Icarus`s wings: despre recitalul cameral excepțional susținut cu sala goală

0

Stăteam pe Facebook și urmăream plictisită feed-ul, așa cum face orice om care nu are timp de pierdut, dar totuși reușește să prioritizeze lucrurile anapoda. Mă gândeam că oricâte cafele aș bea, tot nu aș ieși din starea bleagă ce îmi băga în oase numai plictis. Am dat peste o glumă legată de muzicieni și mi-am amintit brusc că văzusem un anunț legat de un concert ce avea loc chiar în acea zi. Era vorba de un recital cameral, organizat de către Filarmonica Banatul la Colegiul Național de Artă Ion Vidu cu sprijinul Consulatului Onorific al Republicii Coreea și al Asociației Culturale România-Korea. Habar nu aveam că există asemenea organizații în Timișoara și am realizat că am dat peste un eveniment de neratat.

Ce mi-a atras atenția a fost faptul că pe afiș nu scria nimic legat de biletul de intrare. Așa că mi-am luat inima în dinți și am scris violonistului Lucian Petrilă (numele său apărea pe afiș), pe care îl știam doar ca artist tăcut pe scenă și căruia îi mai dădeam din când în când câte un LIKE, și am cerut detalii legate de intrare. Cu o lejeritate carismatică mi-a răspuns că intrarea este liberă, că poate participa oricine și că va fi ceva inedit. Aruncasem un ochi peste afiș și deja identificasem parte din program: erau prezentate lucrări de Eun Hye Park. Nu auzisem niciodată de ea, chiar nu sunt un meloman ce posedă cunoștințe ample despre muzică… spre rușinea mea. Am confirmat prezența, asta în timp ce mă bucuram sincer că am găsit un eveniment la fel de ciudat precum starea mea din acel moment.

recital cameral

La ora 17.50 eram la ușa Sălii Mihai Perian. Eu și un domn care pufăia somnoros dintr-o țigară. El se prezenta cu o cămașă impecabilă, eu asudam în delir. În sală ansamblul repeta împreună cu o soprană, așa că am decis să aștept până termină. Pe la 18.05 am observat că nu o să fie niciun public în afară de mine și domnul în cămașă impecabilă. Am intrat în sală. Nu știam unde să mă așez. Întreaga sală era goală, eh, mai erau 11 scaune ocupate de către familia și prietenii celor de pe scenă. Relația am dedus-o după replicile schimbate între ei. Chiar și domnul ce pufăise din țigară înainte de concert era parte din anturajul artiștilor.

Adevărul este că m-am îngrozit, m-am revoltat, m-am enervat… Cum se face că la astfel de evenimente ajung în sală doar câteva persoane? În cazul de față, doar eu. Frustrarea nu este un sentiment tocmai nobil, așa că am decis să nu îmi stric seara și să mă bucur de concert.

Cineva spunea că muzica contemporană nu este ușor de digerat și nici nu pare atât de atractivă. Tot ce pot spune este că sunt de acord doar cu prima parte: lucrările alese nu au fost ușor de digerat, dar m-au zguduit bine de tot. După fiecare piesă încercam să îmi adun calmul și să aplaud așa cum se cuvine.

Recitalul a început cu o lucrare dedicată violoncelului, „Aripile lui Icarus”. Nu aș fi crezut că un violoncel poate scoate asemenea sunete, unele înfiorătoare, iar alte de-a dreptul dumnezeiești. Admir compozitorul care a „torturat” în cel mai modern mod violoncelul pentru a ajunge la un astfel de rezultat. Efortul a fost ușor identificabil, atât după picăturile de sudoare de pe fruntea violoncelistului Darius Tereu, cât și după mimica sa expresivă. Da, mitul lui Icarus nu e un mit ușor de asimilat: nici prin lectură, nici prin muzică.

A urmat un moment care a adus pe scenă viola, vioara și violoncelul. Un frumos dialog între coarde și între cei care le animau: Lucian Petrilă (vioară), Darius Tereu (violoncel), Cosmin Bunea (violă). Apoi s-a schimbat formula: vioara și violoncelul, pianul fiind al treilea element magic. Frumoasă combinație, însă trebuie să recunosc că momentul preferat din această primă parte a fost „Ruah” pentru clarinet, vioară și pian. Nu sunt critic muzical, nu am stofă pentru această meserie, însă cred că dacă cineva ar fi văzut acest moment, cu siguranță și-ar fi regândit poziția față de lucrările contemporane. Dialogul dintre instrumente presupunea o anume… lipsă a fluidității. Simțeai cum bucăți sunt puse cap la cap și construiesc o lucrare complexă, pe alocuri greu de urmărit de către noi, cei care nu ne-am antrenat prea bine timpanul. Am încercat să găsesc lucrările pe Youtube, dar nicio șansă. Regret că nu am prea multe cuvinte în buzunar ca să vă stârnesc curiozitate sau să redau uimirea simțită în acea sală, la acest recital.

soprana Soyung Yu

Deși credeam că evenimentul va fi dedicat doar lucrărilor compozitoarei coreene Eun Hye Park, am avut parte și de un program mai soft. Pe scenă a urcat soprana Soyung Yu, artista strălucind nu datorită rochiei extravagante, ci datorită zâmbetului. Până au fost aranjate instrumentele pe scenă, am dat un google-uit rapid numele Soyung Yu și am aflat câteva detalii: a absolvit secţia de interpretare muzicală – canto în cadrul Yonsei University din Seul, iar pe parcursul anilor de studiu fiind distinsă cu Premiul I al Societăţii Artiştilor Lirici din Coreea de Sud. La Viena a urmat cursuri în dublă specializare (operă şi oratorio), iar în România a colaborat cu Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Filarmonicile „Banatul” din Timişoara şi „Oltenia” din Craiova. 

M-a impresionat prin faptul că se simțea atât de bine pe scenă, nu părea deloc afectată de lipsa unui public numeros. Puteai vedea bucuria de a fi pe scenă și de a cânta alături de colegii cu care a repetat întreaga lună. „Ave Maria” a deschis cea de-a doua parte, fiind dedicată unei doamne „la mama” din sală. Am zâmbit și m-am gândit că mi-ar fi plăcut să pot dedica și eu această piesă mamei mele. Doar că… eu mersesem singură la recital… Am o slăbiciune pentru musical-uri, mai ales pentru „My fair lady”, în consecință mi-am dat frâu liber bucuriei de a asculta live „Wouldn`t it be loverly” și am dansat pe scaun, cât mi-a permis timiditatea.

A fost o seară inedită, care mi-a provocat limitările muzicale, m-a zguduit și trezit din letargie. Nu m-am simțit în sala unui concert, ci într-un spațiu intim, unde cenzurarea emoțiilor stârnite de muzică nu-și are sensul.

Ps: Încă vă aplaud! Felicitări Lucian Petrilă (vioară), Gabriela Petrilă (vioară), Darius Tereu (violoncel), Adriana Dogaru (pian), Cosmin Bunea (violă), Liviu Bocșan (clarinet) și Soyung Yu (soprană)!

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply

*