Opereta: narcoticul preferat, indiferent de sezon – Lehar Festival Bad Ischl

0

Mi-a luat ceva timp ca să îmi dau seama cum să încep acest articol și cu toate că mi-am dorit un intro memorabil, am realizat că nu pot spune decât faptul că mi-aș fi dorit ca vacanța mea să fie ceva mai lungă. Nostalgia îmi pune piedică, melancolia mă trage de mânecă, iar amintirile adunate în cele două săptămâni petrecute în Bad Ischl mă ațâță în speranța că voi renunța la agenda plină de programări și îmi voi lua un bilet de avion spre Austria.

Dacă ar fi să descriu mica mea vacanță, aș asemui întreaga perioadă cu o înghețată delicată cu topping de caramel, totul așezat cuminte pe o ciocolată Mars. Surprinzător de delicios! Pe scurt, Bad Ischl m-a uimit și anul acesta prin décor, oameni și experiențe. Decizia de a participa pentru a doua oară la Lehar Festival Bad Ischl- Festival de Muzical și Operetă nu a fost una spontană, căci eram hotărâtă încă de anul trecut să retrăiesc cât de curând experiența operetei în décor austriac. Imboldul hotărâtor a venit din partea Dr. Michael Lakner, intendantul responsabil de organizarea festivalului, care mi-a înaintat invitația de a mă bucura și în acest an de două spectacole excepționale.

Lehar Festival Bad Ischl- Festival de Muzica si Opereta

La fel ca în 2015, lucrurile s-au aliniat în asemenea mod încât exact în ziua în care ajungeam în Bad Ischl – după doișpe ore de mers cu autocarul- să fie planificată premiera spectacolului „Die Rose von Stambul” („Trandafirul din Stambul”, Leo Falll). Ce să dormi? De cum am ajuns în apartament am început să povestesc cu prieteni dragi câte-n lună și stele. Am depănat amintiri, am disecat programul festivalului, mi-au fredonat câteva momente din spectacolele acestei ediții și mai că am uitat că trebuie să ne pregătim de premieră- eu ca spectator, ei ca artiști. Am ajuns cu bine în sală, mi-am ocupat locul și am început să răsfoiesc generoasa mapă pregătită pentru presă. Înainte de începerea spectacolului știam deja că „Die Rose von Stambul” a fost scrisă în timpul Primului Război Mondial, chiar în anul morții Kaiserului Franz Joseph, și că opereta aduce un iz oriental reinterpretat în stilul anilor `60.

Lehar Festival Bad Ischl- Festival de Muzica si Opereta

Alegerea acesteia a fost de-a dreptul inspirată, conturând încă o dată predilecția organizatorilor pentru lucrări rare, totodată serbând și 100 de ani de la prima reprezentație în cadrul Operei din Viena. Spectacolul a fost excepțional, tenorul Alexandru Badea și soprana Maya Boog au ridicat sala în picioare. Recunosc că a fost o surpriză plăcută pentru mine să îl descopăr pe Alexandru Badea pe scena din Bad Ischl, însă o adevărată onoare să îl văd interpretând un rol atât de dificil (Achmed Bey). Regretul meu este că nu am ajuns să discut cu acesta, însă cele câteva secunde în care i-am strâns mâna mi-au fost de ajuns pentru a deduce că este un om extrem de sensibil ce se metamorfozează într-un artist desăvârșit atunci când se află pe scenă. În această operetă am cules o mulțime de roade, precum: ironie, umor, intenții de modernizare într-o lume plină de tradiții rigide, răzvrătiri cu tentă feministă și dulcegării bune de ținut minte.

Atunci când s-au aprins luminile nu mai îmi simțeam palmele, căci am aplaudat cu atât de mult avânt încât oboseala a ajuns să își spună cuvântul. Însă epuizarea a fost dată uitării în momentul în care am intrat în sala unde se desfășura petrecerea post-premieră. Cele mai interesante discuții se poartă la un pahar de vin pe scările de evacuare ale teatrului alături de tinerii din corul festivalului, care au venit din diferite părți ale lumii, ghidați de dorința de a-și trăi visul pe scenă. Pe aceste scări am aflat ce înseamnă să studiezi la o facultate de muzică, de ce este important un impresar sau de ce nu e bine să mănânci tacos înainte de spectacol. Am plutit alături de prietenii mei „coriști” pe întreg drumul către casă cântând cu patos „Ooooo, roooose von stambul…” și valsând pe podul de peste râul Ischl.

Lehar Festival Bad Ischl- Festival de Muzica si Opereta

Prima seară a trecut precum un vis frumos, la fel și umătoarea săptămână și așa am ajuns din nou pe același scaun în sala de spectacol, de această dată puțin arsă de soare și cu mai multe informații în desagă despre cea de-a doua operetă: „Die Fledermause” („Liliacul”, Johann Strauss). Fiind una dintre cele mai cunoscute operete din lume și având parte de mii de reprezentații, curiozitatea mea era legată de modul în care festivalul va reinterpreta lucrarea. De data aceasta, curiozitatea mi-a fost satisfăcută cu vârf și îndesat! Totul a fost peste așteptări: costumele, soliștii, corul… momentele originale care au dat personalitate spectacolului. Spre exemplu, rolul prințului Orlovsky a fost interpretat de către mezzosoprana Rita Peterl care a reușit să ofere personajului o alură aparte, alimentată de vicii excentrice, fără a exagera cu „masculinizarea” interpretării. Am aplaudat în gând primele secunde ale celui de-al doilea act. De ce? Pentru că în momentul în care cortina este ridicată întreaga scenă este ocupată de către cor. Ei, și ce-i așa de special? Ai nevoie de câteva secunde pentru a realiza că scena din fața ta este o reproducere a celebrului tablou „Cina cea de taină”, de data aceasta o cină la care se servește multă votcă, jocuri de noroc, dame de companie și narcotice. O redare perfectă a socialului cufundat într-o decadență aproape ademenitoare. Ca de obicei, fiecare spectator pleacă cu un artist preferat în gând. Mă declar vinovată pentru că am plecat în gând cu baritonul care a intepretat un Dr. Falke extrem de carismatic. Tobias Greenhalgh- baritonul care mi-a confirmat încă o dată faptul că o voce oricât de bună este ea trebuie completată de un joc scenic excelent pentru a reuși performanța de a însufleți un personaj într-un mod cât mai veridic.  

Cu aceste gânduri am vizitat muzeul compozitorului Franz Lehar și am participat la repetiția pentru cea de-a treia lucrare prezentată în cadrul festivalului chiar în ziua plecării mele. Din păcate nu am reușit să mă bucur și de „Die Juxheirat” („Căsătorie falsă”, Franz Lehar), însă m-am simțit deosebit de bine fiind singurul spectator care avea acces în backstage-ul festivalului, căci doar nu în fiecare zi vezi cum se montează o operetă! Ce nu știam despre această lucrare este că a fost compusă de către Lehar chiar cu un an înainte de a scrie prea cunoscuta operetă „Văduva veselă”. Legătura dintre cele două este chiar femeia, acea tipologie de femme fatale care nu se lasă dusă cu zăhărelul de către gentilomii dornici de iubiri intense.

Lehar Festival Bad Ischl- Festival de Muzica si Opereta

Anul aceasta, Lehar Festival Bad Ischl a fost un roller coaster emoțional, căci am trecut prin atât de multe stări în timpul spectacolelor, iar evenimentele care mi-au condimentat vacanța m-au făcut să îmi doresc să încurajez și mai mult pe cei din jur să includă în viața lor arta, indiferent de forma în care vine aceasta. Dacă „Liliacul” mi-a adus pe tavă atât de multe vicii și mi-a sădit sămânța boemiei în gând, prefer să aleg opera și opereta ca narcotice boeme indiferent de sezon.

Fii la curent cu cele mai noi articole !

Signup now and receive an email once I publish new content.

Pentru ca nici noua nu ne place SPAM-ul, garantam confidentialitatea datelor tale

About Author

Giorgia Harasim

Dă-mi un vinil cu blues, o ciocolată cu marțipan, un fotoliu comod, o carte bună și o să vezi cel mai fericit om de pe pământ. Toate astea montate într-o casă pe roți cu destinația „over the rainbow”.

Leave A Reply


*