Singurul festival de film din oraș

0

fARAD e un festival de film documentar încă tânăr, un festival boutique, cochet și inedit, atât în peisajul național, cât și în peisajul local al Aradului, oraș pentru care festivalul a devenit într-un scurt timp o importantă carte de vizită, fiind totodată singurul festival de film din oraș.

Deși e de-abia la a patra ediție, fARAD a ajuns să conteze pe piața festivalurilor din România și să adune în jurul lui comunitatea de creativi din Arad și din regiune, dar și să atragă cineaști importanți din țară și din străinătate. Responsabili pentru atracția pe care o exercită festivalul asupra celor din industrie este echipa de fantastici care a fondat fARAD-ul în 2014, cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad: este vorba despre Romanian Film Initiative / Asociația Film ETC. (Corina Șuteu, Mihai Chirilov și Oana Radu), alături de Mona Nicoară, care semnează încă de la început direcția artistică a festivalului, în parteneriat 111 Film, care se ocupă de partea de producție.

Ediția a patra sub lumina reflectoarelor

Se va desfășura anul acesta în perioada 4-8 octombrie, ca de obicei, la Cinema Arta. Dar de data aceasta filmele nu se opresc aici – printre noutățile și chiar surprizele celei de-a patra ediții se numără și proiecțiile de film care vor avea loc la Cinematograful Grădiște, unul dintre cinematografele arădene revitalizate anul acesta la inițiativa Primăriei Municipiului Arad.

La fel ca în edițiile precedente, festivalul filmelor conectate la realitate explorează diverse forme cinematografice de reprezentare a realității. Dacă până acum fARAD-ul a examinat teme precum revoluția, portretul și peisajul, prezentul și trecutul, anul acesta în lumina reflectoarelor se va oglindi CELEBRITATEA.

Tematica abordată în 2017 își propune să deconstruiască idei preconcepute și să dea jos măștile fixate pe imaginile hipermediatizate ale celebrităților. Despre tema acestei ediții, celebritatea, Mona Nicoară ne spune că va fi explorată din mai multe unghiuri: “Celebritatea este, de fapt, o ficțiune, un alias, o mască. Documentarele complică lucrurile și mai mult: când autorii de film documentar vor să deconstruiască ficțiunea celebrității, se întâmplă să compună alte ficțiuni.

Avem filme venite din marile festivaluri în ultimii ani, multe dintre ele în premieră națională, la care am adăugat proiecții speciale pentru copii și nevăzători și un laborator pentru tineri cineaști. Publicul din Arad deja cere un program făcut cu exigență, ceea ce dovedește că orașul era, de fapt, pregătit pentru așa ceva.”

Mai mult decât atât, ediția de anul acesta își propune să facă publicului cunoștință cu celebrități nu doar pe marele ecran, ci și în sala de cinema, sau chiar la un pahar de vin, la petrecerea de închidere a festivalului.  Printre invitații speciali prezenți la festival anul acesta se vor număra editoarele de film Erin Casper și Dana Bunescu, precum și regizorii Pascale Lamche și Magnus Gertten.

La fel ca până acum, fARAD propune în continuare publicului filme valoroase, recunoscute și premiate pe plan internațional. Ediția de anul acesta aduce pe marele ecran nu mai puțin de 7 filme documentare proiectate în premieră în România! Edițiile anterioare ale festivalului au inclus filme semnate, printre alții, de Harun Farocki, Sergei Loznitsa, Asif Kapadia, Joshua Oppenheimer, Magnus Gertten și Laura Poitras.

fARAD festival de film documentar

Ce-i de văzut la fARAD 4?

Risc, filmul de deschidere regizat de Laura Poitras (prezentă la fARAD acum doi ani și cu filmul ei câștigător la Oscar CitizenFour), film care face doar în aparență portretul lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks. De fapt, documentarul e o poveste neliniștitoare despre relația fiecăruia dintre noi cu celebritatea și a riscului de a cădea în plasa propriei iluzii despre sine. Filmul a avut premiera la Cannes și este în cursa pentru nominalizările la Oscar de anul viitor.

Festivalul abordează și alte ipostaze ale notorietății: de la ascensiunea clasică a unor figuri în fotbal și muzica pop (Ascensiunea lui Zlatan sau ABBA) la un thriller despre pericolele faimei în Coreea de Nord (Despotul și îndrăgostiții), până la o meditație asupra relației dintre singurătate și celebritate (Tokyo Idols), la relația dintre artă și putere exprimată printr-un dansator care e simultan erou național și artist dizient (Mr. Gaga) sau o tragi-comedie despre amestecul îmbătător de politcă, sex și mass-media din Statele Unite (Weiner).

Text: Ioana Furdea

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Altfel.

Leave A Reply

*