Primul eveniment de amploare Cămine în Mișcare – povești la Margina și Zorani

0

În perioada 28-30 septembrie, la Margina și Zorani s-a desfășurat primul eveniment Cămine în Mișcare, în care publicul a putut să interacționeze cu viața sătenilor din cele două sate alese pentru a prezenta poveștile oamenilor care au trăit în ele și planurile de viitor pentru conservarea moștenirilor culturale ale locului.

Cămine în Mișcare - povești la Margina și Zorani

De vineri până duminică, cei prezenți au putut admira împrejurimile în turele cu căruțe trase de cai, au asistat la schimbarea la față prin pictură stradală unei laturi ce aparține Căminului Cultural Margina, au privit cu emoție povestea familiei Oproni din Zorani – transformată într-un spectacol de teatru scris de Andrei Ursu și jucat de actorii Solidart – și s-au bucurat de bucatele tradiționale bănățene pregătite de săteni.

Cămine în Mișcare - povești la Margina și Zorani

Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului a fost expoziția de pești de sticlă, care a cuprins 150 de exponate provenind dintr-o colecție de mai bine de 400 de piese, așezate în curtea casei lui Ion Clopoțel, publicist și memorialist, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Scriitorul și-a dus o bună parte din viață în Margina, unde a ajuns datorită căsătoriei cu Letiția – care, la rândul ei, a lăsat moștenire comunei o importantă colecție din piese de port popular și țesături tradiționale.

Cămine în Mișcare - povești la Margina și Zorani

Călătoria cu căruțele trase de cai a avut ca punct de plecare satul Margina, iar drumul spre Zorani a fost presărat cu extrase din poveștile culese de echipa de cercetare a proiectului, vorbe spuse de oamenii locului despre tradițiile și obiceiurile din vechime. Punctul final al călătoriei a fost casa din Zorani a familiei Codrea, urmași ai familiei Oproni după povestea căreia s-a născut spectacolul ALTĂ ZI CU SOARE, jucat vineri și sâmbătă în fața unei audiențe care a umplut curtea gazdelor.

Cămine în Mișcare - povești la Margina și Zorani

„Am luat o poveste locală și am transformat-o într-o piesă de teatru, apoi am pus-o în scenă în casa în care am aflat povestea, în prezența și cu sprijinul celor care ne-au spus-o. Ne-am bucurat că toți sătenii au venit să vadă spectacolul, iar impactul și mândria că spectacolul vorbește lumii despre satul lor au însemnat mult pentru echipa de proiect. Este prima oară când o astfel de idee se implementează în spațiul cultural românesc, iar ALTĂ ZI CU SOARE reprezintă esența proiectului nostru: povești locale transpuse în formă artistică, cu participarea activă a comunității”, transmite Alexandra Palconi, președinte al Asociației Prin Banat.

Cămine în Mișcare - povești la Margina și Zorani

Și atelierele cu copii au fost primite cu încântare de peste 100 de copii din Margina și satele sau orașele învecinate, iar ansamblul de călușari copii ai comunei Margina au cucerit audiența sâmbără dimineața, în curtea școlii, când au prezentat un program artistic de 15 minute – o surpriză de care participanții la eveniment s-au arătat foarte încântați.

Hinterheim (Sylvain Bardy – artist francez) a fost în rezidență la Margina timp de 10 zile (între 20 și 30 septembrie), timp în care a filmat satul și a construit coloana sonoră pentru un cine-concert prezentat în premieră pe 30 septembrie, un eveniment special care a durat 20 de minute și 21 de secunde – un detaliu gândit ca un cadou pentru Timișoara, viitoarea Capitală Culturală Europeană în 2021.

Cămine în Mișcare - povești la Margina și Zorani

Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, produs de Asociația Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului 2018.

Cămine în Mișcare - povești la Margina și Zorani

Parteneri: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, Primăria și Consiliul Local al Comunei Margina, Primăria și Consiliul Local al Orașului Făget, Centrul de Informare Turistică Margina, Asociația Solidart, Asociația Trib’Art, Festivalul Eufonia, Asociația C.R.I.E.S. – Centrul de Resurse pt. Inițiative Etice și Solidare, TERRApia, Asociația Culturală Auăleu, Experiența România 360, ALTFELstudio.

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.