Savoare și cadență barocă #FestivalulBarocTimișoara #Ediția2016 #Program

0

Istoria își ascunde bine zestrea, însă scoate la iveală câteva volane la momentul potrivit. Nimic nu este întâmplător. Totul este perfect datat și documentat, iar dacă un detaliu este lăsat de izbeliște, Timpul are grijă să îl ascundă sub praf și să-l dea Uitării la cină ca fel principal. Nu sunt puține lucrurile care te pot impresiona la epoca barocă, însă multe sunt cele care au fost date Uitării și greu ies la suprafață de sub jugul greu al Timpului. Cu toate acestea, resimțim o bucurie sinceră atunci când dăm la o parte vălul secolelor și ajungem să tragem cu ochiul în epoci ce nu-și mai găsesc rostul decât pe rafturile bibliotecilor sau în sălile de spectacol.

Pentru că suntem întrebați destul de des despre scopul acestui festival o vom spune și aici, negru pe alb: credem în valoarea pe care istoria unui loc o poate aduce vieții culturale ale unei comunități, indiferent de epocă. Alegerea barocului are o foarte mare legătură cu personalitatea marcantă care a schimbat soarta acestui oraș: Eugeniu de Savoya. Acum trei sute de ani, acesta a pășit pe vechea poartă a Cetății Timișoara declanșând o adevărată revoluție culturală, și nu numai. Ne dorim să marcăm anual momentul care a pus Timișoara pe harta culturală a Europei, prin evenimente ce cultivă gustul pentru valorile estetice ale perioadei baroce locale și internaționale.

Este al V-lea an în care pășim pe vârfuri prin încăperea prăfuită, decorată în stil baroc, culegând de pe jos, de pe rafturi, de prin biblioteci, mostre timide de perle neșlefuite. Le depozităm cu grijă în buzunar și le scoatem pe rând, tratându-le cu grijă. Pentru luna octombrie am decis să scoatem la iveală patru dintre aceste perle și să le prezentăm publicului timișorean. Vă propunem să luați parte la evenimentele ce se vor desfășura în perioada 8-23 octombrie, după cum urmează:

Evenimentul exclusivist „Savoare Barocă” se va desfășura în data de 8 octombrie la Muzeul de Artă- Palatul Baroc. Scopul evenimentului este de a lansa programul concertelor vocal- simfonice planificate în cadrul Festivalului Baroc Timișoara și de a serba figura marcantă a personalității care a schimbat cursul istoric al orașului Timișoara, Eugeniu de Savoya. Ansamblul Incanto Quartetto, Caius Hera (Lăută) și Claudiu Șola (bas) vor anima dineul cu un repertoriu 100% baroc, transformând întreg evenimentul într-o seară memorabilă, totul sub îndrumarea Roxanei Morun- distinsa noastră moderatoare.

festivalul baroc timisoara

Intrarea se realizează pe bază de invitație.

Expoziția de stampe „Eugeniu de Savoya și Timișoara veche” va putea fi vizitată în perioada 8-23 octombrie la ceainăria Cărturești Mercy. Stampele expuse redau o perioadă impresionantă din istoria locală, chiar de cotitură, documente puse la dispoziţie de către Serviciul Judeţean Timiş al Arhivelor Naţionale.  

Intrarea este liberă.

festivalul baroc timisoara

Concertul festiv vocal-simfonicTimișoara 1716 – începuturile unui oraș European” dedicat lui Eugeniu Von Savoy va avea loc în data de 18 octombrie, începând cu ora 20.00 la Domul Romano-Catolic din Piața Unirii sub conducerea muzicală a maestrului Walter Kindl. Nu vom dezvălui încă repertoriul pregătit pentru aceast concert, însă menționăm că vom avea plăcerea de a-i întâlni pe soliștii Alina Todea, Maria Virginia Oniță, Daniel Zah, Ovidiu Ciucuriță, Lucian Oniță. Evenimentul va fi completat de momente inedite pregătite de Capella Academica Timisiensis (Concertmaestru Ioan Fernbach) și Corul de cameră al Filarmonicii Banatul (Maestru de cor Iosif Todea). Să nu uităm de impresionanta orgă căreia îi vom auzi „glasul” datorită muzicienei Silviana Ana Cirdu.

Intrarea este liberă.

Concertul „L’Amore Innamorato” susținut de ansamblul recunoscut la nivel internațional L’Arpeggiata este planificat pentru data de 20 octombrie, începând cu ora 19.00 la Filarmonica Banatul. Ansamblul este format din cei mai buni instrumentiști ai momentului al căror scop este aducerea la viață a muzicii baroce și tradiționale (sec. XVII) din întreaga lume, conducerea muzicală aparținând Christinei Pluhar (teorbă). Încă din anul lansării, L’Arpeggiata a avut parte de un succes răsunător, fiind invitați să participe la cele mai mari festivaluri din întreaga lume, precum: Printemps des Arts de Nantes, Festival de Sablé-sur-Sarthe, Brugge Musica Antica, Istanbul International Festival, Hong Kong Arts Festival, Tokyo Metropolitan Art Space și New York Carnegie Hall, alături de care putem adăuga cu mândrie participarea la Festivalul Baroc Timișoara 2016. Ne vom lăsa vrăjiți de ariile rare compuse de Francesco Cavalli, faimos organist și compozitor de operă în Veneția secolului al XVII-lea, reinterpretate de ansamblul L’Arpeggiata acompaniat de grațioasa soprană Hana Blažíková.

festivalul baroc timisoara

Intrarea pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite și se pot obține de la casieria Filarmonicii Banatul Timișoara.

Orchestra Română de Tineret București va închide ediția din acest an cu concertul „Le Roi Danse” care va avea loc în data de 23 octombrie, începând cu ora 19.00 la Filarmonica Banatul. Lully, Rameau, Handel, Purcell sunt doar o parte din compozitorii ale căror lucrări geniale le vom auzi ieșind de sub bagheta tânărului dirijor Gabriel Bebeșelea care este deja recunoscut ca fiind „unul din cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 Septembrie 2011). Concertul simfonic este completat pe partea vocală de către soprana Rodica Vica, nume deja recunoscut de către melomanii timișoreni. Aceasta este câștigătoarea mai multor premii, precum: Premiul I la Concursul Internaţional de muzica barocăLa Stravaganza” Cluj- Napoca și Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi.

Intrarea pe bază de bilete. Biletele sunt gratuite și se pot obține de la casieria Filarmonicii Banatul Timișoara.

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Baroc Timișoara se anunță una plină de magie și nume puternice care punctează încă o dată potețialul orașului nostru pe scena culturală europeană. Vă invităm să fiți alături de noi în luna octombrie, să savurăm împreună anotimpul baroc din calendarul cultural local. Vă urăm o toamnă plină de muzicalitate!

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply

*