Un nou show în cadrul Backyard Acoustic Season: TRAVKA electro-acustic în 21 iulie, la Jardin

0

Afis-General-Backyard

Vineri, în 21 iulie Jardin este gata să îi găzduiască pe băieţii de la TRAVKA, în cadrul seriei Backyard Acoustic Season, ajunsă la mijlocul proiectului.

TRAVKA au păşit pe scenă alternativă românească în 2002. Prin concerte pline de energie şi o lirică deosebită, trupa a cucerit definitiv un public fascinat de forţă acordurilor rock împletite cu poezia provocatoare a versurilor. Au participat la cele mai mari festivaluri de muzică din România, au avut numeroase apariţii TV şi au fost aclamaţi de presă de specialitate. Lansând deja trei albume fundamentale pentru rock-ul alternativ autohton, Travka continuă să experimenteze şi să exploreze noi şi noi orizonturi muzicale.

Până atunci, te invităm să te bucuri de lucrurile interesante pe care le-am aflat chiar de la ei.

1. Ce îi inspiră pe membrii trupei TRAVKA?
Ne inspirăm reciproc. Dacă te referi la piesele noastre, ele se nasc din senin, inexplicabil, de regulă când suntem cu toţii de faţă. Cele care au norocul asta. Cele care nu, rămân în sala de repetiţii şi nu mai aude nimeni de ele niciodată – cel puţin o vreme.
2. Ce muzică ascultaţi pe drum spre concerte? Ne puteţi spune o melodie din categoria “guilty pleasure”? 🙂
Nu există vinovăţie în plăcere dacă eşti sincer cu tine însuţi 🙂
3. Care este piesa TRAVKA de care sunteţi cei mai ataşaţi? Ne puteţi spune povestea ei?
Totul în jur se transformă, şi ne place să credem că şi noi. Mereu cea mai recentă aventură muzicală e cumva cea mai apropiată de noi. Cei care vin la concertele noastre probabil sunt familiarizaţi cu piesele încă nelansate oficial dar în care credem şi care înseamnă mult pentru noi. Piesele vechi, lansate, sunt nişte bătălii deja duse – unele pierdute, altele câştigate. În aceste piese noi simţim încă fiorul de dinainte de strigătul de lupta.
4. Suntem siguri că aveţi multe amintiri împreună, dar ne puteţi împărtăşi o poveste amuzantă dintr-un turneu?
Nu neapărat amuzantă, deşi are hazul ei acum la distanţă anilor, dar a fost un moment demult, în primii ani de Travka, când la un concert mare alături de alte trupe am fost huiduiţi. Important e că am fost totuşi pe aceeaşi lungime de undă cu câţiva oameni de acolo, iar din experienţă aia am învăţat multe.
5. Ce fac membrii trupei TRAVKA când nu sunt pe scenă? Cu ce va ocupaţi?
Tot cu muzică! Planuri, producţie, proiecte individuale. Din muzică venim şi în muzică ne întoarcem, întotdeauna. George mai scrie şi cuvinte care ar putea să vadă o viaţă a lor, cândva, mai devreme sau mai târziu.
6. Ce va deranjează şi ce va place la industria muzicală de azi?
Muzică de consum nu ne-a făcut plăcere niciodată. Soundtrack-ul constant din mall-uri şi din hypermarket. Ofertele din benzinării, atunci când nu dai de vreo surpriză colosală. Trăim în nişte lumi aflate în antiteză, probabil că şi spre noi vine dintr-acolo o reacţie similară, e o relaţie de hate/hate. De plăcut, e reconfortant când dai peste oameni care se raportează la lucruri similar cu ţine. Muzică pare că are deseori această putere, să aducă oamenii laolaltă.
7. Un gând de final pentru publicul ALTFEL din Timişoara?
Să nu facă niciodată rabat de la ei înşişi. Să caute, să nu se mulţumească cu ce li se da, să scormonească până vor reuşi să câştige noi şi noi perspective. Noi va aşteptăm cu drag vineri seară la o mică incursiune în lumile noastre.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*