Află ce salarii poţi obţine dacă eşti selectat în urma târgului de carieră Angajatori de TOP Timişoara

0

Timişoara, 2 martie 2015 50 de companii participante, 100 de specialişti HR, peste 2000 de oportunităţi de carieră şi 5000 de vizitatori sunt cifrele care definesc cel mai mare târg de carieră – Angajatori de TOP Timişoara. Evenimentul va avea loc în perioada 13-14 martie la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. Cele 2150 de oportunităţi de carieră vor fi deschise atât persoanelor cu experienţă, dar şi juniorilor şi studenţilor. Salariile variază în funcţie de nivelul de experienţă şi aria de activitate, de la 300-500E pentru joburile adresate candidaţilor entry-level până la peste 1500E pentru candidaţii seniori.

Cele 2150 de oportunităţi de carieră oferite în cadrul Angajatori de TOP Timişoara sunt adresate candidaţilor cu diferite nivele de experienţă: 29% dintre joburi sunt pentru candidaţii entry-level, 47% dintre joburi pentru persoanele cu nivel mediu de experienţă, iar 24% dintre poziţii sunt adresate candidaţilor seniori, cu peste 5 ani experienţă, persoane care sunt în căutarea unei poziţii ce presupune coordonarea unui departament sau a unei echipe.

„Şi anul acesta, KPMG are planuri mari de recrutare. Ne dorim să atragem atât studenţi sau tineri absolvenţi pentru programele noastre de internship, cât şi persoane cu experienţă pentru domenii precum: audit, consultanţă fiscală, consultanţă în afaceri, juridic, IT” – Ada Palea, Director People Performance and Culture, KPMG România.

„Compania noastră se află pe o traiectorie ascendentă în ceea ce priveşte planul de angajări pentru următorii ani. Pe lângă poziţiile de specialişti pe care le avem deschise, am conceput programe speciale dedicate studenţilor din ani terminali şi masteranzilor – programe de internship. Acestea le oferă tinerilor care sunt la început de carieră posibilitatea de a-şi pune în aplicare cunoştinţele teoretice acumulate în timpul studiilor, de a-şi dezvolta abilităţile tehnice şi de a activa alături de un colectiv de profesionişti din domeniul automotive” – Doiniţa Helgiu, Human Resources Specialist, Yazaki Component Technology.

În funcţie de domeniul de activitate, companiile prezente la Angajatori de TOP Timişoara reprezintă arii variate de activitate: IT&C (33%), Inginerie (15%), Retail (10%), Automotive (10%), Agenţii de recrutare (8%), Consultanţă (6%), FMCG (4%), Servicii&BPO (4%), Financiar-Bancar (2%), Logistică şi Transporturi (2%), Altele (6%).

În perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, portalul de carieră www.hipo.ro a realizat studiul „Piaţa forţei de muncă în 2015” aplicat pe un eşantion de 261 de companii, reprezentanţi ai departamentelor de resurse umane. În urma interpretării răspunsurilor a reieşit că 74% dintre angajatori estimează o creştere a numărului de angajaţi din companie în 2015 raportat la 2014. Aspect confirmat de numărul dublu al oportunităţilor de carieră anunţate de către companiile prezente la Angajatori de TOP Timişoara. Raportat la ediţia din toamnă a evenimentului vor fi de două ori mai multe oportunităţi de carieră pentru cei care sunt în căutarea unui job sau vor să facă o schimbare în carieră. În ceea ce priveşte criteriile care vor conta în selecţia şi recrutarea viitorilor angajaţi, 40% dintre companii consideră experienţa anterioară, programele de internship şi stagiile de practică cele mai valoroase atuuri din CV-urile juniorilor. În privinţa candidaţilor seniori, o treime dintre angajatori consideră că experienţa relevantă pe o poziţie anterioară este cel mai important criteriu. Referitor la abilităţile soft skills, top 5 cele mai urmărite de angajatori în procesul de selecţie şi recrutare sunt: orientarea către rezultate, abilităţile de comunicare, adaptabilitatea, proactivitatea, capacitatea de a lucra în echipă.

angajatori de top

Ce salarii pot obţine candidaţii care vor fi selectaţi pentru poziţiile deschise de companiile prezente la Angajatori de TOP Timişoara? Estimările companiilor în privinţa salarilor variază în funcţie de nivelul de experienţă, iar aceste valori pot fi puternic influenţate de o serie de alte criterii precum: specializarea candidatului, deţinerea anumitor cunoştinţe tehnice sau competenţe legate de cunoșterea unei limbi străine. În plus, în cazul profesioniştilor contează foarte mult şi rezultatele obţinute la locul anterior de muncă, experienţa relevantă pe o poziţie anterioară, deţinerea de certificări sau atestate. În urma centralizării informaţiilor primite, cei mai mulţi angajatori au spus că salariile pentru un angajat entry-level se pot situa în intervalul 300-500E, pentru un angajat cu nivel mediu de experienţă între 500 – 1000E, iar pentru candidaţii seniori pot ajunge la peste 1500E.

Companiile confirmate la Angajatori de TOP Timişoara sunt companii multinaţionale şi angajatori locali, o parte dintre aceştia participând în premieră la eveniment: Atoss Software, Philips, IT Vizion, EBS România, A&M West Jobs, Sustainalytics, KFC, Carrefour, Trigo România, FNT Software Solutions, Groupe Monnoyeur.  Lista completă a companiilor şi detalii despre Angajatori de TOP Timişoara sunt disponibile pe www.hipo.ro

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie de consultanţă în domeniul resurselor umane, specializată în dezvoltarea de soluţii de recrutare şi employer branding.

Având o experienţă de 8 ani, Catalyst Solutions adaugă valoare clienţilor şi candidațiilor cu fiecare dintre proiectele sale: Angajatori de TOP (cel mai mare târg de carieră din România organizat bianual în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi), www.HiPo.ro – singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaţilor cu studii superioare, Top Talents România (proiect ce identifică în fiecare an cei mai valoroşi 300 de tineri absolvenţi la nivel naţional), Career Innovation Week (identifică tineri cu rezultate remarcabile în domeniile financiar, vânzări, marketing, IT&C, cercetare şi inginerie), Consulting Days (cuprinde o serie de conferinţe dedicate celor interesaţi de audit, taxe, contabilitate, legal şi IT&C), Ghidul Angajatorilor (publicaţie de orientare în carieră adresată studențiilor şi masteranziilor din domeniul economic şi tehnic distribuită în 15 centre universitare), DevTalks (proiectul reuneşte 350 de developeri & profesionişti IT pasionaţi de zonele web, online, cloud computing şi big data)  Târgul Virtual pentru Absolvenţi şi Angajatori de TOP Virtual.

Mai multe despre eveniment aici: http://goo.gl/yMAIwg

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.