“Antreprenor cu Zâmbet”- un nou concept de antreprenoriat

0

Orice poveste începe cu “a fost odată”. A ta nu s-a întâmplat demult. Într-una din zilele senine, curajul și pasiunea te luau de mână și te purtau spre nu știi ce zări. Cu fiecare clipă simțeai cum totul începea să prindă contur. Porneai la drum să descoperi lumea, lumea antreprenoriatului. Fiecare afacere e o poveste, iar Tu, antreprenorule, ești un actor pe scena propriului business. Deși uneori simți că ritmul e amețitor, iar scenariul a scăpat de sub control, de fiecare dată îți joci piesa până la capăt. Respirația îți îngheață pentru o clipă, când te gândești la succes internațional, când se deschide Cortina și trebuie să-ți spui povestea în fața unor spectatori străini. Chiar dacă de ceva vreme exersezi în culise, privirea îți trădează emoția, pentru că acum ai ocazia să-ți faci intrarea pe covorul antreprenoriatului internațional.”

Nu e prezentarea unei piese de teatru, ci a unei noi comunități de antreprenori, a unui concept de antreprenoriat: Antreprenor cu zâmbet- oameni de afaceri care creează atât relații de business, cât și relații umane (cu zâmbet) bazate pe încredere și valoare.

“Antreprenor cu Zâmbet” poate fi un balon de oxigen pentru a trece la următorul nivel al afacerii, dezvoltarea internațională. Este pentru cei care știu să aducă valoare prin ceea ce fac, pentru cei care sunt deschiși la oportunități, pentru cei care nu se împiedică în invidii, frustrări, gânduri pesimiste sau stereotipii (caracteristicile oamenilor limitați). Conceptul își propune să aducă în prim-plan tinerii afaceriști români, care sunt opened-minded, care știu să zâmbească, să construiască și relații umane dincolo de ”armura” de business. Antreprenor cu Zâmbet este pentru cei care își doresc să se dezvolte, să învețe de la ceilalți, cei care aparțin noii generații, care vor să schimbe percepții și mentalități, pentru cei care sunt ambițioși, siguri pe ei și care gândesc mare, care au curajul să aleagă varianta ”one way ticket”, pentru că odată pornit pe drumul acesta nu mai e cale de întoarcere.

Primul pas este conferința “Romanian Business without Borders” desfășurată la Londra în 15-16 mai la sediul Institutului Cultural Român. La Londra antreprenorii români, cu afaceri înregistrate în România intră în legătură cu antreprenori și/sau companii din UK (români și străini). Astfel pot fi identificate oportunități de creștere, dezvoltare și investiție. Scopul proiectului este să creeze conexiuni între antreprenori, potențiali investitori și oficialități, să contureze și să întâmpine noii direcții de business. Este un proiect ambițios, dar știu că „cei care sunt destul de nebuni, încât să creadă că pot schimba lumea, sunt cei care o și schimbă” (Steve Jobs), așa că schimbarea pornește cu mine și de la mine.

Proiectul se concentrează pe câteva domenii de interes – medical, IT, turism şi mici producători.  Am pus accentul pe acestea pentru a crea o nouă tendință prin care să stârnesc interesul străinilor asupra României, încât să ajungă să cunoască oamenii valoroși din aceste domenii. Conferința de la Londra nu e doar pentru antreprenorii din cele 4 domenii, ci e pentru toți cei care își doresc deschidere internațională.

În cadrul conferinței, pe lângă antreprenori, la Londra vor fi prezente și branduri românești, care au rezistat în timp, indiferent de sistemul economic sau politic al vremii. Consider că acum brandurile românești cu tradiție și noul val de antreprenori sunt cartea de vizită a României, pe lângă bogățiile turistice.

Pe site-ul  www.antreprenorcuzambet.ro  pot fi găsite toate informațiile necesare (atât despre înscriere, cât și despre condițiile de participare).

ioana selner garajul de prText: Ioana Șelner- Specialist Comunicare Garajul de PR

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.