Sincretic Bastion 2021. Adevăr sau provocare?

0

Suntem Capitală Culturală Europeană în 2021… Norocul nostru că există parteneriatul cu Novi Sad! Da, e minunat, ca idee sau proiect pe hârtie, să fii capitală culturală, dar când timișorenii organizează pregătirile, reveria se transformă în fum.

Evenimentele create cu suflet și pasiune, dar neorganizate în detaliu, ci în ultimul moment nu sunt, cu siguranță, soluția.

Și, dacă, totuși, evenimentul se concretizează, este nevoie de atenție la lucruri mărunte și de un amfirion (sau mai mulți, în funcție de eveniment) care să păstreze imaginea instituției culturale pe care o reprezintă și să creeze o imagine impunătoare a evenimentului pe care îl găzduiește; o prezentare de eveniment nu poate consta doar în glume „nesărate”, în gafe și greșeli. Un gentleman trebuie să rămână gentleman în orice condiții, mai ales sau, cu atât mai mult, în public.

Ziua 1 / 24 iunie, ora 20.30 / Sincretic Bastion 2021 – Concert susținut de Orchestra Operei din Novi Sad alături de soliști cu nume sonore în lirica operelor din Viena, Berlin, Seul și Timișoara, cu un repertoriu internațional de mare popularitate. (sursă: pagina oficială a evenimentului.

Din păcate, noi nu am beneficiat, în prima seară a evenimentului, de așa ceva, ci de glume neinspirate (pentru a ne păstra eleganța în exprimare), de „surprize” din categoria „subcultură”, de gafe penibile și greșeli de pronunție, atât în limba română, cât și în limbile în care au fost anunțate titlurile ariilor interpretate, spre exemplu. Întreaga prezentare pare să fi fost o improvizație de o calitate cel puțin îndoielnică din partea cuiva care a uitat despre eveniment (?), fapt care s-a reflectat atât în atitudine, cât și în ținută și comentarii. Vorbim aici despre cineva cu pretenția de a reprezenta imaginea unei instituții culturale de prestigiu a urbei.

Din punct de vedere tehnic, lucrurile nu au fost cu nimic mai roz, sonorizarea fiind problematică, interpretările soliștilor încadrându-se în aceeași categorie, mai puțin a cuplului de soliști coreeni, care au dat clasă evenimentului, strălucind pur și simplu. Voci curate, respirații perfecte, tehnică impecabilă, atitudine elegantă, standarde înalte, spre deosebire de ceilalți soliști care aveau doar pretenții de celebritate, nesusținute în niciun fel. (A cânta pe o scenă străină nu te recomandă ca fiind un artist extraordinar!) Iar un director de instituție culturală organizatoare care subliniază doar timpul scurt de organizare și faptul că nu au găsit soliști mai buni, spune, singur, totul despre valoarea muzicală a evenimentului, declasându-l dintru început (și până la final) în ochii spectatorilor.

Dacă nu ai timp să organizezi un eveniment, nu îl organizezi. Atât e de simplu. Astfel de concerte nu se fac în urma unui brainstorming de tipul „hai să facem și noi ceva”, fără a-l planifica până în cel mai mic (în aparență) amănunt; în lumea artei detaliile sunt semnificative, iar fiecare dintre cei implicați în proiectul 2021 trebuie să înțeleagă acest lucru, alături de faptul că o imagine strălucitoate și fascinantă trebuie creată și păstrată; e ca și când ai vrea să gătești paste alla carbonara și nu ai avea șuncă și smântână – aceasta a fost imaginea de ansamblu a primei seri: au lipsit ingrediente de bază, precum o imagine elegantă, valoarea artistică și strălucirea.

Iar dacă așa se vor desfășura și serile de muzică simfonică sau de operă în aer liber în 2021, mă întreb, panicată și, în același timp, disperată, ce ar putea cineva traduce simultan unui grup de turiști străini din prezentarea amfitrionului serii…

Cât despre ideea de a cânta Radetzky Marsch pe fundal de focuri de artifcii mi se pare, pur și simplu o blasfemie la adresa muzicii, a compozitorului ei și a orchestrei pentru că la public nu a ajuns niciun sunet, nicio notă, cu atât mai puțin au lipsit tradiționalele momente în care dirijorul conduce apluzele publicului. Păcat de muzica superbă!

Apoi au fost chemați soliștii în scenă, pe fundalul aceluiași foc de artificii, în vreme ce spectatorii priveau spectecolul de pe cerul orașului, aplaudându-l și, astfel, ignorându-i (voluntar sau nu). În ochii lor se putea citi dezamăgirea, căci aplauzele nu le erau adresate.

Ziua 2 / 25 iunie, ora 20.30 – Concert susținut de Pasărea Rock și Aura Twarowska acompaniați de Orchestra Simfonică a Vojvodinei. Ambele concerte vor fi dirijate de Maestrul Radu Popa. (sursă: pagina oficială a evenimentului).

Cât despre a doua seară, sonorizarea a fost impecabilă, iar Mircea Baniciu și a sa trupă au evoluat bine în fața unui public anost, lipsit de energie și entuziasm. De ce? Simplu: spectacolul a început cu peste o jumătate de oră întârziere (ne-a luat prin surprindere canicua finalului de iunie!), iar la scurt timp după aceea a urmat o penibil de lungă pană de curent. Și, de-aici încolo, totul a fost descendent din punctul de vedere al atmosferei, chiar dacă s-au cântat o serie de hituri la care timișorenii, în condiții normale, reacționează entuziast, cântând împreună cu cei de pe scenă. Acum, toate acestea au lipsit, concertul lăsând un gust amărui atât spectatorilor, cât (sunt aproape convinsă) și artiștilor.

Momentul Timișoara, mon amour a fost un eșec, versurile și melodia fiind necantabile, iar biss-ul – pur și simplu impus publicului, piesa fiind fără potențial de a deveni hit, așa cum, poate, s-a sperat.

Apoteoticul foc de artificii, plasat mult prea aproape de public, ne-a făcut să ne simțim ca și când am fi asistat la o erupție de cenușă vulcanică; resturi au „plouat” peste noi, obligându-ne să ne ferim pentru a nu fi loviți de acestea. Deci, o altă dezamăgire…

La finalul evenimentului nu rămâne decât să reflectăm la motivele pentru care organizarea acestui eveniment a lăsat atât de mult de dorit. Că a fost o chestiune de timp sau de finanțare, cert este că părțile negative îmi par mai multe și mai pregnante decât cele pozitive. Și, din păcate, spectatorii au rămas, la capătul a două seri, cu un gust amar; au lipsit toate ingredientele așteptate: punctualitatea, seriozitatea organizării, valoarea artistică având și ea de suferit cumplit pe alocuri.

Nu a fost un bun exercițiu de organizare pentru 2021. Și, cred cu tărie că trebuie revăzut tot ce ține de organizarea proiectelor pe parcursul celor trei ani și jumătate, precum și pentru anul cu pricina, altfel… Echipele de organizare a proiectelor trebuie să reflecteze intens la plusurile și minusurile acestui eveniment. Căci a ne îmbăta cu apă rece nu e chiar indicat.

În adâncul sufletului încă sper (fără a fi convinsă) că anul 2021 va fi strălucitor pentru cultura timișoreană, deși gustul amar a ceea ce mă înconjoară mă face să am majore îndoieli. Oare chiar vom avea nevoie ca imaginea noastră să fie salvată de Novi Sad? Vor ști ei să gestioneze mai bine așteptările legate de o asemenea oportunitate culturală și să se organizeze mai bine? Vor străluci mai puternic? Doar timpul și atitudinea noastră față de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o vor putea răspunde.

text: Monica Stan

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*