fi ingredientul principal, chiar dacă nu e pentru cine se pregătește. De aici până la comploturi care vor ține cititorii cu sufletul la gură nu mai e decât un pas.

About Author

Andreea Iulia Toma

Existența mea ar fi lipsită de culoare dacă n-ar fi cărțile, cărora le-am dedicat o bună parte din timpul meu în ultimii ani (aproape patru), de când mi-am făcut și eu un blog ca tot omul și îmi dau cu părerea atunci când simt nevoia. Mămică, de profesie jurist, dar fără a fi practicat vreodată, mă învârt într-un spațiu înțesat de cărți, mici bucurii și tot felul de griji neinteresante.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.