Adevăruri și provocări în comunicare cu Danone, la PRbeta 2018

0

Cea de a opta ediție a Conferinței PRbeta s-a desfășurat în 17-18 mai, la Incuboxx, în Timișoara. Tema din acest an a fost “Adevăruri și provocări în comunicare”, despre subiect discutând specialiști din domeniul comunicării, marketing-ului, dar și reprezentanți ai agențiilor cu prestigiu național.

Prima zi a evenimentului a inclus o componentă de prezentări și discuții cu profesioniști din industrie, începând de la reprezentanți ai Direcției de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, până la persoane care au construit imaginea unor branduri locale de renume.

Adevăruri și provocări în comunicare cu Danone, la PRbeta 2018

Ce-a de a doua zi a evenimentului a fost dedicată sesiunilor de discuții aplicate care au completat discuțiile din ziua dedicată conferinței. Workshop-urile au inclus teme actuale din domeniu: GDPR pentru media digitală și offline, susținut de Tudor Galoș și Ioana, Influencers marketing susținut de Oana Bulexa, Strategii de comunicare în Social Media, susținut de Alex Ciucă și Google AdWords și Facebook Ads, susținut de Tiana Mitrici.

Fiind partener tradițional al Conferinței PRbeta, brandul Danone a fost prezent și în acest an, prin activări care includ realitatea virtuală. Menite să arate participanților drumul laptelui provenit de la fermieri și gospodari locali, acestea au ajutat participanții să se convingă că iaurturile pe care le cumpără sunt făcute din lapte de cea mai bună calitate, atent controlat pe tot traseul de la fermele partenere până la fabrică.

Adevăruri și provocări în comunicare cu Danone, la PRbeta 2018

Eduard Jerca, Milk Sourcing Manager, a vorbit despre modalitățile prin care Danone a depășit provocările apărute pe parcursul a celor 19 ani de la primele iaurturi produse în România. În această perioadă s-au realizat investiții și inovații de peste 350 de milioane, atât în modernizarea sistemului local de producție, cât și în programe de susținere a fermierilor români și producția locală de lapte sau pentru dezvoltarea de proiecte educaționale dedicate nutriției.

Tot în cadrul prezentării s-a vorbit despre beneficiile pe care iaurtul le are într-o dietă echilibrată. Realizat din lapte proaspăt, iaurtul este una dintre cele mai cunoscute modalități de a consuma probiotice, de a avea aportul de calciu necesar organismului și de a spori absorbția de vitamine și minerale.

Deschiderea brandului față de public se extinde și în afara evenimentului, producătorii de iaurt invitând doritorii să vadă fabrica în cadrul Porților deschise. Organizate și anul acesta, cu ajutorul lor, vizitatorii pot să vadă în mod direct procesul de producție al iaurtului lor preferat.

La PRbeta 2018 au vorbit: Alex Dona (Managing Partner la Times New Roman), Ioana Mănoiu (Managing Partener la GMP PR), Alex Ciucă (Managing Partner la Superior Media) Sonia Nechifor (Managing Partner la CommON), Tudor Galoș (Senior Consultant la Tudor Galoș Consulting), Oana Bulexa (Managing Director la MSL The Practice), Dan Frînculescu (Freelance Creative Director), Alecsandra  Apostolescu (Digital Planner la Friends / TBWA), Tiana Mitrici (Managing Director la Tell Agency), Traian Bugescu (Owner la Prospero), Mihai Furtună (Managing Partner la Societatea de avocatură Furtună și asociații), Ioana Anghel (Senior Associate la Furtună și asociații), Sergiu Vasilescu ( Associate la Furtună și asociații), Eduard Jerca (Danone), Cpt. Dorin Chirca (Ministerul Apărării Naționale), Alexandru Grigoruță (Co-fondator Scotland Yard).

Adevăruri și provocări în comunicare cu Danone, la PRbeta 2018

Conferința PRbeta se va desfășura și anul viitor, în 16 și 17 mai. Organizatorii anunță că tema pe care o vor aborda va include discuții despre noi tipuri de comunicare, printre care și o detaliere a campaniilor care integrează realitatea virtuală, video 3D și real time marketing. Ca de fiecare dată, la Timișoara vor fi prezenți profesioniști care aduc ceva diferit în industrie, punând accentul pe schimbarea în bine pe care o pot face atunci când lucrează împreună pentru a crește și dezvolta comunitatea oamenilor de comunicare din zona de vest a țării.

About Author

Altfel.

Leave A Reply

Acest formular colectează adrese de email și nume cu scopul de a răspunde eventualelor solicitări/întrebări. Pentru a utiliza acest formular declar că am peste 16 ani, că am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate a acestui site.