PLAI – festivalul diversității

0

plai_1

Cel mai mare festival de muzica lumii din Europa organizat în întregime de voluntari, PLAI a debutat în 2006, în Muzeul Satului Bănăţean din Timișoara. Intenția organizatorilor a fost clară de la început și a rămas la fel: acțiuni civice pozitive, schimbări sociale și un oraș cultural activ. Pe parcursul a 12 ani, PLAI a îmbrăcat oraşul cu valorile sale şi a devenit un loc reper în peisajul cultural al Timişoarei.

Inima festivalului: voluntarii

Principala forță motrice din spatele fiecărei ediții PLAI a fost întotdeauna echipa de voluntari, sute de voluntari care construiesc festivalul în fiecare an, întotdeauna cu energie și entuziasm reînnoit. De-a lungul ediţiilor, festivalul a avut peste 1000 de voluntari, cu vârste variind între 14 și 60 de ani.

PLAI nu este doar un eveniment de trei zile în septembrie pentru voluntarii săi, ci o activitate pe tot parcursul anului. De la stabilirea detaliilor de participare cu artiștii la asigurarea sponsorizărilor, de la recrutarea de noi voluntari la crearea agendei culturale, de la planificare la realizarea tuturor lucrărilor, pregătirea festivalului se face cu luni în avans de voluntari pasionaţi şi dedicaţi acestui concept. Toate pregătirile culminează cu trei săptămâni înainte de festival, când toți voluntarii se adună la Muzeul Satului Bănăţean și construiesc literalmente festivalul de la capăt.

Creativitatea, pasiunea, ingeniozitatea, dar și responsabilitatea sunt toate valorile încurajate de către voluntarii PLAI.

O valoare de bază: parteneriatul

PLAI este mult mai mult decât un festival de muzică, este o resursă de inspiraţie pentru schimbările culturale și sociale. În fiecare an, festivalul colaborează cu peste 30 de organizații culturale și sociale și le oferă o platformă și o șansă de a interacționa cu participanții la festival. Diversitatea este de fiecare dată în centrul festivalului. Atelierele, instalațiile de artă, meșteșugurile, spectacolele de teatru, proiecțiile de film, provocările atletice sunt activități prezente la edițiile PLAI.

Asociaţiile sociale se asigură că festivalul crește în fiecare an în incluziune și empatie, în timp ce organizatorii PLAI se asigură întotdeauna că accesibilitatea pentru persoanele cu handicap este o prioritate maximă.

Muzică altfel şi nouă pentru public

De-a lungul anilor, artiștii din întreaga lume au apreciat conceptul PLAI. Al di Meola a fost headliner la prima ediție și de atunci repertoriul PLAI continuă să crească: Paco de Lucia, Mariza, Patrice, ZAZ, Joss Stone, Bob Geldof, Asian Dub Foundation, Everlast, Baba Zula, Vieux Farka Toure, Misia, Manu Chao, Nigel Kennedy, Tito Paris, Nouvelle Vague sunt doar câţiva dintre cei care au urcat pe scena PLAI. Cu fiecare ediţie a festivalului începe o călătorie muzicală în toată lumea.

An de an, PLAI primeşte recunoaştere

Început ca un festival de mici dimensiuni, PLAI a ajuns să câştige recunoaşterea naţională şi internaţională.
PLAI a fost nominalizat de trei ori la Premiile Europene de Film, în 2012, 2014 și 2015, fiind primul festival românesc care a fost nominalizat pentru acest premiu. În 2008, PLAI a câștigat premiul Charlemagne pentru cel mai bun proiect multicultural din România. Gala Societății Civile a acordat PLAI premiul I pentru artă și cultură în 2009, premiul I pentru dezvoltarea economică și socială în 2017 pentru proiectul Ambasada.

Dar, mai mult decât premiile, PLAI a câştigat recunoaşterea în fiecare an de la miile de vizitatori care trec prin porţile sale.
Ediţia 2017

La câteva zile distanţă de ultima ediţie a festivalului, vedem un program muzical divers şi complex şi un program cultural bogat. Publicul a fost anul acesta încântat de blândeţea artistei rezidente Dom La Nena, cu un repertoriu live care a îmbinat  o voce graţioasă cu acordurile violoncelului. Gentleman s-a simţit atât de bine la PLAI, încât şi-a încheiat concertul în public, alături de fanii PLAI, ca şi cum ar fi fostul unul dintre ei. Mokoomba au dansat pe ritmuri tradiţionale africane împreună cu publicul, iar Tamikrest şi Bombino au oferit prin muzica lor diversitatea culturii şi muzicii din Africa. Islandman a completat harta pentru muzica lumii, în ultima seară de festival, cu un concert care a arătat publicului o combinaţie magnetizantă de muzică ambientală, afrobeat, funk, cu influenţe din cultura psihedelică. Prima şi a doua seară de festival s-au încheiat la scena de after-party, unde au mixat doi dintre cei mai îndrăgiţi DJi din Europa: Ed Rush şi Röyksopp. Iar Chassol, la Casa Filmelor, a făcut o invitaţie publicului de a asculta natura cu urechile muzicii: concertul său a presupus acorduri instrumentale în jurul unor sunete din natură, el fiind inventatorul stilului muzical ultrascore.

PLAI a păstrat elementele de creativitate şi descoperire. Publicul s-a jucat, a dansat, a făcut sport, a participat la activităţi precum pictură, yoga, fotografie, reciclare, sculptură, teatru, poezie şi descoperirea limbilor străine. Momentele frumoase au fost şi cele în care cei prezenţi s-au lăsat conduşi în viaţa persoanelor cu diferite dizabilităţi: cum trăim fără vedere, cum facem sport în scaunul rulant, cum comunicăm despre noi atunci când nu auzim.

PLAI a fost despre şi pentru oameni. S-au regăsit la Muzeul Satului Bănăţean prieteni, familii, copii.

Concluzia despre un brand cultural crescut cu pasiune

Construit de voluntari, iubit de participanții săi și vizitat de mii de oameni în fiecare an, PLAI a devenit un adevărat fenomen. Festivalul şi-a menţinut farmecul intim şi înrădăcinat, în ritm cu evoluţia şi înnoirea sa, fiind un agent constant pentru diversitate, schimbare socială, integrare civică şi implicare culturală.
plai_2

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply


*